Image

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască.

Publicat de Patricia Esca pe 19 October 2020 in Articole

Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.

Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.

Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles

De obicei, ești perceput(ă) după ceea ce se interpretează că ești, ceea ce se crede că simți, și ceea ce ești categorisit(ă) că reprezinți.

Oricât ai încerca să-i aduci pe cei din jurul tău în fața imaginii tale reale, parcă se îndepărtează și mai tare, ajungând să nege ceea ce ai vrea tu să perceapă și chiar să te atace.

Dar, oare, ceea ce vrei tu să se vadă, imaginea ta pentru exterior, este cea reală?

Sau este o iluzie creată pentru a te menține la un nivel confortabil pentru a socializa comod?

Ceea ce ești în realitate este aceeași imagine pe care ai vrea să o arăți lumii și aceeași pe care o și afișezi?

Dar, se poate ca imaginea percepută de ceilalți să fie, de fapt, cea reală, iar tu să te minți tot timpul?

Oare „poza” a ceea ce ești în realitate este aceeași pentru fiecare persoană cu care vii în contact?

Și, oare, aceluiași om îi arăți aceeași identitate de fiecare dată, la fiecare întâlnire?

Percepția lumii despre tine este mult diferită de a ta deoarece gândirea diferă, criteriile de apreciere sunt altele și etaloanele de comparație sunt personalizate.

Și atunci de ce te afectează dacă cineva te judecă în conformitate cu ce înțelege despre tine?

E chiar atât de important să fii cunoscut într-un anumit fel?

De ce, în loc să vezi cum ești perceput și să faci ajustări pentru tine, „lupți” din răsputeri pentru a instaura o anumită imagine?

Nu crezi că te minți?

Oamenii nu te cunosc așa cum ești în realitate, ci așa cum vor ei să te cunoască. Și e mai bine așa pentru că te poți detașa, poți observa, poți corecta sau poți sesiza că atunci când îți vorbesc despre tine îți vorbesc, de fapt, despre ei.

Dacă tu știi cine ești, ce importanță are părerea celorlalți?

Siguranța cunoașterii de sine sau lupta cu morile de vânt? Alege.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!