O vorba veche din batrani spune asa : „Sa nu stie stanga ce face dreap­ta” – putini sunt cei care o inteleg…

Publicitate

“O persoană iubitoare trăiește într-o lume iubitoare. O persoană ostilă trăiește într-o lume ostilă ; fiecare întâlnește în viața propria lui reflectare.” – Ken Keyes, Jr.

Cand daruiesti ceva „sa nu stie stanga ce face dreapta”, a spus Iisus. Darul sa fie tainic, anonim. Doar tu sa stii de el. Nici macar cei mai apropiati oa­meni, simbolizati de „mana stanga” in parabola biblica, nu trebuie sa stie ca ai daruit. Poate ca asta-i si taina, esen­ta si substanta darurilor; sa stii doar tu cand daruiesti. Acesta-i darul divin, la fel de frumos ca si „agape” sau iubirea ne­conditionata.

Asta-i o forma de ma­nifestare a iubirii neconditio­nate. Iu­birea fara conditii nu inseam­na sa to­lerezi mizeria, comportamentul abe­rant, absurd, barbar al altui om. Iu­bi­rea neconditionata nu cere sa te plo­conesti in fata celui care te abu­zea­­­za, te tortureaza si se poarta vio­­lent cu tine, dar sa-l urasti, sa-l de­testi, sa te otravesti constant cu gandu­ri si senti­mente dureroase. Iubirea fara conditii nu are conditii in inte­rior, dar in exterior se poate manifesta uman. Sa fii bland inlauntru si… ferm in afara, asta ar putea fi o forma auten­tica a iubirii fara conditii. A darui in tai­na, a ramane un daruitor anonim (chiar un daruitor anonim al senti­men­telor), a da ceva ce-i bun in mod pro­­­fund pentru tine inseamna a ma­ni­festa iubirea fara conditii, iubirea de altul, dar – mai ales – iubirea de sine.

In „taina darurilor” se manifesta iubirea autentica, slujirea la cea mai inalta octava a sa, caci bucuria de a darui ramane o bucurie in sine, un cantec in sine. Daca „stanga vede”, aude, daca bati trambita si daca clopotele anunta lumii intregi ca ai facut un dar, aceea-i publicitate. Aceea-i o forma de hrana a propriei mandrii. Chiar daca nu primesti nimic in schimb, dar ti se umfla pieptul in fata lumii, mandria sau demonul mandriei sta la panda si panda nu-i nici­odata fara folos. Caci mandria hraneste Egoul, ca si lacomia pentru laude. Noi nu ne hranim doar cu mancare, nu doar vinurile si bauturile tari ne trezesc placerea si impulsurile umane grosiere. Noi ne mandrim cu faptele bune, iar mandria este – de fapt – unul dintre marii demoni ai nostri.

Suntem usor confuzi, usor habotnici si creduli in fata imaginilor ce ne infatiseaza binele si raul, asa incat credem ca a darui e-o fapta buna si-i normal sa ne mandrim, e normal si corect sa stie toata lumea ce mi­nunati suntem. De fapt, constiinta noastra stie in permanenta pana unde ni se intinde minunatia, ne cunoaste plapuma si ne stie pe noi, cei ade­varati. Vorbind despre daruri, Iisus dezvaluie tocmai aceasta fantastica putere a constiintei umane de a sti, a face diferenta si a cunoaste adevarul nostru. Constiinta stie cand daruim din iubire si cand hranim vazul invidios sau indiferent, provocator sau profitor al lumii.

Publicitate

Nu-i important ce vede lumea in daruirile noastre, cat ce vede cons­tiinta noastra. Cand daruim in taina, sun­tem in miezul propriei fiinte; Dum­nezeu insusi daruieste in ascuns prin noi. Oricand daruim, fie un zambet, o floare, o casa, o gradina intreaga sau un avion, sa ne asiguram ca singurul spectator al da­rului este primitorul lui. Altfel, se poa­te ca Egoul sa ne mangaie cu ari­pi­le lui de fier, altfel se poate sa nu ne aflam in stare de iu­bire fara conditii, ci intr-o pura, sim­pla, fireasca – insa – stare omeneasca. Iata de ce marii sfinti, oamenii transformati ai acestei lumi traiesc in anonimat.

Ei daruiesc in taina si traiesc in taina tocmai pentru ca frumusetea interioara nu incape in sunetele tobelor. Frumu­setea interi­oa­ra nu se asteapta sa fie recunoscu­ta, ea este un dar pentru lume, unul ne­­con­di­ti­o­nat, ea slujeste prin insasi exis­ten­ta sa. Putem si noi ca macar din cand in cand sa daruim, sa facem cu adevarat ceva important pentru un alt om, sa facem „slujire”, chiar da­ca nu suntem calugari sau sfinti. Sa daruim in desavarsita taina, iar re­com­­pensa darului nostru tainic sa ra­ma­­na doar o stare de fericire, de bu­curie si de implinire in sine.

Acest fel de dar este expresia manifestarii iu­­birii de sine, nu a iubirii Egoului (ob­­servati, ii daruim altuia, dar cu ini­ma si asta-i iubire de sine!). Pentru Ego darurile trebuie vazute, auzite, trambitate, eventual pline de asteptari si pretentii.

„Sa nu stie stanga ce face dreap­ta” inseamna sa renunti la as­teptari, sa renunti la aplauze, la public, la vorbe pompoase si adesea false din partea lumii si sa daruiesti doar pentru ca ceea ce daruiesti il zideste pe celalalt. Sa nu gandim ca asta-i ceva rar sau imposibil, ca asta-i poezie sau un simplu fel de a nu vedea ama­raciunile vietii, caci ne inselam singuri. Inima stie ca daruim cand „nu stie stanga ce face dreapta” si de aceea suntem in castig, caci nicicand nu respira Dumnezeu mai aproape de om decat atunci cand el ii serveste inimii iubitoare, servindu-l sincer pe altul!

Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet