Petrecand mai mult timp in singuratate, vei ajunge sa te iubesti mai mult, sa te cunosti mai bine

Frica ar putea reprezenta cea mai mare problemă de pe planetă, atât la nivel colectiv cât şi la nivel individual. Frica afectează, într-un fel sau altul, toate vorbele, gândurile şi faptele noastre, toate alegerile şi deciziile noastre, toate reacţiile şi răspunsurile noastre. Dacă am putea să transformăm frica, am reuşi să ne transformăm pe noi înşine şi în ultimă instanţă am reuşi să transformăm lumea. De ce ne este frică? O privire profundă aruncată asupra vieţii noastre ar conduce la concluzia, împărtăşită de toţi maeştrii spirituali, indiferent de şcoala căreia îi aparţin, că absolut tot ceea ce înseamnă gânduri, acţiuni, comportamente sau reacţii ne sunt dictate, condiţionate, de aceste două emoţii fundamentale: iubirea şi frica. Cele două nu pot coexista, se exclud şi se înlocuiesc reciproc: acolo unde nu este iubire nu există altceva decât frică, iar acolo unde există frică, nu vom găsi niciodată iubire. Dar de ce anume ne este frică? Ne este frică de foarte multe lucruri, de absolut orice se poate sau ni se poate întâmpla în viaţă. Ne este frică de ceea ce noi creem sau facem să se întâmple în viaţa noastră sau a altora, de responsabilitatea noastră pentru aceasta. In esenţă ne este frică de viaţa însăşi. Şi ne este frică de viaţă pentru că ea se sfârşeşte prin moarte, ceea ce înseamnă că de fapt, ne este frică de moarte. Toate spaimele noastre se reduc în final la frica de moarte. Dacă nu ne-ar fi frică de moarte, atunci nu ne-ar fi frică nici de viaţă, cu toate cele ce se întâmplă în cursul ei. Dar cum am putea face aşa ceva: să nu ne fie frică de moarte? Deşi primul impuls de a răspunde ar fi cuprins între imposibil şi extrem de complicat, lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă am înţelege acest fenomen, acest proces al morţii, am reuşi, cumva paradoxal, ca în final, ca rezultat al acestei înţelegeri, să înţelegem viaţa. Viaţa noastră aşa cum e, aşa cum suntem. Ce este frica? Toate fricile au la bază ideea că avem nevoie de ceva, din partea cuiva sau a ceva din mediul exterior nouă. Pornind de aici, frica se manifestă ca gândul că nu o să putem obţine acel ceva de care credem că avem nevoie. Pornind de la acest gând, toate gândurile noastre următoare, toate alegerile pe care le facem, toate reacţiile şi comportamentele noastre vor avea ca obiectiv obţinerea a ceea ce credem că avem nevoie. Frica se face deci simţită ca o nevoie anunţată. Soluţia de a scăpa de această frică este ca de câte ori te cuprinde, să te analizezi:
  • – ce anume crezi că ai nevoie să obţii?
  • – este oare posibil să nu ai nevoie de acel ceva?
