Se întâmplă ca, de multe ori, să ne trezim cu foaia pe care o avem în faţă plină de mâzgăleli, după o şedinţă care părea interminabilă sau în urma unei discuţii cu părinţii ori după o conversaţie telefonică.
Când mâzgălim, pixul este ghidat de subconştient, care deţine toate gândurile şi secretele şi preia controlul asupra comportamentului pe care îl avem. Noobz.ro îţi spune care este adevărul din spatele însemnelor pe care le notăm inconştient pe foaie aproape zilnic.
Figuri ale oamenilor – Dacă desenezi omuleţi, cel mai probabil te simţi nesigur şi neajutorat sau încerci să scapi de anumite resposabilităţi. Dacă desenezi feţe, indiferent dacă ele sunt zâmbăreţe sau triste, eşti instabil emoţional şi simţi nevoia de a te izola de restul lumii.
Ochi – Când desenezi ochi, îţi dai de gol personalitatea. Dacă aceştia sunt mari, cei din jur pot înţelege că eşti o persoană care se lasă purtată de val, în vreme ce ochii care se uită fix într-un punct simbolizează sentimentul că cineva te urmăreşte. Ochii închişi indică refuzul de a te uita înăuntrul tău.
Semnătura – Spune despre tine dacă eşti egocentric sau arogant. Dacă îţi notezi semnătura frecvent, fără să conştientizezi asta, în timpul unei conversaţii sau când încerci să rezolvi o problemă, trădezi faptul că ai o personalitate egocentrică.
Cercuri sau inele – Formele circulare care se întâlnesc în acelaşi punct reprezintă nevoia de unitate. Atunci când desenezi un cerc sau un inel, transmiţi că te simţi ignorat, scoas din ecuaţie. Dacă desenezi cercuri fără să conştientizezi, cel mai probabil înseamnă că ai nevoie de un prieten sau de atenţie din partea cuiva.
Animale – Tipul de animal desenat îţi trădează emoţiile şi personalitatea. Un tigru exprimă o furie ascunsă, pe care nu reuşeşti să o manifeşti, o vulpe sugerează că eşti pe punctul de a face ceva viclean, o veveriţă arată că ai nevoie de afecţiune şi protecţie, în vreme ce leii simbolizează superioritate faţă de cei din jur. Dacă desenezi din când în când acelaşi animal, asta înseamnă că inconştient te compari cu el şi tinzi să îl imiţi.
Spirale, forme circulare şi linii ondulate – Nu te laşi uşor influenţat de cei din jur şi nici nu te interesează ce fac alţii. Cel mai probabil, experimentezi o criză emoţională, eşti îngrijorat prea mult cu privire la ce se întâmplă în viaţa personală sau profesională şi ai nevoie să îţi controlezi comportamentul pentru a evita un scandal cu cei apropiaţi.
Pătrat, diamant sau alte figuri geometrice – Ţi-ai stabilit cu exactitate ţelurile şi credinţele şi rareori eviţi să îţi expui punctul de vedere. În unele situaţii eşti mult prea precaut, iar potrivit specialiştilor, indicat ar fi să îţi regândeşti atitudinea.
Săgeţi – Acestea simbolizează un vector, o direcţie în viaţă. Dacă săgeţile sunt cu vârful în sus, eşti un exemplu pentru ceilalţi şi îi ajuţi ori de câte ori este necesar să ia cele mai bune decizii. Dacă e cu vârful în jos, te concentrezi mai mult asupra propriei persoane. Dacă este cu vârful spre stânga, nu reuşeşti să te desprinzi de trecut, iar dacă e cu vârful spre dreapta, eşti deschis la tot ce e nou şi te gândeşti doar la viitor.
Stele – Îţi place să fii în permanenţă în centrul atenţiei. Vrei ca toată lumea să fie cu ochii pe tine când intri într-o încăpere, iar dacă treci pe hol pe lângă cineva, trebuie să te asiguri că ai reuşit să îl faci să îşi întoarcă capul după tine. De asemenea, dacă desenezi stele, ar putea fi un semn că suferi de depresie.
Flori, nori şi soare – Dacă te găseşti vorbind la telefon şi desenând flori şi soare, acest lucru indică faptul că eşti mulţumit de modul în care decurge discuţia şi vezi viitorul în haine albe. Aceste însemne dezvăluie o atitudine pozitivă şi faptul că eşti într-o stare de spirit nemaipomenită.
Cruci – De regulă, dacă desenezi cruci şi nu eşti conştient de asta, înseamnă că te simţi vinovat de ceva, dai vina pe tine pentru anumite greşeli şi simţi nevoia să te autopedepseşti.
Căsuţe şi cutii – Dezvăluie dragostea pe care o manifeşti pentru cei din jur şi faptul că ştii exact ce îţi doreşti, dar mai ales că ţelurile sunt bine stabilite şi o să te străduieşti să le realizezi, indiferent de sacrificii.
Tabla de şah – Simbolizează faptul că, recent, te-ai aflat într-o situaţie neplăcută şi inconfortabilă. Dacă desenezi frecvent table de şah, sunt şanse mari ca anumite probleme să stea ascunse undeva în subconştient, iar tu să te găseşti în imposibilitatea de a le rezolva, lucru care trezeşte nenumărate frustrări.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!