Se spune ca timpul este o senzatie sau o experienta, care se schimba in functie de ce se intampla in interiorul nostru.
Pe langa bazele biologice ale timpului, vorbim despre aspectul psihologic al timpului. Cand facem ceva care ne pasioneaza, timpul zboara. Cand ne plictisim, timpul abia se taraste. Cand facem ceva ce n-are nicio importanta pentru noi, avem senzatia ca am pierdut, am irosit timpul.
Fiecare dintre noi traim experienta timpului in functie de starea noastra interioara si de circumstantele vietii in care ne aflam. Pentru cineva indragostit, o ora petrecuta cu persoana iubita pare un minut. In schimb, pentru cineva aflat in stare de depresie sau bolnav si cu o suferinta dureroasa, un minut pare o ora sau o zi. De multe ori, dezechilibrele din corpul biologic sau din mintea noastra sunt cele care se reflecta in dezechilibrele perceptiei timpului. In prezent se discuta despre o epidemie moderna numita BOALA TIMPULUI.
Este tulburarea de stil de viata cea mai neobisnuita de care sufera oamenii din orase, in special, dar nu numai. Datorita presiunii si stresului induse de ceas si de incadrarea in timp, nimeni nu mai traieste cu adevarat.
Viata nu mai este traita
Este doar o alergatura de la o „treaba” la alta „treaba” care „trebuie” cu toate indeplinite. Parca avem cu totii o bucata de hartie in fata ochilor, cu „lista de activitati pentru astazi” si alergam incolo si incoace sa bifam activitatile de pe lista.
Am devenit niste roboti, care ne masuram fiecare zi dupa cantitatea de activitati indeplinite. Iar atunci cand nu reusim sa indeplinim ceea ce ne-am propus, ne simtim vinovati si starea interioara de inadvertenta ne umple de suferinta.
Stima de sine si valoarea noastra intrinseca este masura in concordanta cu performantele zilnice, care depind toate de timp. Zilnic sau saptamanal raman treburi nerezolvate. Nu mai avem timp de relatii semnificative (cel mai adesea le inlocuim cu lungi si sterile conversatii telefonice). Miscarea fizica, plimbarile in aer liber, sesiunile de meditatie, relaxare sau rasfat sunt amanate pentru „cand am timp”.
Am sesizat cat sunt de „bolnava” de aceasta boala a timpului in momentul in care reactionam aproape agresiv cand cineva ma intreba (pe mail sau direct): „cand aveti putin timp, va rog sa…..”.
Iar eu raspundeam agresiv si ofensiv (tare sau in mintea mea): „timp?, care timp? nu am timp deloc!”
Am simtit ca inchid toate usile din viata mea pentru relatii noi, pentru interactiuni noi, chiar si pentru neprevazut. Pentru ca „paharul meu” era atat de plin, incat dadea pe dinafara.
Si desigur, cel mai adesea ma lasam pe mine afara din program. Nu mai gaseam timp sa fac sport, nu mai aveam timp pentru o plimbare in aer curat, intr-o zi frumoasa de toamna, sa nu mai vorbesc de alte hobby-uri sau pasiuni (desenat, cantat sau altele).
De pe o zi pe alta, nu faceam decat sa-mi proiectez liste si iar liste, cu ore si ore la care sa fac ba una, ba alta, majoritatea legate de nevoile altor oameni si aproape nimic legat de propriile mele nevoi.
Asta inseamna sa suferi de „BOALA TIMPULUI”.
Sa fii atat de prins in activitatile pe care singur ti le-ai proiectat in viata, incat sa uiti de tine, de corpul fizic si de nevoile fiintei tale.
Intocmai precum ai fi infasurat intr-o uriasa panza de paianjen, legat de fire lipicioase si aderente, la fel ajungem in mod inconstient sa ne imobilizam energiile in viata noastra, intr-o capcana a mintii si timpului – din care uneori nu mai vedem nicio iesire.
De cele mai multe ori, o boala grava, un incident sau o alta drama din viata noastra ne ofera momente de „ruptura” in care sa putem vedea amplitudinea „Bolii timpului”. Este nevoie sa fim bine zguduiti, ca sa gasim puterea sa realizam blocajul in care ne aflam. Sa nu uitam ca BOALA TIMPULUI apare datorita experientei individuale pe care o are fiecare dintre noi.
Si sa nu uitam ca putem schimba aceasta experienta oricand dorim. Cum stim ca ne relationam la timp intr-un mod disfunctional?
Sa amintim urmatoarele „simptome”:
- senzatia ca nu avem destul timp intr-o zi sa facem tot ce ne-am propus sau ne-am dori;
- verificarea constanta a orei, statul cu ochii pe ceas;
- trairea senzatiei de frustrare si esec, atunci cand nu am indeplinit ce ne-am dorit;
- senzatia de groaza cu privire la trecerea timpului, care pare a ne suge energia si tineretea;
- mersul rapid si incordat, cu capul in fata si umerii adusi, fara sa privim in stanga sau dreapta, ci focalizati cu mintea si postura pe urmatoarea tinta (nu ne mai bucura drumul, calatoria, ci dorim sa ajungem cat mai repede la destinatie);
- aparitia iritarii si nervozitatii la orice surpriza neprevazuta care ne scoate din schema noastra prestabilita de actiune.
