Cand vorbim despre ”probleme” in cuplu, o singura intrebare este – cred – relevanta si numai raspunsul fara echivoc la aceasta intrebare dezvaluie si viitorul acelei relatii.
”Il/o iubesti”? Asta-i intrebarea, a carei simplitate dezarmanta ascunde complexitatea cauzelor care sapa distructiv sau constructiv la radacina unei relatii, a unei casnicii sau a unei povesti cu El si cu Ea. Raspunsul de tip ”da” ”nu” si chiar raspunsul echivoc ”poate”/”nu stiu” au semnificatii profunde, in launtrul carora regasim puterea interioara a persoanei de a calatori alaturi de celalalt in si peste timp. Din arealul luminos al sufletului face parte un singur raspuns la aceasta simpla intrebare si acela este ”Da, eu iubesc”!
Dar, in aceeasi masura ca importanta este un raspuns pe care cel ce iubeste trebuie sa si-l dea, sa-l cunoasca, sa-l priveasca deschis, cu sinceritate si cu intreaba claritate; ”Eu sunt iubit/a”? Daca aceste doua intrebari primesc raspunsul categoric ”da”, alte raspunsuri care introduc dubiul, teama, neputiinta , nelinistea sau suferinta de orice fel nu sunt altceva decat reflectii mentale, in miezul carora se ascund tipare si proiectii inconstiente, cu radacini in trecutul emotional al persoanei.
Relatiile noastre de dragoste vietuiesc si penduleaza, uneori greu si frustrant, alteori tainic si fara speranta, intre inima si minte, intre iubire si gandurile noastre despre iubire, intre poezie si matematica, intre confuzie si claritate. Trecutul nostru amoros se iveste ca o fantoma in prezent, iar noi nu izbutim sa recunoastem fantoma aceasta, sa ne-o aratam noua insine, sa o aducem la lumina si sa-i dizolvam corpul plin de suferinta, asa incat sa traim cu inima azi si sa vedem cu mintea chiar fiinta iubita de acum, nu iubitele si iubitii din trecut, ale caror umbre stau pitite in inconstientul nostru.
Raspunsul sincer de tip ”DA” la cele doua simple intrebari; ”iubesc eu”? si ”sunt iubit/a” este – as spune – ipostaza ideala, aceea ce face obiectul dorintei sufletului, dar care sfarseste mult prea des printre hatisurile mintii, locul in care sufletul care iubeste pare a fi sfasiat de stafiile trecutului. Felul in care am iubit in trecut, felul in care ne-am exprimat emotiile sau nu, felul in care am perceput iubirea reapar cu indarjire, sugerandu-ne ca trebuie sa schimbam ceva pentru ca iubirea sa nu ramana o perpetua stare de vis in noi.
Acest ”DA” mare si sincer contine formula terapeutica cea mai puternica si mai luminoasa, deopotriva pentru suflet si pentru relatia cu fiinta iubita. Puterea lui ”DA – ca raspuns la ambele intrebari” e puterea iubirii care poate muta si muntii din loc: obstacolele pe care mintea le vede, le inalta, le inventeaza, le creaza si cele ce se ivesc din expresiile palpabile ale existentei, sunt dizolvate prin iubire. Iubirea reciproca e iubirea dorita si daruita, in acelasi timp, si de aceea in ea se ascunde insusi fluxul natural al curgerii energiei in toate planurile experientei omenesti(mental, emotional, fizic).
Curgerea iubirii sub forma ”darurilor” care vin si pleaca de la el catre ea si invers, de la ei catre lume si invers, topeste balastul, opozitiile, obstacolele, frustrairle, tensiunile, neputiintele, recontextualizand orice situatie si izbutind s-o invinga. Intr-o relatie in care iubirea este reciproca nu poate lipsi ceva, dar dintr-o relatie in care iubirea are orice alta forma, exceptand reciprocitatea iubirii, lipseste totul. Acolo unde iubirea nu-i reciproca, teama, dubiile, neclaritatea, nelinistea, agitatia mintii, lipsa de comunicare si toate obisnuintele de reactie din trecut nu-s altceva decat semnale ca se poate sa fi omis sufletul in relatiile noastre trecute si avem nevoie sa ne vindecam.
Numai iubirea poate mentine o relatie, caci ea are energia necesara pentru a depasi toate gardurile pe care lumea, viata, natura omeneasca si, mai ales, nabadaioasa structura mentala tind sa le ridice in calea noastra. Apostolul Pavel, in marea sa intelepciune, a spus ca ”Iubirea rabda totul, iarta totul, poate totul”, dezvaluindu-ne astfel ca-n iubire e tainica noastra putere de a calatori prin viata si-n sufletul care-o traieste deschis si constient e ascuns leacul nostru pentru toate bolile sufletului si ale mintii.
Daca suntem intr-o relatie in care iubeste doar unul, ne aflam pe marginea drumului catre suflet; drumul corect e – indraznesc sa spun – acela pe care fuzionam cu cel iubit gratie puterii iubirii de a ne cununa sufletele, a ne arata ca nu exista separare si ca cel iubit nu poate pleca niciodata din sufletul tau. Abia atunci sufletul este vindecat, caci in el salasluieste credinta ca iubesti si esti iubit. Atunci conteaza mai putin prezenta sau absenta celui iubit, cat increderea sufletului in iubire si aceasta este o traire care ”vindeca, vindeca, vindeca”…in mod absolut!
de Maria Timuc
