Nu incerca sa faci un om sa fie cum vrei tu! Ce este al tău îți aparține și va veni întotdeauna la tine

“Mii de lumanari pot fi aprinse de la o singura lumanare fara ca aceasta sa se stinga. Fericirea nu scade niciodata daca e impartasita.” In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar, pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase : In timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, John, parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa se documenteze dintr-o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini. Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana si-a zis, ” Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notitele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face, pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta”. S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. Atunci a decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front. Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. ” Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti” avea sa-si aminteasca John mai tarziu ” Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”. Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte, cand, intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei. Hollis l-a incurajat raspunzandu-i, ” Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, ” chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, ca Tu esti cu mine”. Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris ” te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta ” dar ea i-a raspuns, ” Nu, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii”. El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal. In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie. I-a scris ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase p.m., langa ceasul cel mare. „Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta”, i-a scris ea. In cele din urma, a sosit si marea zi. John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell: ..O tanara venea spre mine; avea o fata placuta, cu o linie usor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda si in costumul verde pal, arata ca pimavara care s-ar fi trezit la viata! Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara, care-mi furase privirea nu avea….:( Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze….” imi dai voie, soldat?”, intreba ea timid. Am mai facut un pas spre ea..si atunci am vazut-o…pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde. Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva..stiam acum ca era Hollis Maynell?? Am decis fara sa ezit. M-am intors inspre femeie si i-am zambit, incepand insa sa-i vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara. „Trebuie sa fiti domnisoara Maynell” am zis, intinzandu-i mana. ” Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna”. Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. ” Nu stiu ce vrei sa spui, tinere”, raspunse ea, ” dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum….spunea ca e un fel de test”. Tu ce ai fi ales ?! … Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

Relațiile se vor schimba pentru a face loc oamenilor potriviți în viața noastră. Dragostea va dispărea pentru că acea persoană nu era menită să fie cu noi pentru totdeauna. Locurile de muncă se vor modifica pentru a crea noi oportunități. Planurile se vor schimba pentru a nu rămâne blocați într-un singur loc.

Sunt o luptătoare. Mă lupt cu timpul. Mă lupt cu planurile Universului pentru mine. Mă lupt cu obstacole. Mă lupt cu lucruri care parcă nu se mișcă așa cum mi-aș dori eu. Mă lupt cu tot ce nu este bine. Pentru că mă sperie când totul nu este perfect. Îmi este teamă când nu dețin frâiele vieții mele.

Dar cât de des luptăm împotriva unei bătălii pierdute? Cât de des luptam să ținem de o relație care nu mai funcționează? De câte ori încercam să ne grăbim, să tragem de timp și să lipim bucățile inimilor noastre frânte din nou și din nou?

Însă în toate aceste lupte ale mele, am învăț ceva și vreau să împărtășesc cu voi: ce este sortit să fie al tău va fi oricum. Cine îți este menit, va găsi calea către inima ta… fie că vrei, fie că nu.

Adevărul este că viața nu merge întotdeauna conform planului nostru. Vom avea momente în care totul este aparent perfect și apoi se va dezintegra complet. Vom fi cu o persoană cu care credem că vom fi pentru totdeauna și apoi ne vom uita neputincios cum relația se prăbușește. Vom continua pe drumul profesional pe care vrem să mergem și apoi vom descoperi că nu are sens. Vom urca și vom cădea. Și, în timp, ne vom ridica din nou.

Trebuie să știm că în toate acele momente nu putem avea răspunsurile la toate întrebările din capul nostru. Nu putem înțelege ce se întâmplă, unde ar trebui să mergem, ce ar trebui să facem. Nu putem cunoaște ce este bine și ce este rău sau ce este al nostru de păstrat.

Trebuie doar să avem încredere – în Univers, în Dumnezeu, în destin, în noi înșine. Trebuie să continuăm. Trebuie să știm că ceea ce este sortit să fie al nostru, va fi oricum… va găsi calea către noi. Chiar dacă acest lucru nu se întâmplă acum sau când ne dorim… nu trebuie să disperăm și nici să ne pierdem răbdarea.

Publicitate

Ceea ce trebuie să fie al nostru… va fi. Relațiile se vor schimba pentru a face loc oamenilor potriviți în viața noastră. Dragostea va dispărea pentru că acea persoană nu era menită să fie cu noi pentru totdeauna. Locurile de muncă se vor modifica pentru a crea noi oportunități. Planurile se vor schimba pentru a nu rămâne blocați într-un singur loc.

Când se întâmplă aceste lucruri este posibil să fim plini de teamă. Am putea simți că totul se destramă în jurul nostru. S-ar putea să plângem, să țipăm, să ridicăm mâinile către cer cu mânie, să ne îndoim de noi, să fim supărați pe ce se întâmplă în jurul nostru – dar adevărul este că uneori totul se prăbușește pentru că ceva mult mai bun să vină către noi. Uneori nu ni se răspunde la rugăciuni pentru că ceva mai frumos este pe drum către noi.

Nu trebuie să ne stresăm. Nu trebuie să ne speriem. Nu trebuie să ne petrecem zilele suferind.

Nu trebuie să pierdem timpul analizând de ce lucrurile și oamenii au plecat din viața noastră. În schimb trebuie să urmăm ceea ce este corect și să avem încredere că, dacă este corect, se va întâmpla. Trebuie să înțelegem că Universul are un plan minunat pentru noi și chiar dacă suntem de părere că nu ne ascultă, el este aici. Întotdeauna va fi.

Trebuie să știm că nu vom avea întotdeauna răspunsurile, dar asta nu înseamnă că suntem singuri. Trebuie să înțelegem că viața nu are sens sau nu merge după planurile noastre pentru că nu suntem pe drumul pe care trebuie.

Ce ne este menit, va fi în viața noastră – oamenii, oportunitățile, slujbele, pasiunile, speranța – totul ne va găsi la momentul potrivit, când trebuie să vină, când Universul știe că suntem pregătiți să acceptăm ce urmează să ni se întâmple.

Nu trebuie să luptăm. Nu trebuie să ne grăbim. Nu trebuie să trăim într-o continuă anxietate. Pur și simplu trebuie să mergem mai departe, să renunțăm la ce nu ne mai face fericiți și să avem încredere. Și să permitem acestor lucruri și oameni să ne găsească.

Sursa: kudika.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Relatii