Copile, amintește-ți că părinții tăi se sacrifică pentru binele tău. Nu-i judeca pentru că nu ți-au dat tot ce ai vrut, iubește-i pentru că ți-au dat atât cât au putut.
Probabil nu ți-au spus, dar au fost zile în care au renunțat la bucata lor de pâine pentru a-ți lăsa o bucată în plus. Au fost zile în care au plecat la muncă cu lacrima pe obraz, s-au simțit loviți de soartă și obosiți după atâta muncă, dar n-au capitulat, au mers înainte pentru a-ți da ceea ce ei nu au avut.
Copile, să-ți apreciezi părinții. Să le mulțumești zilnic, pentru că nimeni nu se va sacrifica pentru tine. Părinții sunt de neînlocuit, un dar prețios de la viață.
Când ieși la cină cu prietenii, când îți cumperi blugii de firmă, când tastezi mesaje de pe telefonul mult dorit, când îți cumperi ce vrei, amintește-ți că acei bani sunt munca lor.
Banii nu pică din cer și pentru ei vei fi nevoit să lași fruntea jos: te vor obliga să o faci. Tu să fii demn și când ajungi acolo unde ți-ai propus, să nu uiți de unde ai plecat. Să nu uiți că ai devenit un om respectat și bun datorită lor. Ei au știut când să spună “da” și când să spună”nu”.
De fiecare dată când ies în oraș, de fiecare dată când sunt fericită cu prietenii de vârsta mea, de fiecare dată când îmi cumpăr ceva frumos, mă gândesc la părinții mei.
Deși după părerea mea s-au grăbit, părinții mei s-au căsătorit așa cum era normal în acei ani. N-au avut o lună de miere, ca majoritatea tinerilor plecați de acasă cu buzunarele goale: nu pentru că familiile n-au fost de acord, ci pentru că n-au avut cum să-i ajute: lipsea voința de a face mai mult.
Când mănânc ceva special, când vizitez locuri noi sau plec într-o călătorie, gândul meu zboară la ei, la ce au pierdut, la ceea ce n-au trăit la momentul potrivit, la câte sacrificii au făcut pentru a ne crește. N-au avut vise mari, dar în timp lucrurile s-au schimbat și au reușit mai mult decât au crezut.
Sunt mândră de părinții mei și le sunt recunoscătoare pentru că tot ceea ce știu, valorile pe care le-am primit, educația și modul de a gândi, m-au făcut să devin omul de astăzi. Îmi doresc ca tinerii să înțeleagă că familia este cel mai de preț dar de la viață.
Prietenii, iubiții, logodnicele sunt oameni trecători care stau agățați de viața noastră printr-un fir. Familia rămâne, indiferent de toate.
Bunurile materiale n-au valoare, amintirile petrecute lângă cei dragi sunt cele mai dulci și ne încălzesc sufletul de fiecare dată când trecem printr-un moment mai greu. Copile, atinge mâinile tatălui tău și vei realiza cât sunt de aspre și obosite. Mângâie fruntea mamei tale, vei vedea cum îi strălucesc ochii. Se mulțumește cu fericirea ta. Ea a încetat să mai viseze, să-și mai dorească. Gândul lor ești tu, iar tu ai obligația de a avea grijă de ei, de a-i respecta, de a-i ajuta. Trebuie să-i iubești. Nu uita: în timp ce tu stai la o cafea, părinții tăi muncesc pentru tine. Fă ceva pentru tine, fă ceva pentru ei!
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
