Judecarea altei persoane nu o condamnă pe ea, ci pe tine însuți. Decât să judeci fără să cunoști motivele, mai bine încerci să ajuți

Judecarea altei persoane nu o condamnă pe ea, ci pe tine însuți. Decât să judeci fără să cunoști motivele, mai bine încerci să ajuți

Publicat de Larisa Moldovan pe 22 December 2020 in Dezvoltare PersonalaLecții de viațăPersonalitatePsihologieSfaturiViata

De fiecare dată când judecăm pe cineva, nu realizăm că presupunerile noastre despre acea persoană pot fi foarte departe de realitate. De obicei judecăm pe cineva de la prima vedere, dar ne gândim vreodată la veridicitatea acuzațiilor pe care le facem?

De cele mai multe ori lucrurile nu sunt ceea ce par, iar o persoană are niște motive întemeiate pentru care face anumite lucruri. Sau poate acea persoană consideră că face ceva total normal, până la urmă toți am fost crescuți în moduri diferite, așadar avem păreri diferite.

De obicei judecăm străinii

Obișnuim să-i judecăm pe alții pentru că ne face să ne simțim mai buni decât ei. Conștient sau nu, judecarea celorlalți ne face să ne simțim mai încrezători. Acest obicei ne lipsește de compasiune și empatie.

Când vine vorba de empatie, mulți vor spune: „Bineînțeles că sunt o persoană empatică. Dacă un prieten are nevoie de ajutor, mă pun în locul lui și îl înțeleg”. Da, poți avea compasiune, dar numai pentru cei pe care îi cunoști personal. Dar când vine vorba de străini nu ne mai comportăm la fel.

Fiecare persoană vrea să se simtă superioară. Preferăm să observăm oamenii de la distanță și să-i condamnăm pentru ceea ce fac. Acest lucru ne face să ne simțim mai încrezători.

Ai simțit vreodată că nimeni nu te înțelege? Că nimeni nu știe prin ce greutăți treci și care sunt motivele pentru care trebuie să faci anumite lucruri. Oamenii pe care îi judeci pot gândi la fel și pot trece prin situații asemănătoare.

Acum gândește-te că poate ai dreptate în judecățile tale și că cealaltă persoană chiar se comportă incorect. Dar cine ești tu pentru a-l condamna? Nimeni nu este perfect și cu toții mai greșim câteodată.

Dacă nu ști ceva, mai bine întreabă decât să judeci

Nu știm nimic despre viața altora, dar avem propriile noastre probleme. Poate că acesta este motivul pentru care ne simțim mai încrezători când găsim punctele slabe ale altor persoane.

Dacă cineva face anumite lucruri care, după părerea ta, sunt demne de judecat, de ce nu întrebi care sunt motivele pentru care face acele lucruri înainte să-l arăți cu degetul? Dacă ai fi fost tu în locul lui, cu siguranță ai fi preferat ca cineva să te întrebe în loc să te condamne. Ce s-ar întâmpla cu lumea dacă toată lumea s-ar condamna reciproc fără a arăta pic de compasiune?

Poate că o conversație cu acea persoană o va ajuta într-un fel sau altul. Poate are o problemă, mai bine încerci să ajuți decât să judeci. Fii persoana pe care ți-ar plăcea să o vezi în jurul tău, schimbarea trebuie să înceapă de la cineva.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!