Image

Invata sa lucrezi cu lumina ca sa te incarci cu energie!

Publicat de Patricia Esca pe 6 December 2019 in Spiritualitate

Câte persoane nu ar dori sa aibe revelatia lumii divine, sa se simta inspirate, sa traiasca în extaz ! Dar ei îsi închipuie ca trebuie sa fie foarte greu sa reuseasca aceste lucruri. În realitate, este foarte simplu, atât de simplu, încât daca li s-ar spune cum ar fi posibil, nu ar crede: nu vor face deci nimic pentru a realiza aceasta si nu vor cunoaste niciodata splendorile lumii divine.

În urma cu mai multi ani, când eram înca un foarte tânar discipol al Maestrului Peter Deunov, i-am pus acesta întrebare: “Care este modul cel mai eficace de a ne lega de Dumnezeu si de a ne dezvolta calitatile si virtutile spirituale ?” El mi-a raspuns: “Trebuie sa te gândesti la lumina, sa te concentrezi asupra ei, sa-ti imaginezi ca tot universul este scufundat în lumina”. Am lucrat mult timp asupra acestei imagini a luminii si am învatat multe. În realitate Dumnezeu nu este lumina, El este mult mai mult decât aceasta, nu putem sa-l cunoastem, nici macar sa ni-l imaginam. De altfel, daca în Geneza se spune ca în prima zi El a creat lumina, înseamna ca el nu este lumina, dar cu ajutorul ei a creat Universul.

Dumnezeu nu este lumina, dar fiindca lumina este prima emanatie divina, ea contine toate calitatile, toate virtutile lui Dumnezeu, si nu putem sa cunoastem pe Dumnezeu decât prin intermediul luminii.

Iata deci exercitiul pe care-l puteti face: în fiecare zi, de mai multe ori pe zi, de îndata ce aveti la dispozitie câteva minute, gânditi-va la concentrarea pe lumina, ca va odihniti în lumina, ca va topiti în lumina, va impregnati cu ea … ca întreg universul se scalda în aceasta lumina. Veti simti putin câte putin cum totul se reface în voi, ca aceasta lumina va aduce adevarata stiinta, pacea durabila, echilibrul, puterea. În loc sa va pierdeti timpul cu tot felul de activitati inutile, gânditi-va la lumina care straluceste, care învigoreaza, care linisteste.

Nu veti putea gasi niciodata sensul vietii în afara de lumina. Sa luam un exemplu foarte simplu al vietii cotidiene în timp ce va treziti noaptea si vreti sa va sculati, primul lucru pe care-l faceti este sa aprindeti o lumina. În momentul în care vedeti clar, puteti sa faceti orice vreti, pe când, în întuneric puteti sa va loviti, sa rasturnati obiecte, etc. Da, însa majoritatea oamenilor n-au înteles acest învatamânt al luminii, ei fac totul în întuneric, vorbind simbolic, nu stiu unde se afla si de aceea îsi sparg capul.

Trebuie sa cautam lumina, sa ne concentram asupra ei, s-o bem, s-o mâncam, s-o situam deasupra tuturor comorilor pamântului. De îndata ce aveti un moment liber, închideti ochii si concentrati-va pe aceasta imagine a luminii care penetreaza peste tot si aduce toate binecuvântarile. Aveti de asteptat la dentist sau într-o gara? Ei bine, în loc sa frunzariti reviste pline de lucruri inutile sau stupide, gânditi-va câteva minute la lumina.

Când mergeti pe strada, se poate întâmpla sa fiti asaltati de gânduri sau de sentimente negative. Evident, acolo nu va puteti opri si închide ochii (daca o faceti, dupa un moment se vor strânge o multime în jurul vostru, unii îsi vor aduce si scaunele sa va priveasca, chiar circulatia se poate opri!). Dar nimic nu va împiedica sa va opriti o clipa în fata unei vitrine ca pentru a o privi (evident, nu o vitrina dincolo de care sa va poata privi cineva) si acolo, va concentrati câteva secunde încercând sa introduceti lumina în voi. Când veti privi din nou, va veti simti despovarati, purificati.

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!