Răspunsurile ar putea să te surprindă. Ai putea foarte bine, la o analiză atentă, să ajungi la concluzia că nu ai neapărată nevoie de acel ceva. Ai putea chiar să-ţi imaginezi cum va continua viaţa ta fără obţinerea acelui ceva. Dacă ţi se întâmplă aşa ceva, te afli pe drumul curajului, al neînfricării. Dacă ducem lucrurile până la capăt, judecând în acest fel pentru toate fricile noastre, vom ajunge la concluzia că un om care nu are nevoie de nimic, nu are frică de nimic. Nu am nevoie de nimic de la tine, şi ca atare nu mi-e frică de tine. Dacă am ajuns la concluzia că nu am nevoie nici măcar de viaţa mea, sub această formă, actuală, materială, atunci nu mi-e frică de tine nici dacă mă ucizi. Nu am să fac nimic pentru a te împiedica pentru că de fapt nu poţi să-mi iei nimic din ce am nevoie. Aceasta este adevărata neânfricare. Este starea în care trăiesc marii maeştrii dintotdeauna. Manifestările fricii Frica se manifestă, în plan ideatic, prin unul dintre aceste gânduri:
  • – nu voi obţine ceva de care am nevoie;
  • – voi pierde ceva ce am deja şi de care am nevoie. Acest tip de gând apare cu precădere în cadrul relaţiilor, mai ales al celor romantice, tot sub două forme:
  • – mi-e frică că nimeni nu mă va iubi;
  • – mi-e frică să nu pierd dragostea cuiva care mă iubeşte.
Dacă reuşim ca prin propria analiză atentă să ne rezolvăm aceste frici, putem ajunge într-o stare de sănătate spirituală care să ne permită să înţelegem cu adevărat cine şi ce suntem fiecare dintre noi. Eu exist exact aşa cum sunt, indiferent dacă cineva mă iubeşte sau nu. Nu am cu adevărat nevoie de iubirea altuia pentru a fi eu însumi, în linişte, seninătate şi acceptare. De câte ori credem că bucuria, fericirea, ne vin de undeva din afara noastră, începem să trăim de fapt în frică. Atunci când ne va fi clar că sursa bucuriei vieţii nu este în afara noastră, ci vine din interiorul nostru, frica va dispare. Deşi poate părea că asta înseamnă o îndepărtare de oameni, în mod paradoxal vom fi mai atrăgători pentru cei din jurul nostru. In ciuda fricii că oamenii ne vor părăsi, ei sunt atraşi de oameni puternici, stabili, sănătoşi spiritual şi emoţional. Nu aroganţi, ci doar conştienţi de ei înşişi. A ajunge în starea în care eşti conştient de tine însuţi, identificarea faptului că posezi tot ce-ţi trebuie, că numai tu eşti sursa bucuriei vieţii tale, reprezintă o adevărată transformare. O transformare într-un om care şi-a îndepărtat toate fricile. Dacă e uşor sau greu să ajungi acolo, numai tu însuţi poţi afla asta. Dar, orice ai gândi despre fricile tale, ţi-ar fi de mare folos să ai mereu în vedere asta: Fricile tale NU sunt reale. Tu le inventezi! Chiar şi dacă lucrul de care te temi se va întâmpla, vei vedea că asta nu are nici o semnificaţie: noi doi putem să ne aflăm şi mâine în exact aceeaşi postură ca şi acum, de o parte şi de alta a acestui ecran. Dacă vei lua decizia să-ţi înfrunţi fricile, vei mobiliza o energie interioară pe care vei fi surprins să constaţi că o ai, o energie care va vindeca frica. Este energia emoţiei, a bucuriei, a vieţii. In curând nu va mai fi nimic de care să-ţi fie frică, iar viaţa va deveni o bucurie, aşa cum a fost menit să fie. Poţi începe când vrei. Chiar azi. Chiar acum. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

