Eşti tristă, deprimată, fără vlagă sau din contră, foarte nervoasă şi te cerţi cu toţi cei din casă? E posibil ca în locuinţa ta să predomine energiile negative, motiv pentru care lucrurile nu par să fie aşa cum trebuie.
Tradiţia Feng Shui, veche de mii de ani, te poate ajuta să elimini aceste energii negative şi să le ţii la distanţă, pentru ca atmosfera din casa ta să fie armonioasă şi echilibrată
Există două tipuri de energii negative Feng Shui: Sha Chi şi Si Chi. Energia Sha Chi, tradusă prin “energie care atacă, ucide”, este determinată de ceea ce se află în exteriorul casei tale. Poate fi produsă de structuri ascuţite, fie că sunt naturale sau realizate de om, şi care sunt îndreptate spre uşa casei tale sau spre una dintre ferestre.
Si Chi, pe de altă parte, este energia negativă slabă, care îţi dă stări de slăbiciune, tristeţe, depresie. Energia Si Chi este prezentă în zone în care au avut loc tragedii sau accidente grave, dar şi în clădirile care au o istorie negativă.
Iată care sunt elementele care pot duce la apariţia conflictelor şi tensiunilor şi cum să le rezolvi:
1. Intrarea principală în casa ta este foarte importantă pentru a primi energia pozitivă Chi şi a le elimina pe cele negative. În primul rând, trebuie să acorzi mare atenţie holului şi decoraţiunilor pe care le plasezi acolo. Alege culori vibrante, o măsuţă elegantă pe care să aşezi flori naturale şi chiar un covoraş de intrare foarte colorat.
2. Ceea ce se află în jurul casei tale este la fel de important ca şi ceea ce se află în interior. De aceea, ar trebui să îmbunătăţeşti prin orice metode exteriorul casei, fie că plantezi câteva flori, cureţi zonele murdare sau repari ceva stricat. Dacă nu poţi remedia ceea ce aduce energie negativă, foloseşte o oglindă bagua, cunoscută în tradiţia feng shui pentru capacitatea de a respinge energia negativă. Atenţie! Oglinda Bagua nu se foloseşte niciodată în interiorul casei! Trebuie plasată deasupra uşii principale, în exteriorul casei.
3.Dormitorul este sursa esenţială de stres în cuplu dacă nu este corect amenajat din punct de vedere Feng Shui. Imaginile care se află în dormitor trebuie alese cu grijă, ideale fiind imaginile pozitive, flori, perechi de păsări şi în general elemente care oferă o stare pozitivă. De asemenea, pe timpul nopţii, ţine uşa dormitorului închisă.
4. Dezordinea este extrem de nocivă. Pe lângă faptul că îţi dă o stare de rău, de haos şi lipsă de echilibru, opreşte şi circulaţia adecvată a energiei pozitive. Curăţă toate dulapurile şi rafturile, renunţă la obiectele inutile şi eliberează spaţiile aglomerate.
5. O casă aflată pe un drum în formă de T este bombardată cu energie negativă Sha Chi. Cu cât drumul care se opreşte în faţa casei este mai circulat, cu atât energia negativă este mai puternică. Ca să estompezi acest efect negativ, aşază plante pe pervazul ferestrelor care au vedere către drumul din faţa casei. Dacă drumul este foarte puţin circulat, energia negativă Sha Chi nu te afectează.
6. Uşile şi ferestrele aliniate nu sunt deloc benefice în tradiţia Feng Shui. De exemplu, dacă uşa livingului se afla direct în faţa uşii de intrare, iar cea a balconului aliniată cu cea a livingului, energia pozitivă care intră în casă trece pur şi simplu prin locuinţa ta, fără să se oprească. Pentru a remedia acest lucru, aşază o masă rotundă pe linia acestor uşi, de preferat în living. O vază cu flori proaspete aşezate pe masă ajută şi mai bine la redirecţionarea enrgiei benefice.
7. Zona sud-estică reprezintă dragostea şi relaţiile, de aceea trebuie să aşezi înpartea sud-estică a dormitorului tău două lumânări roz pe care să le aprinzi din când în când. În acelaşi loc mai poţi aşeza o pereche de raţe mandarine, care simbolizează cuplul şi fericirea în dragoste.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!