Regretul unei “mame” : ‘Mi-am dorit copii, dar ce folos că acum era prea târziu’

Publicitate

Sunt un om obișnuit și vreau să vă spun o poveste poate tot obișnuită. Am fost și eu tânără și ca orice om fără prea multe cunoștințe religioase (născută în 1958) am făcut multe păcate, fără să-mi dau seama la vremea respectivă de consecințele lor.

M-am căsătorit la 21 de ani, în 1979, fiind studentă în anul III la o facultate tehnică. Soțul meu a terminat facultatea în același an și a primit repartiție la 20 de kilometri de localitatea unde aveam domiciliul.

La câteva luni de la căsătorie, mai exact la șase luni, mi-a întârziat menstruația. S-a creat mare agitație în familie, mai ales la socrii mei care, auzind aceasta, au început să-mi facă morală că nu e momentul, că avem tot timpul din lume să facem copii, că nu avem o situație stabilă și multe altele. Părinții mei au tăcut și nu au zis nimic altceva decât să mă gândesc bine. Ce să mă gândesc bine când situația era încordată și nu vedeam altceva decât că copilul trebuia să se nască înainte de sesiunea din iarnă și ce avem să mă fac eu cu examenele?

Fără prea multă minte, m-am lăsat dusă de mama soacră la o moașă. Până acum totul este „obișnuit”, pentru cei care consideră avortul ceva obișnuit, dar cred că mai puțin obișnuit este să te duci de ziua ta de naștere să omori un suflet nevinovat, lipsit de apărare. Așa am făcut eu în dimineața zilei de 18 februarie anul 1980, la ora 7 dimineața.

Am făcut o injecție să scap de sarcină și după amiază mi-a revenit menstruația. Toată ziua a fost tristă și întunecată fără să realizez pe moment de ce. Acum îmi dau seama ce mult i-am supărat pe Dumnezeu și pe Maica Domnului.

Viața a continuat, am terminat facultatea, am luat repartiția unde am dorit, dar la trei luni de la aceasta a venit prima „bombă”: trebuie să mă operez urgent de fibrom uterin pentru că riscam să apară complicații. Fără nici un simptom, fără nimic. În urma investigațiilor nu am avut de ales, așa că la 24 de ani am fost operată făcându-mi-se histerectomie subtotală. Pentru doctori era clar care erau consecințele, însă pentru mine nu.

Fără prea multe cunoștințe medicale, vreo doi ani am crezut că pot să rămân însărcinată, până când un medic mi-a zis în față: doamnă, nu ai nici o șansă. Menstruație nu mai aveam de la operație, dar eu făceam tratament pentru revenirea ei ca apoi să pot rămâne însărcinată.

Menstruația nu a mai venit și apoi am început să-mi dau seama ce am făcut: fibromul s-a format din fătul nedezvoltat, care ulterior s-a mărit, căci injecția făcută nu a eliminat, ci numai a omorât copilul.

Abia atunci am realizat ce păcat mare am făcut și ce urmări am de tras. Am început să-l caut mai mult pe Dumnezeu și să mă rog să-mi dea un copil. Trăiam într-o atmosferă tensionată, unde nu mă bucuram de nimic deși aproape că nu-mi lipsea nimic material la vremea respectivă.

Publicitate

Dar Dumnezeu, bun și milostiv, mi-a dat o fetiță care avea patru luni când am adoptat-o.

Mi-am dorit copii, dar ce folos că acum era prea târziu. Iubesc copiii enorm, dar, de multe ori, o greșeală făcută nu se mai repară, eventual se mai cârpește ca în cazul meu. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru copilul pe care mi l-a dăruit, este o fată deosebită. Azi are 29 de ani, este inginer. Așa spunea de mică, că ea vrea să se facă inginer „ca mama”. E cuminte și își iubește părinții.

După ce Dumnezeu ne-a binecuvântat cu acest copil minunat, parcă a revenit soarele în familia noastră. Și eu, și soțul, și părinții mei eram foarte fericiți și bucuroși. Totul se rezuma în jurul Ioanei.

Dar viața avea să-mi mai dea o lovitură: la 36 de ani am primit diagnosticul de nodul de col uterin. Dar încă o dată Dumnezeu mi-a arătat că e milostiv și m-a ajutat să scap. Am făcut cobaltoterapie și am fost operată de un medic deosebit, datorită căruia am trecut de 21 de ani de la operație.

Am mai avut încă două operații, mergând una de la alta. Concluzia este una clară: de la o prostie ai de tras toată viața. Dumnezeu este acolo sus și ne veghează și ne ajută. Noi suntem cei care Îl supărăm, așa cum am făcut și eu, și nu îmi găsesc liniștea gândindu-mă și realizând ce păcat de moarte am făcut. Nu știu dacă Dumnezeu mă va ierta, dacă eu nu pot să mă iert și nu există zi să nu mă gândesc și să regret ce am făcut.