“Sunt recunoscător tuturor celor care mi-au spus NU. Din cauza lor m-am descurcat singur. “– Albert Einstein

Singuratatea nu inseamna sa iti petreci timpul cu activitati care nu te incanta, ci inseamna sa te iubesti mai mult pe tine insati si sa fii impacata cu gandul ca, pentru moment, unele lucruri sunt intr-un anumit fel, scrie finerminds.com. Este important sa inveti sa te cunosti mai bine si sa desfasori activitati care iti plac si care iti dau energie.

Poate ca singuratatea nu este cea mai placuta etapa din viata ta, dar in mod sigur nu trebuie sa permiti sa te doboare. Trebuie sa inveti sa te iubesti mai mult pe tine insati, asa ca poti sa incepi cu aceste dovezi!

30 de motive pentru care singuratatea te ajuta sa te iubesti mai mult

1. Singuratatea te ajuta sa intelegi mai bine anumite situatii, sa privesti anumite lucruri dintr-o perspectiva diferita si sa iei decizii mai bune.

2. Singuratatea iti stimuleaza creativitatea, ceea ce inseamna ca vei avea mai mult timp sa faci ceea ce iti place, sa pictezi, sa compui muzica, sa iti descoperi un nou talent sau sa iti faci un hobby.

3. Singuratatea te ajuta sa fii mai calma, mai relaxata si mai linistita.

4. Singuratatea poate fi asociata cu mindfulness, pentru ca esti ancorata in prezent si esti mult mai atenta la tot ceea ce se intampla in jurul tau.

5. Singuratatea te ajuta sa te conectezi cu tine insati, sa te descoperi si sa te simti mai bine.

6. Desi pare greu de crezut, te ajuta sa treci peste o despartire sau chiar peste un divort, pentru ca esti doar tu cu tine si nu esti nevoita sa dai explicatii rascolitoare.

7. Cele mai bune idei apar atunci cand te astepti mai putin, adica atunci cand stai in liniste si iti aduni gandurile.

8. Singuratatea te ajuta sa descoperi natura, sa te bucuri mai mult de soare si de experientele pe care le traiesti.

9. Ai posibilitatea sa faci ceea ce simti, ceea ce iti place, asa ca vei avea o stare mai buna.

10. Singuratatea te ajuta sa iei cele mai bune decizii, pentru ca vei avea capacitatea sa analizezi altfel lucrurile si sa iti dai seama ce iti doresti cu adevarat sa faci.

11. Singuratatea reprezinta un proces de autocunoastere, asa ca vei reusi sa ai mai multa incredere in tine.

12. Vei avea mai mult timp pentru hobby-uri, sa inveti ceva nou sau sa te gandesti ce vrei sa faci in viitor.

13. Nu exista riscul sa fii dezamagita. De ce? Pentru simplul motiv ca iti accepti starea si esti constienta de sentimentele pe care le ai.

Publicitate

14. Te ajuta sa intri in conexiune cu sinele superior, iti da speranta si vei avea capacitatea sa intelegi ce este mai bine pentru tine.

15. Singuratatea iti ofera posibilitatea sa te analizezi si sa-ti descoperi punctele forte. Vei invata sa te iubesti si sa te apreciezi.

16. Singuratatea te poate ajuta sa ai o relatie sau o casnicie reusita, pentru ca vei invata sa apreciezi mai mult momentele pe care le petreci cu tine insati.

17. Te ajuta sa faci fata situatiilor de criza sau stresului de la munca, pentru ca nu vei mai avea tendinta sa te enervezi la fiecare pas.

18. Singuratatea te ajuta sa te adaptezi si sa descoperi ca poti sa faci unele schimbari in viata ta. Trebuie doar sa stii cand este bine sa actionezi.

19. Vei avea mai multa incredere in tine si vei avea capacitatea sa schimbi situatiile in care te afli.

20. Singuratatea te ajuta sa intelegi ce greseli ai facut sau de ce ai tendinta sa atragi barbatii nepotriviti in viata ta.

21. Te vei simti mai bine cu tine insati si nu vei mai avea motive de stres.

22. Vei descoperi lucruri frumoase despre tine, vei invata sa te apreciezi si vei avea posibilitatea sa-ti dezvolti latura creativa.

23. Singuratatea iti ofera posibilitatea sa iesi din rutina si sa te implici in activitati care iti plac cu adevarat si care te fac sa te simti bine.

24. Vei observa mai usor anumite lucruri si vei avea capacitatea sa intelegi mai bine ce se intampla in jurul tau.

25. Vei invata sa te bucuri mai mult de viata si sa stai departe de acele persoane sau situatii care te afecteaza. Vei reusi sa-ti blochezi toate gandurile negative.

26. Singuratatea te ajuta sa iti dezvolti intuitia, asa ca iti vei da seama mult mai usor ce te face sa te simti bine si ce nu.

27. Nu vei mai simti nevoia ca alte persoane sa te valideze, nu vei mai avea nevoie de aprobarea nimanui ca sa faci ceea ce iti place.

28. Singuratatea te ajuta sa iti faci ordine in ganduri si sa-ti atingi obiectivele.

29. Vei putea socializa mult mai usor cu persoanele din jurul tau si vei empatiza mult mai usor.

30. Vei avea un sentiment de incredere si siguranta si intotdeauna vei avea o stare buna, indiferent de situatie.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala