O pildă înțeleaptă care ne arată de ce oamenii răi trăiesc bine, iar oamenii buni sunt plini de probleme

O pildă înțeleaptă care ne arată de ce oamenii răi trăiesc bine, iar oamenii buni sunt plini de probleme

Publicat de Larisa Moldovan pe 4 December 2022 in De SufletPildeViata

Nu oferi tuturor cunoștințele tale: ar trebui să fie împărtășite doar cu cei care merită cu adevărat. Ar trebui să-ți protejezi lumea interioară ca fiind cea mai prețioasă bogăție, pentru că trădarea, răutatea, agresivitatea ne distrug cel mai mult sufletul și transformă o inimă bună într-una de piatră.

Oamenilor buni le pasă de ceilalți, așa că fac tot posibilul pentru a-i face pe alții fericiți, dar în același timp uită de ei înșiși și de propriile lor dorințe. Apoi, în loc de recunoștință, aud cuvinte care pur și simplu trec prin inimă cu un cuțit: ceva de genul „nimeni nu ți-a cerut ajutorul” sau „Mă descurcam și fără tine”. În zilele noastre, faptele bune și-au pierdut de mult valoarea, așa că ar trebui să te oprești și să te gândești dacă merită.

Astăzi vrem să vă povestim o pildă care va arăta de ce oamenii buni au de suferit

„Într-un sat locuia un bătrân care era foarte inteligent și mulți oameni apelau la acesta, ca să le dea sfaturi înțelepte. Într-o zi, o femeie a alergat la el, plină de lacrimi:

– M-am săturat, chiar nu știu ce să mai fac ca să pot fi fericită – spuse ea înainte ca lacrimile să curgă ca un râu.

Toată viața am încercat să-i tratez bine pe ceilalți, părinții m-au învățat din copilărie că o cămașă în plus trebuie dată cuiva care chiar are nevoie de ea. După asta trăiesc, ajut pe toată lumea și nu aștept nimic în schimb. Din păcate oamenii sunt atât de cruzi, doar mă folosesc și apoi își văd de viața lor. Sunt deja atât de dezamăgită de această lume încât nu știu cum să am din nou încredere în oameni. Am obosit. Cum pot continua să trăiesc?

Bătrânul a ascultat povestea femeii în tăcere, apoi a spus:

– Bine, hai să ne dezbrăcăm și să ieșim afară.

– Îmi pare rău, dar nu pot merge goală pe stradă! Ce este aceasta, un fel de glumă? Tot satul va râde de mine.

Înțeleptul s-a ridicat deodată, a deschis ușa și a pus o oglindă pe masă.

– Deci ți-e rușine să-ți expui corpul străinilor, dar nu și sufletul tău. Uită-te doar la această ușă, la fel ca și sufletul tău – totul este larg deschis. Sufletul este o oglindă și toți cei care trec prin această ușă vor încerca să se uite în ea.

Trecătorii nu vor fi întotdeauna amabili și prietenoși. Cei mai mulți dintre ei vor încerca să te rănească, pentru că nu vor înțelege de ce lași această ușă deschisă și nu o închizi. Altor persoane le este greu să accepte că unii pot fi mai buni. Le este rușine să se uite la ușa ta deschisă, pentru că sufletul lor este încuiat cu șapte lacăte.

– Înțeleg asta, dar nu știu să trăiesc altfel. Vreau să continui să ajut lumea, dar nu mai vreau să fiu rănită făcând asta., Spune femeia

– Vino aici, o să-ți arăt altceva. Uită-te la grădina din spatele casei mele. Aici am multe flori, de care am grijă cu dragoste, astfel încât să-mi înveselească sufletul. Fii ca aceste flori, arată frumusețea sufletului tău acelor oameni cărora le pasă cu adevărat de tine. Cine nu te prețuiește, nu merită bunătatea ta. În acest fel vei știi în fața cui să-ți deschizi sufletul.

Există multă răutate în lume. Cel care vrea să rămână pur, trebuie în primul rând să se protejeze pe sine însăși, să nu arate frumusețea sa interioară oamenilor răi, altfel se poate ofili.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!