Diavolul tanteste acest mare obiectiv: sa ne desparta de Dumnezeu. Nu-i va fi usor sa o faca direct, ca asa s-au incununat multi crestini care au simtit in ei puterea credintei, stiind ca omul e facut de Dumnezeu singur, numai pentru Dumnezeu si nu se pot desparti de El.
Lupta cu orice chip sa-l bage pe om in pacat, pacate de tot felul, si, daca reuseste, nu inseamna ca si-a atins marele obiectiv, ci ii da o mare intristare, care il face sa se considere pierdut, ca si cand nu mai poate fi iertat si, descurajandu-se, singur se desparte de Dumnezeu, si, iata, acesta-i scopul atins de vrajmasul.
Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Stapanul tau milostiv, ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca ai credinta de stanca. Nu te deznadajdui cu nici un chip. Satana, si poate slabiciunea ta, te-au inselat, dar inima nu i-ai dat-o lui si numele lui Dumnezeu din tine nu l-ai sters. Asa pacatos cum esti, Dumnezeu e cu adevarat mult iubitor si, pentru ca-L recunosti, mult milostiv si iertator.
Te va cauta El singur, te va gasi, te va imbratisa, te va lua pe umerii Lui, te va duce la stana si te va iubi mai mult decat pe alte oi, pentru ca tu, de fapt, nu L-ai parasit. Aceasta este o mare pozitie duhovniceasca si atunci marile tale caderi in viata raman simple accidente.
Recomand o nesfarsita veselie sufleteasca in ascunsul tau, ca aceasta marturiseste ca esti cu Iisus Hristos in inima ta si-n respiratia ta. Inima ta va vibra mereu o rugaciune fara cuvinte. Deci, o stare de stapan asupra ta si de vesela linistire, chiar daca te-ai innoroit, ca oricare ar fi motivul unei intristari descurajatoare, ea este numai si numai de la diavol.
Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mahnire, unde-i o intristare, deoarece cu astfel de bogatie nu stii ce sa faci si o risipesti. Si, din prudenta, nici nu te stapaneste acest har, dar vine unde-i linistire sufleteasca, unde fiinta noastra transforma ca un mare aparat de reactie acest har al lui Dumnezeu cu hotararile tale de a misca, de a te implini, si uite asa ajungi la masura omului desavarsit, ca sa nu vorbesc chiar sa fii un dumnezeu dupa har, bineinteles.
Daca iti creeaza starea aceasta de agitatie, de tristete, isi face cuib satana si-si cloceste ouale; nu mai poti iubi, nu mai poti vedea cu perspicacitate nitel in viitor, cu ratiunea care ti-a dat-o Dumnezeu, nu mai poti, pentru ca tu esti trist. Adica nu esti in stare de nimic – o stare draceasca foarte greu de suportat. Cand sunteti tristi, ganditi-va la lucrul acesta: „Stai, ca este ceva drac aici!” Si nu acceptati.
Mai ales nu va descurajati. Aici este toata lupta subtila a sfintelor noastre paterice si o mare taina a vietii duhovnicesti, de a ne ridica, de a nu ramane sub piatra grea si ingrozitoare a caderii. Cuvant mare va spun, in ordinea cea mai duhovniceasca, nici nu mai exista cadere, exista numai ridicare.
Nici o nenorocire nu inseamna ceva si nimic nu este pierdut, atata timp cat credinta ramane in picioare, cat timp capul se ridica din nou si sufletul nu abdica.
Pr. Arsenie Papacioc – Despre tristetea draceasca – Cuvinte de nadejde celor fara de nadejde, Antologie alcatuita de Ieromonah Benedict Stancu, Ed. Sofia
