Increderea se construieste greu si se pierde foarte usor. Este temelia pentru tot ce poate insemna o relatie autentica, onesta si deschisa cu propria persoana si cu cel de langa tine.
Este greu sa oferi incredere cuiva pana cand in sufletul tau nu s-a cuibarit confortabil sentimentul de bine cu tine, senzatia ca te intelegi si te accepti, ca iti umpli un spatiu lasat gol de dezamagirile trecutului si o faci cu blandete si fara resentimente. Increderea este curajul de a te darui cu toata vulnerabilitatea ta fara sa ai nici o garantie, fara sa vrei sa fugi dintr-o teama care te macina si-ti fura linistea. Increderea este promisiunea pe care ti-o faci de a te avanta in tumultul vietii considerand eventualele greseli pe care risti sa le faci, drept proba a maturizarii tale.
Increderea este bucuria destainuirii si exprimarea fiintei in complexitatea ei, este cadoul daruirii complete, expunerea intimitatii ca un exercitiu de deschidere spre universul celuilalt cu totul…cu lumea ta, cu gandurile tale, cu ezitarile si temerile ce par de atatea ori ca pun stapanire tocmai pentru ca necunoscutul ne blocheaza si uneori ne incremeneste in ezitare si ne impinge in retragere.
Increderea este un dar nepretuit, este cheia care poate deschide o lume noua in care se poate construi frumos autenticitatea. Increderea pe care o oferi cuiva vorbeste de fapt despre tine, despre experientele vietii tale, despre tot ce te-a atins mai mult sau mai putin si ti-a construit o lume mentala de unde gandurile iti vor conduce apoi toate actiunile.
Desi suntem tentati sa spunem: „el/ea nu este demn de incredere!”, aruncand de multe ori responsabilitatea pe celalalt, adevarul asa cum il vad eu este altundeva: „nu am incredere in tine, pentru ca inca nu am reusit sa cred suficient in mine, pentru ca nu am trecut peste amintirea trecutului meu, care poate mi-a lasat urme si mi-a afectat increderea!”
Cred sau nu mai mult sau mai putin in cineva, daca eu reusesc sa gasesc in mine resursele pentru a crede, daca reusesc sa inteleg ca harta mea nu este acelasi lucru cu teritoriul si ca inainte sa schimb sau sa cer teritoriului sa se schimbe, poate ar fi bine sa-mi revizuiesc eu harta, sa incerc sa ma deschid spre situatii noi, invatand din experienta trecutului, nu suprapunand-o pe cea a unui prezent care are toate sansele sa fie diferit.
Vreau sa acord incredere pentru ca aleg sa ma iert pentru greselile trecute, vreau sa dau credit prezentului fara sa ma tem ca risc pentru ca teama naste retinerea, care duce la evitare si de acolo la lipsa autenticitatii, ceea ce va construi cercul vicios al dezamagirii si va sfarsi prin a da dreptate neincrederii.
Aleg sa am incredere cand vreau sa-mi fauresc o cale spre a fi onesta cu mine si cu ceilalti, cand vreau sa simt ca ma traiesc autentic, nu nefiindu-mi teama, ci confruntand-o pentru a o depasi. Aleg sa am incredere pentru ca simt ca doar asa, viata imi va da pe masura curajului de a risca poate sa fiu ranita sau sa pierd… doar asa viata imi va arata ca daruind incredere pot primi de la anumite persoane deziluzii, iar de la altele, un intreg univers de trairi pe care nu le-as fi putut nicicand experimenta temandu-ma!
Increderea pe care o ofer vorbeste nu atat despre cel care o merita sau nu cat despre curajul meu de a ma deschide spre viata, amintindu-mi mereu ca nu exista garantii, dar inainte de a te astepta sa primesti, daruieste-te! E fascinant cum viata raspunde frumos oamenilor curajosi, deschisi, curati si care au increderea de a se oferi ei… neconditionat!