A mai fost o situație în viață când am greșit la fel de mult. O cumnată mi-a spus că este însărcinată și, dacă vreau să cresc eu copilul, îl naște, dacă nu vreau atunci o să facă avort. Nu am vrut și l-a avortat. Dacă spuneam da, copilul trăia.

Am scris acestea în ideea că poate alții vor citi și vor înțelege ce înseamnă să omori suflete nevinovate și nu vor face ca mine.

Chiar dacă rămâneți însărcinate fără să vă așteptați, fără să doriți, în momente și situații foarte grele, nașteți copilul! Sunt atâtea familii care își doresc copii și vor să adopte! Dați copiii spre adopție, numai să nu le luați viața. Dați-le șansa lor, că faceți o mare pomană în fața lui Dumnezeu. Mama care își omoară suflețelul acela nevinovat – cred că acesta este cel mai mare păcat existent – nu știe ce o așteaptă, atât pe pământ cât și în cer.
V-am spus povestea mea în speranța că poate nu veți face ca mine. Al doilea regret pe care îl am este acela că nu am mai adoptat încă un copil.

Dumnezeu să ne ierte neștiința, inconștiența și toate păcatele care vin din acestea.

Maria F., Mangalia

Sursa: avorturiregretate .ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala

Viata este frumoasa, chiar daca uneori adormim cu ochii inlacrimati… in fiecare zi ar trebui sa putem gasi un motiv pentru care sa merite sa ne bucuram de viata si sa o traim din plin.

Publicitate

“Cea mai mare descoperire a tuturor timpurilor a fost aceea că o persoană își poate schimba viitorul doar schimbându-și atitudinea!” – Oprah Winfrey

Viata este frumoasa. Cu gandul acesta am fost crescuta si cu gandul acesta am ramas in suflet. Si desi uneori ma lovesc de situatii neasteptate, de probleme care mi se par imposibil de rezolvat, viata mi se pare ca merita orice sacrificiu din partea noastra. Este foarte importanta atitudinea cu care luam viata in piept, gandurile cu care ne incepem ziua, energia cu care ne lansam in rezolvarea conflictelor de zi cu zi.

La fel de importanta este si viziunea noastra asupra vietii. Trebuie sa avem o perspectiva ampla asupra lucrurilor care ni se intampla, trebuie sa privim si sa gandim nu numai cu mintea ci si cu sufletul. Cele mai bune decizii sunt cele luate in deplina armonie cu mintea si inima, fara sa ne simtim presati in vreun fel, fara sa ne simtim amenintati in vreun fel de rezultat. De multe ori mi s-a intamplat sa ajung intr-un punct in care viata mi se parea extrem de grea. Si starea se inrautatea cu fiecare zi.

Nu vedeam iesirea, simteam ca merg pe loc, si mult timp am incercat sa ma opun cursului vietii. Nu voiam sa inteleg ca lucrurile nu se intampla asa cum vreau eu, ci se intampla asa cum este menit sa fie, dupa voia Domnului. Acest lucru l-am inteles foarte tarziu, dupa ce ma lovisem de raspunsuri negative si dupa ce mi se trantisera multe usi in nas. Cand am cazut fara speranta prada singuratatii si tristetii, mi-am dat seama de multe lucruri.

Publicitate

Si m-am vazut ca si cum privisem intr-o oglinda a timpului, in trecut, luand alte decizii, mergand pe alte cai, avand o viata complet diferita de cea de atunci. Am inteles si am invatat multe din amintiri, din regrete, de la oamenii care nu mai fac parte din viata mea, de la momente, de la clipe , de la sentimente dar cel mai mult chiar de la mine. Si de atunci, nu mai arunc vina asupra nimanui, nu mai caut raspunsuri la intrebarile mele, nu mai incerc sa bat la usi inchise definitiv.

Toate acestea fac parte din viata mea, ma definesc, si poate nu as fi persoana care sunt astazi daca nu as fi trecut prin multele situatii care mi-au marcat atat trecutul cat si prezentul, implicit viitorul. Concluzia nu este decat una. Viata este frumoasa, indiferent de cata suferinta aduce, indiferent cate lacrimi ne provoaca. Fiindca pe langa toate acestea, ne ofera nenumarate privilegii.

Bucuria de a ne naste, de a ne trai copilaria, de a fi mandria parintilor nostri, de a ne bucura de primul nostru sarut, de a cunoaste primul fior al dragostei, de a simti plinatatea si implinirea iubirii adevarate, de a fi binecuvantati cu copii sanatosi si lista continua. Este atat de mare si atotcuprinzatoare incat in fiecare zi ar trebui sa putem gasi un motiv pentru care sa merite sa ne bucuram de viata si sa o traim din plin.

“În tramvai este că în viață: te înghesui, te strecori, când s-apuci un loc în față, tocmai bine cobori.” – Camillo Sbarbaro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet