“Fiule, sa nu uiti ca totul ni se intoarce!” (2 minute de citit pentru o intelepciune de-o viata)

Craciunul are mai multe semnificatii in functie de fiecare persoana. Pe langa ideea de brad impodobit, luminite colorate, miros de portocale si cozonac, reunirea familiei, exista si o alta latura pe care nu ar trebui sa o ignoram, este vorba sentimentul de insingurare, de neputinta, frustrare. In apropierea sarbatorilor de iarna intram intr-o alta stare, incepem sa ne punem tot felul de intrebari legate de experientele traite la finalul anului, incercam sa gasim explicatii schimbarilor care ne-au afectat, nu intelegem de ce toti cei din jur au un partener, iar noi suntem singuri, refuzam sa facem pregatirile specifice Craciunului, nu simtim entuziasm cand ceilalti ne vorbesc de activitatile specifice acestei perioade si devenim iritati cand suntem intrebati de planurile pentru sfarsitul anului. Tot acum mai apare o situatie destul de intalnita, atunci cand ne simtim singuri chiar si inconjurati de prieteni si familie, cand simtim ca locul nostru nu este acolo. Cand am dori sa fugim, sa ne izolam si sa ne gasim linistea in alta parte. Toata agitatia si presiunea care se creeaza in aceasta perioada ne pot afecta atat in plan afectiv cat si fizic. Este foarte bine cunoscut faptul ca in zilele de la sfarsitul anului tindem sa petrecem cat mai mult timp cu familia, cu prietenii, cu apropiatii nostri. Incercam sa le oferim cat mai multe momente frumoase, suntem incarcati de energie pozitiva, facem cumparaturi, mergem in vizite, ii sunam pe cei dragi si uram ,,Sarbatori fericite!’’. Problema intervine atunci cand noi nu simtim aceasta fericire, cand ne uitam in jur si vedem cumpluri fericite, familii reunite, grupuri de prieteni, iar noi nu avem pe nimeni. Poate am iesit curand dintr-o relatie si ne gandim cum a fost in anul anterior, reamintindu-ne imagini vechi si clipe care ne-au facut la un moment dat fericiti. Este posibil ca in preajma sarbatorilor de iarna sa nu putem ajunge la familiile noastre si asta ne face sa experimentam sentimentul de neputinta. Suntem mult mai sensibili, iar cuvintele venite din partea celorlalti ajung sa detina o alta semnificatie pentru noi, am putea percepe fiecare gest ca o incercare a celorlalti de a ne rani, de a ne folosi sau de a ne injosi. O alta problema aparuta in preajma Craciunului este si cea legata de partea finaciara. Persoanele care nu dispun de resursele necesare pentru a oferi celor dragi cele necesare satisfacerii nevoilor lor ajung sa devina mult mai agitati, nu mai au rabdare si pot aparea diverse blocaje emotionale, ba chiar ajungandu-se la depresie si din pacate, chiar la suicid. Foarte important este ca atunci cand ne confruntam cu una din cauzele precizate mai sus sa constientizam ca timpul este al nostru, ca noi traim aici si acum si ca suntem responsabili de actiunile pe care alegem sa le facem. Este necesar ca noi sa fim mai atenti si la cei din jurul nostru. Am putea incerca sa urmam anumiti pasi pentru a evita starile mai putin placute aparute in perioada sarbatorilor de iarna: Ar trebui sa incercam sa ne bucuram de ceea ce avem acum, sa traim in prezent si sa lasam amintirile din trecut. Este foarte important sa constientizam ca in decursul anului au loc schimbari si este foarte posibil ca ceea ce se intampla acum sa nu fie la fel ca in anul anterior. Trebuie sa incercam sa ne cream obiective realiste care sa fie in concordonta cu ceea ce traim, sa ne implicam in activitatile pe care stim ca putem sa le ducem la bun sfarsit, astfel evitam sa fim dezamagiti, epuizati si chiar frustrati. Sa incearcam sa intelegem ca nimeni nu este perfect, sa nu ne culpabilizam fara motiv, trebuie sa vedem in interiorul nostru: poate ca nu sunt cel mai bun prieten, dar cu siguranta nu esti nici cel mai rau, poate nu sunt cel mai bun parinte, dar sigur ca nu esti nici cel mai dur. Trebuie sa ne amintim ca sarbatorile de iarna inseamna iubire, afectiune, grija si nu bani. Poate ca nu ai resursele necesare de a oferi cel mai scump cadou, dar poate prezenta ta valoreaza mai mult decat un cadou. Psiholog Veronica – Maria Neacsu
Publicitate

“Fiule, sa nu uiti ca totul ni se intoarce!” (2 minute de citit pentru o intelepciune de-o viata)  „Au fost, s-au dus si au revenit vremurile grele, fiule” – a spus batranul.

„ Inca de cand ma stiu, am dus o viata grea…dar parca acum e mult mai greu decat a fost. Viata obisnuia sa fie mai usoara inainte. Oamenii nu aveau mult, dar inima lor era impacata cu ceea ce aveau. Inima lor era plina cu altceva, era plina cu dragoste si respect pentru cei dragi.

