De cele mai multe ori in relatiile cu clientii mei acestia spun ca “asteapta sa se schimbe ceva”… Cineva mi-a spus foarte frumos ca “asteapta pe cineva ca sa ii dea drumul la Viata”… Asteptam sa se intample ceva in viata noastra, asteptam persoana potrivita, asteptam sa apara acea sansa in cariera pe care ne-o dorim, asteptam mereu… Ce asteptam de fapt este ca o persoana sa ne dea voie sa traim, sa ne confirme ca suntem pe drumul cel bun, de fapt… ne dorim ca ei sa ne dea curaj sa fim noi. Cat poate fi de absurd …!?!
Cum poate cineva din exterior sa iti spuna TIE cine esti, ce trebuie sa faci, cineva care sa iti spuna ce Viata sa traiesti TU? Cine mai esti Tu atunci cand astepti ca altii sa iti raspunda la o intrebare care iti este tie adresata?!
Ma intrebam intr-o zi daca asteptarea nu inseamna de fapt sa ai rabdare, sa astepti momentul potrivit? Nu, asteptarea inseamna sa stai cu mainile incrucisate, sa fii pasiv, sa astepti sa iti pice “ceva din cer”, “sa se schimbe altii”… Sa ai rabdare, in schimb, inseamna sa actionezi si sa vezi ce se intampla, sa inveti din greseli, sa fii atent la ceea ce simti si sa mergi inainte pe Drumul tau… Atunci cand astepti, cand stai pasiv, constientizeaza ca nu faci decat sa iti amani Viata, nu faci decat sa uiti de Tine. E momentul sa actionezi, sa te descoperi: da-ti drumul si lasa-te surprins de ce are Viata sa iti ofere…!!!
Octavian Paler a descris superb aceasta stare prin “a astepta Asteptarea”: “Mai tarziu am revenit la gandul ca viata insasi e o stare de tranzit intre Nastere si Moarte… un Peron unde te zbati sa ocupi un loc intr-un tren…esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… …altul e necajit ca a ramas in picioare pe culoar…altii nu reusesc sa prinda nici locuri pe scari, si, raman pe Peron sa astepte urmatorul Tren…
Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca Trenurile astea nu duc, de fapt nicaieri…cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta in picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul Tren… In cele din urma se vor intalni toti undeva, intr-un Desert, unde chiar si Sinele se transforma in Nisip… In loc sa se uite in jur, oamenii se imbulzesc, se calca in picioare, isi dau ghionturi… Incercam sa ma conving, probabil, ca n-aveam motive sa ma plang.
Cel putin in Gara noastra, imi ziceam, avem avantajul de a vedea Viata in stare pura, Destinul nu ne amageste, nu ne sileste sa ne zbatem, ne lasa sa ne instalam in Starea de Tranzit si s-o traim cat mai linistiti, stiind ca ea e totul. Dar vine o zi cand privesti Peronul gol, trambele de praf pe care le ridica Vantul si nu mai poti alunga gandul ca te joci cu vorbele, ca nu se poate trai astfel, ca Pustiul este chiar mai rau decat Frica sau, daca vreti, o altfel de Frica…
Descoperi ceea ce stiai de la inceput, ca Asteptarea are valoare cata vreme astepti sa se intample ceva, cata vreme iti poti inchipui ca se va intampla ceva, chiar daca nu se va intampla nimic…. Altfel, Asteptarea devine un timp gol. A astepta Asteptarea? Ar fi absurd. Asa ceva nu exista. A astepta Asteptarea inseamna Moarte…
de Octavian Paler-Viata pe un peron
Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
