O femeie matura nu trebuie sa dovedeasca nimic, nimanui, ea isi cunoaste valoarea

O femeie matura nu trebuie sa dovedeasca nimic, nimanui, ea isi cunoaste valoarea

Publicat de Larisa Moldovan pe 16 January 2020 in Dezvoltare Personala

O femeie matură nu mai are nimic de dovedit

La un moment dat, vei simți că nu mai ai nimic de dovedit. Cei care într-adevăr te iubesc îți vor accepta atât calitățile, cât și defectele. Aceste persoane nu vor încerca niciodată să te împiedice să fii fericită.

Suntem siguri că ai devenit o femeie matură, curajoasă și foarte activă. Ți-ai descoperit pacea interioară și simți că nu mai trebuie să dovedești nimic nimănui. Acum știi cine ești și ce meriți.

Se spune că o persoană cu adevărat nobilă își trăiești propria viață și le permite celorlalți să facă același lucru. Acești indivizi au o identitate stabilă și își doresc ca oamenii din jurul lor să fie la fel de liberi ca ei, astfel încât să își poată urma propriul drum în viață.

Nu este ușor să fii tu însăți și să ignori criticile celorlalți. Cu toate că trebuie să înfruntăm presiune exterioară, deseori ne este frică că, dacă ne ascultăm vocea interioară, vom rămâne singure.

În articolul de azi te invităm să reflectezi puțin asupra acestui subiect. Dacă nu ai încercat încă să-ți dobândești libertatea personală, acum este momentul să acționezi. Merită să faci o schimbare! Orice femeie matură trebuie să aibă curajul să fie fericită.

O femeie matură știe cine este și ce vrea
Cât de des ți se întâmplă să renunți la ceva și apoi să regreți? Unele persoane ne spun că ne iubesc, că însemnăm totul pentru ele, dar în același timp nu ezită să ne rănească.

Familia sau partenerul nostru de viață pot crea situații neplăcute pentru noi.

Presiunea emoțională și sentimentul că trebuie să le facem pe plac celorlalți ne pot face să uităm cine suntem. Acești factori ne afectează stima de sine.

Când îți pierzi stima de sine, pierzi totul. Uiți care sunt obiectivele tale în viață și nu mai ești capabilă să te recunoști atunci când te privești în oglindă. Uiți că ceilalți te plac, că ești apreciată.

Va veni un moment în care îți vei spune „M-am săturat!” și „Mi-am atins limita!” Ca să îți redobândești pacea interioară, va trebui să te repoziționezi în centrul propriei vieți și să-ți redobândești echilibrul interior. În acest scop, este necesar să renunți la ideea că ai mereu ceva de dovedit.

O femeie matură știe că nu are rost ofere iubire fără a primi nimic în schimb sau să zâmbească când, de fapt, ea se simte tristă. Nu trebuie niciodată să te prefaci pentru a le face pe plac celorlalți!

O femeie matură știe ce trebuie să facă pentru a fi fericită

„Nu-ți cer decât să mă iubești așa cum sunt”

Dacă vine vorba să o definim, putem spune că iubirea este încercarea de a stabili o legătură emoțională cu cineva care ne permite să ne menținem identitatea. Practic, atunci când iubim o persoană, stabilim cu aceasta o relație care ne permite să fim noi însene, care ne oferă siguranță, fericire și oportunitatea de a crește.

Iubirea nu presupune niciodată să fim altfel decât suntem în realitate. O relație nu este sinceră și autentică dacă trebuie mereu să îi îndeplinești dorințele partenerului și să îi fii la dispoziție în orice clipă. Orice femeie matură știe că nu este benefic să se lase condusă de idealurile altora.

Când ești iubită cu adevărat, partenerul te apreciază așa cum ești, susținându-ți valorile, visurile și gândurile. Nu trebuie să depășiți nicio limită pentru că există un spațiu comun în care vă respectați reciproc și creșteți împreună. Dacă cineva nu te iubești așa cum ești, dacă opiniile, calitățile și defectele tale nu sunt apreciate, a venit momentul să faci o schimbare.

O femeie matură are curajul să își trăiască viața

O femeie matură își controlează propria viață și știe ce vrea

Poate până acum te-ai lăsat ghidată de dorințele și mofturile oamenilor din jurul tău. Le-ai permis acestora să-ți dicteze viața. Deși nu putem niciodată să fim libere în totalitate, avem dreptul să dobândim pace interioară.

În cele din urmă, vom descoperi ce este cu adevărat important pentru noi.

Ne vom sătura să tot încercăm să ne adaptăm nevoilor celorlalți, să evităm confruntările când de fapt vrem să spunem „nu”. Va veni o zi când pur și simplu ne vom sătura, când vom simți nevoia să facem o schimbare, să nu ne mai prefacem.

„Nu o să mai tac când cineva face ceva care mă deranjează sau când sunt nervoasă sau rănită, doar de dragul de a fi plăcută”.

„Nu o să mă mai prefac că totul este mereu în regulă”.

„Nu o să mai încerc să fiu femeia perfectă, soția perfectă sau mama perfectă. Am dreptul să fac o pauză, să-mi rezerv timp pentru mine însămi, să cer oamenilor din viața mea să-mi ofere susținerea pe care și eu le-o ofer lor”.

„Nu o să mai încerc să par fericită când, de fapt, sunt tristă.”

Ai dreptul să ai grijă de tine, să-ți accepți „demonii” astfel încât să-i poți înțelege. Numai așa vei putea deveni o femeie matură și puternică, care se schimbă doar când simte nevoia să facă asta.

O femeie matură își cunoaște bine sinele interior

Ca femeie matură, ești în primul rând responsabilă pentru propria ta fericire, nu pentru fericirea altora. Ești liberă să spui „M-am săturat!”, să-ți aperi spațiul personal și drepturile, să-ți urmezi visurile…



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!