Tata era tata, mama era mama si copilul…era doar un copil nevinovat. Astazi, din ce in ce mai multi oameni in intreaga lume se spala cu propriile lacrimi caci fericirea, pentru multi dintre ei, nu este decat un cuvant desprins dintr-un basm. Daca ma intrebi pe mine, fiule, nu am mai simtit nici macar o frantura de bucurie si pace de foarte, foarte mult timp. Nici macar nu imi mai amintesc, fiule, cand am ras ultima oara cu adevarat, cu inima, cand am ras ultima oara din tot sufletul.

Publicitate

I-am spus in mai multe feluri…mi-a parut rau sa admit ca intr-un final sa-i spun vietii doar…”o viata”, ca oricare alta. Nu-mi traiesc viata intr-un fel anume. Daca ma intrebi de copiii mei, ei sunt buni cu mine. Tot ce imi doresc eu este ca  lor sa le fie bine. Si ei, la randul lor, au viata lor, familie, copii. Vin si ei si ma viziteaza cand pot, cum pot, imi aduc ce pot. Eu ii astept uitandu-ma pierdut pe geam. Nu stiu unde ma uit,ma uit departe, cat mai departe…Insa atunci cand copiii mei vin la mine, este ca si cum soarele imi zambeste.

Si mie soarele imi zambeste foarte rar. Imi spun ca au foarte multe treburi, obligatii si ca le este greu sa vina sa ma viziteze mai des. Cand vin sa ma vada, sunt pe fuga, grabiti sa plece. Dar eu ii inteleg si tot ma bucur sa ii vad.

Stii la ce ma gandesc fiule? Ca totul se intoarce. Tot ceea ce ne da Dumnezeu noua, oamenilor, se intoarce. Am fost si eu asa cum sunt copiii mei. Am fost si eu asa cu parintii mei.

Astazi suntem tineri, suntem copii, maine suntem parinti si batrani. Azi suntem puternici, maine suntem slabi. Cine stie ce se va mai intampla?

Acum….sunt asa cum sunt. Obisnuiam sa fiu vesel, entuziast, voios. S-au dus acele vremuri. Acum stau si privesc pe geam. Si astept. Asa cum si parintii mei ma asteptau pe mine.

Tine minte fiule…totul ni se intoarce! Totul ni se intoarce….

Sursa: andreilaslau.ro

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
Viata
"Cei mai fericiţi oameni din lume sunt cei care se simt absolut minunat în pielea lor, iar din asta derivă în mod firesc capacitatea de a-ţi asuma responsabilitatea pentru fiecare parte a vieţii." - (Brian Tracy) Usa catre fericire se deschide din interior Traim intr-o lume in care nu mai stim ce este fericirea. Suntem in cautarea ei zi de zi, insa uitam ca o putem gasi doar daca ne oprim din aceasta fuga prin viata si ne concetram asupra lucrurilor pe care deja le avem. Noi am gasit cateva semne care iti pot demonstra ca esti mai fericita decat crezi ca esti. Citeste-le atunci cand simti ca nu mai poti si vrei sa renunti. 1. Zambesti mai tot timpul - Zambesti si esti bucuroasa in fiecare zi? Atunci felicitari. Zambetul tau este un semn ca esti fericita si ca radiezi o multime de energie pozitiva oamenilor din jurul tau. 2. Te bucuri la lucruri marunte - Un rasarit, un apus, o revedere cu o persoana din trecut, o imbratisare oferita din inima, rasul unui copil, florile de primavara, plimbarile prin parc. Esti libera si te poti bucura de toate aceste lucruri marunte. 3. Poti cere ajutor atunci cand ai nevoie - Da, esti o persoana norocoasa si chiar fericita pentru ca esti inconjurata de oameni care te iubesc si in care poti avea incredere. Atunci cand ai un moment de slabiciune, ai posibilitatea de a le cere ajutorul. 4. Nu traiesti in trecut - Pe masura ce timpul trece, inveti cum sa lasi ca lucrurile sa se schimbe, ca trecutul sa ramana trecut. Viata ta este acum, chiar in acest moment si faci tot posibilul sa o traiesti asa cum trebuie. O parte a fericirii este sa stii ce este important pentru tine in viata si ce nu. 5. Mai putina drama - Viata ta trebuie sa fie linistita si frumoasa. Nu iti plac certurile, discutiile contradictorii, conflictele, problemele. Cu cat exista mai putina drama in viata ta cu atat esti mai fericita. 6. Nu te plangi - Una dintre cele mai inutile activitati care exista in viata este sa te plangi. Cand te plangi mai putin, accepti mai mult si mergi mai departe. Este simplu - viata nu trebuie sa fie despre esecuri, ci despre bucurii (chiar si cele mici). 7. Nu iti pasa ce cred altii - Tu detii controlul asupra vietii tale. Ai renuntat de mult timp la ce cred altii si incerci sa fii doar pentru tine. 8. Accepti schimbarea - Indiferent de planul pe care are loc schimbarea, tu incerci sa o accepti, sa te adaptezi si sa mergi mai departe. Consideri ca fiecare schimbare este o sansa pe care ti-o da universul pentru a reusi. 9. Iubesti - ... cu patima. Iubesti viata, te iubesti pe tine, iubesti lucrurile care iti pun zambetul pe buze, iubesti oamenii din viata ta. Tu iubesti tot! 10. Apreciezi ce ai deja - Esti recunoscatoare pentru tot ce ai. Ai o perspectiva pozitiva asupra vietii tale si te bucuri de ce ai obtinut pana acum. Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!