Image

Iertarea nu-l schimbă pe celălalt. Tine minte bine asta

Publicat de Patricia Esca pe 8 January 2020 in De Suflet

De multe ori, rănile aşa zis uitate au fost ascunse în subconştient şi, de acolo, continuă să-i chinuie pe oameni. Pentru a le trata şi vindeca este nevoie să fie readuse în conştient. Iertarea cicatrizează rănile emoţionale. Atunci ne putem aminti evenimentul fără resentimente. Nu mai suferim.

Iertarea nu este doar un act imediat al voinţei – Mulţi se simt vinovaţi sau îi învinovăţesc pe ceilalţi, pentru că nu iartă imediat. Dar iertarea nu este un act eroic de voinţă în care ne suprimăm emoţiile, ci este un act al întregii noastre fiinţe şi cere participarea tuturor puterilor noastre sufleteşti: inimă, inteligenţă, voinţă. Cine sare peste etapele transformării emoţionale şi ale vindecării nu face decât să panseze o rană infectată. Aceasta va sfârşi prin a se infecta şi mai rău.

Este nevoie de timp şi pentru vindecare şi pentru iertare; nu trebuie să bruscăm ceea ce se petrece în noi. E nevoie să discernem între simţirea mâniei şi dorinţa de răzbunare, fantasmele legate de „dreptatea” pe care trebuie să ne-o facem singuri, etc. Mânia (iuţimea) este o emoţie sănătoasă, o putere a sufletului pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca să ne putem apăra integritatea. Nu mânia este greseala, ci ura şi patimile pe care le poate stârni. Important este să luăm decizia de a nu ne mai răzbuna, în nici un fel. Răzbunarea este inutilă şi devastatoare. E nevoie să facem pace lăuntrică, pace emotivă.

Iertarea nu înseamnă scuzare – A scuza înseamnă a nu-l considera responsabil pe cel care ne-a ofensat. Când cineva ne face un rău fără să vrea, sau fără să ştie, nu are de ce să ne ceară iertare, dar poate veni un moment cind isi poate cere scuze. Dar dacă cineva a voit să ne facă rău, a vrut să ne rănească, nu mai e vorba de scuze. Tendinţa de a-i gasi scuze celui care ne-a ofensat se bazează pe circumstanţele atenuante oferite de trecutul său sau de alte circumstanţe. Dar nici o vină, fie şi explicabilă, nu poate fi scuzabilă. Ea poate fi doar iertată!

Iertarea nu este sinonimă cu împăcarea – Iertarea se referă la fapta care a rănit relaţia. Împăcarea este o urmare a iertării, dar poate să nu aibă loc. Dacă după acordarea iertării, simţim că prin împăcare relaţia noastră nu ar creşte în profunzime sau nu evolueaza in mai bine, este intelept să renunţăm pur şi simplu la ea, pentru păstrarea păcii. Pacea înseamnă să nu te răzbuni şi să nu doreşti să te răzbuni. Pacea şi iubirea de vrăjmaşi nu presupune neaparat prietenie.

Din nefericire, mulţi oameni se împacă fără a-şi ierta unii altora ofensele ca să nu „mai dezgroape morţii”, dar fără recunoaşterea şi numirea suferinţelor pe care le-am produs sau pe care le-am suferit, nu există împăcare adevărată. Adevărul trebuie rostit. Împăcarea presupune iertare, iar iertarea presupune rostirea adevărului.

Iertarea nu se impune – Iertarea este o lucrare a iubirii. Persoana care iartă trebuie să-şi asume în mod liber alegerea pe care a făcut-o, fără a pretinde ceva in schimb de la cel pe care îl iartă: „te iert daca nu mai faci asta„. Putem să ne dorim să fim iubiţi de cei din jurul nostru în ciuda faptelor noastre, dar nu le putem pretinde acest lucru. Iertarea se dă, se cere, dar nu se pretinde!

Iertarea nu este renunţare la ceea ce ni se cuvine – Iertarea nu exclude dreptatea. Un hoţ iertat nu este scutit de a restitui păgubaşului cele furate. Iertarea nu anulează consecinţele unei fapte rele sau a unui cuvânt rău. Iertarea nu este un act de dreptate, ci o faptă de iubire pentru reabilitarea celui vinovat. Aceasta înseamnă a nu-l confunda pe răufăcător cu fapta sa şi a urî greseala, ci iubindu-l pe cel ce a gresit.

Iertarea nu-l schimbă pe celălalt – Când iertăm, se întâmplă cu adevărat ceva extraordinar, dar cu cel ce iartă, nu cu cel iertat. Acesta poate conştientiza şi el minunea şi îşi poate schimba atitudinea sau comportamentul, dar puterea iertării se manifestă în noi. Pe noi ne vindecă, nouă ne dă pacea, nouă ne dă puterea să ne rugăm pentru celălalt. Nu trebuie să iertăm aşteptând schimbarea celuilalt! A ierta pe celalalt nu presupune ca acea persoana isi va schimba brusc comportamentul, nemaicomitind greseli.

Piedici din calea iertării

Unor oameni le este greu sa il ierte pe cel care l-a lezat cu ceva şi să-şi folosească puterile pentru a-şi face „dreptate”. Astfel:

Furia / Mânia e folosită pentru a ne simţi şi arăta puternici. Fără mânie, unii oameni au senzatia ca se simt dezarmati şi vulnerabili.

Frica nu mai e folosită pentru confruntarea cu necunoscutul ce trebuie cucerit şi se transformă în frica de a ne confrunta cu durerea şi fuga de recunoaşterea ei. Iertarea readuce durerea în prim plan pentru a fi vindecată. Perceperea şi acceptarea durerii este premiza iertării!

Scoaterea de sub învinuire prin justificarea comportamentului. Iertarea nu înseamnă scuzarea comportamentului care ne răneşte. Este nevoie de o evaluare sufleteasca lucidă a celor întâmplate. E nevoie de aşezarea responsabilităţii la locul care i se cuvine, dar fara a judeca si invinui. Iertarea este un act în întregime al celui care iartă. Nu depinde nici de înţelegerea, nici de comportamentul şi nici de acordul celuilalt.

Gândul că trebuie să-ţi meriţi iertarea. Iertarea este întotdeauna un dar gratuit, asa incat primeste-l cu sufletul larg deschis. Egoul va fi intotdeauna cel ce nu vrea sa primeasca iertarea, caci daca ar primi-o, rolul lui de victima ar inceta, iar sufletul ar fi vindecat.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!