La curtea unui rege traiau doi osteni: unul era invidios, iar celalalt zgarcit. Oamenii de la curtea regelui ii cunosteau bine pe cei doi. Si regele stia de rautatea lor.
Intr-o zi, regele se gandi sa le dea o lectie celor doi supusi.
– Dragii mei osteni, zice regele, eu vreau sa va rasplatesc pentru faptele voastre. Cereti, din ceea ce am, ce doriti, si eu sunt gata sa va implinesc dorinta. Dar sa stiti ca cel care va cere mai intai va primi numai lucrul dorit, iar al doilea va primi tot acelasi lucru, dar dublu fata de primul.
Regele si oamenii de la curte asteptau cu nerabdare ca ostenii sa inceapa cererea. Acestia insa pastrau tacera; niciunul din ei nu dorea sa ceara primul. Cel zgarcit cugeta cam asa: “Daca voi cere eu primul, voi capata mai putin decat colegul meu. Asta nu se poate. Mai bine astept sa ceara el intai.”
Invidiosul, la randul lui, isi zicea in sine: “Nu pot suferi ca zgarcitul asta sa primeasca mai mult ca mine. Mi-ar crapa inima de necaz sa vad asa ceva. Mai bine nu-mi trebuie nimic decat sa primeasca lucru dublu decat al meu.”
Regele astepta cat astepta, dar vazand ca niciunul din ei nu vrea sa ceara, hotari ca sa inceapa cel invidios.
Sarmanul invidius a fost pus la mare incercare! Ce sa ceara?
“Ce sa cer ca zgarcitul acesta pe care il urasc asa de mult sa nu primeasca mai mult decar mine? Daca cer un cal, el va primi doi cai; daca cer o casa, el va primi doua case; daca cer bani, el va primi dublu decat mine. Nu! Aceasta nu se poate; mi-ar crapa inima de necaz. Mai bine cer ceva rau, ca el sa primeasca un rau dublu decat al meu.”
Invidiosul pasi inaintea regelui si zise:
– Rege, cer ca mie sa mi se scoata un ochi, iar colegului meu sa i se scoata doi ochi.
Toti cei de fata izbucnira in hohote de ras, iar regele zise:
– Vedeti, dragi curteni, cat de rautacios este omul invidios; mai bine isi face rau lui insusi decat sa vada ca altul o duce mai bine ca el!
Cei de la curtea regelui au inteles lectia pe care a vrut sa le-o dea suveranul lor.
Dar noi?
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Dumnezeu iţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă
Se spune că într-un sat trăia un bărbat pe nume Ion Ion. Deoarece era destul de harnic, oamenii îl chemau adesea să-i ajute la diverse treburi, aşa că nu trecu mult timp şi Ion apucă să câştige destul ca să se stabilească la casa lui. Mică, e drept, dar destul de încăpătoare pentru el, soţia şi pruncul ce apăru şi el în scurtă vreme. Ion era un om cu frica lui Dumnezeu, şi asta pentru că de câte ori s-a rugat
Domnului să-l ajute, Domnul l-a sprijinit. Atunci când greşea, Ion îşi cerea iertare lui Dumnezeu şi simţea că acesta îl înţelegea şi ierta.
Până într-o zi când se porni o ploaie cu spume ce învolbura râul din apropiere atât de repede, încât deodată oamenii se văzură cu curţile pline de apă. Când apa ajunse la înălţimea burţii copilului, Ion îşi luă familia şi urcă pe acoperişul casei, unde începu să se roage lui Dumnezeu:
-Doamne, ajută-ne în faţa puhoiului ăstuia! Dacă am păcătuit cu ceva, Te rugăm iartă-ne, dar scapă-ne de necaz şi opreşte nenorocirea asta!
La fiecare rugăciune, lui Ion i se păru că Domnul îi răspunde: „Fii pe pace Ioane, că o să te ajut!” Aşa că se mai linişti.
Dar ploaia nu se oprea şi turna cu găleata. Pe când apa ajunse la tocul de sus al grajdului, Ion auzi din spate vocea cunoscută a primarului:
-Băi Ioane, dacă vrei hai cu noi în barcă, mai avem loc şi pentru voi!
Dar Ion refuză pentru că se gândi că Domnul i-a promis că va opri nenorocirea. În curând, când apa ajunse la streaşina casei, mai trecu şi jandarmul satului care dori să-l ia şi el în barcă, însă Ion refuză din acelaşi motiv şi continuă să se roage.
Şi plouă, plouă, plouă… Şi pe când apa ajunse aproape de hornul casei, Ion începu să nu se mai roage şi să spună:
-Păi bine Doamne, ţi-am fost cât se poate de credincios şi vrednic şi mi-ai promis că mă vei scăpa de nenorocirea asta, dar uite, mai e puţin şi ne înecăm! Treabă e asta?
Nu trecu mult şi Ion auzi: „Păi bine Ioane, nu ţi-am trimis până acum două bărci care să te scape de nenorocire?”
Morala: Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă!
Sursa: psihoterapiefamilie.ro
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
