“Viața este un lac întins în care lumea se reflectă în pure imagini încremenite.” – Simone de Beauvoir
E o nebunie sa pleci de la omul pe care il iubesti. Acest lucru provoaca confuzie. E imposibil!
Insa, pentru Ea e posibil. Ar fi fost o nebunie, daca ar fi ramas. Nu o judeca. Nu arunca in ea cu pietre. Trebuie sa fii in locul ei, pentru a intelege ce face. Ea e frumoasa, inteligenta, sensibila. Ea – e ca luna plina, intr-o noapte intunecoasa si rece. Ea – transforma nisipul in stele. Ea – e magie. E insusi iubirea.
A asteptat atat de mult sa-l gaseasca. Il iubea mai mult decat propria viata. Dar l-a parasit. Cu lacrimi in ochi si durere in suflet, l-a eliberat.
L-a parasit, pentru ca dorea mai mult decat sa auda cuvinte frumoase. Dorea mai mult decat daruri, cuvinte si s*x. Isi dorea sa vada fapte. Isi dorea prezenta lui in fiecare sfera a vietii sale. Isi dorea atentie. Sa o intrebe cum i-a trecut ziua si ce planuri are. Isi dorea flori, macar o data pe an.
Isi dorea sa traiasca. Sa fie auzita. Apreciata. Sa fie singura femeie din viata lui. Ea – era un teritoriu nou, ce dorea sa fie descoperit. Insa el, niciodata nu a incercat sa ajunga in aceste loc si sa se piarda in padurile sale. El a ramas la tarm si a decis sa o priveasca din departare.
In timp, acel teritoriu a murit. Ea a murit. Ea nu a fost descoperita. A plecat, pentru ca era o carte pe care el nu a indraznit sa o ia in maini si cel putin sa-i rasfoiasca paginile. El nu stia ca in interior era un taram intreg de aur.
Ea se simtea o floare, care trebuia udata mereu. Iar el a uitat sa faca asta in fiecare zi. Floarea s-a ofilit si a murit. Putin cate putin, a inceput sa-si piarda culoarea. Ea s-a transformat intr-o lumanare care se putea stinge in orice moment.
Dragostea ar trebui sa te ridice, sa-ti deschida inima, sa te faca fericit. Pe ea insa, iubirea o facea trista. Ea oferea, dar nu primea nimic in schimb. Ea ii spunea ce ii lipseste si el o auzea, dar nu o asculta niciodata cu adevarat. El credea ca ea va ramane, indiferent de orice. Ea avea nevoie de cineva cu care sa-si impartaseasca gandurile si emotiile. Un barbat care nu ar fi fost prea ocupat cu visurile sale, fara sa o observe. Un barbat de la care nici nu s-ar fi gandit sa plece.
Voia un om care insusi era fericirea. Ea a plecat, iar el nu a inteles de ce. Stia ca peste un an, doi sau zece, va intelege. Va privi inapoi si va intelege ce trebuia sa faca pentru a o tine alaturi. Ea a plecat sa se gaseasca pe sine, pe cea pe care a pierdut-o. Ea isi va infasura toate ranile si va continua singura calea.
Ea a plecat sa se iubeasca din nou, sa-si cunoasca valoarea si sa transforme din nou nisipul in stele. Si poate ca intr-o zi, un barbat o va face steaua lui. Atunci ea nu va mai crea stele, pentru ca insasi va deveni una dintre ele.
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
