Dintre toate leacurile pământului, unul singur nu costă nimic, dar are mare preţ în vindecarea multor afecţiuni ale organismului: aerul

Dintre toate leacurile pământului, unul singur nu costă nimic, dar are mare preţ în vindecarea multor afecţiuni ale organismului: aerul

Publicat de Larisa Moldovan pe 6 October 2020 in Sanatate

Acel abur pe care îl vedem deasupra pădurilor de conifere este de fapt o masă de aerosoli, care vindecă bolile respiratorii. Aceştia degajă o sarcină electrică ce potenţează procesele din organism, tratându-se până la vindecare bronşiectaziile şi astmul, dar şi afecţiunile reumatice sau dermatologice.

Protosinghelul Damaschin, stareţul schitului Pahomie, este de părere că: „Atunci când ajungem în astfel de locuri binecuvântate, este bine să profităm din plin de efectele binefăcătoare ale uleiurilor volatile din preajma acestor copaci miraculoşi, dar să nu uităm nici o clipă că vindecarea trupească trebuie întregită cu vindecarea sufletească.”

Climatul subalpin ameliorează şi vindecă TBC-ul

În timpul mersului prin pădure, aerul inspirat este de cea mai bună calitate, crescând capacitatea pulmonară. Acesta este benefic în funcţie de altitudine, iar după o cură de 14 zile, inspirând aer ionizat timp de două ore dimineaţa şi două ore seara, vor fi vindecate şi ameliorate mai multe afecţiuni: până la 1.000 de metri, datorită climatului blând, aerul devine sedativ, tratând insomnia, nervozitatea, hipertiroidia, ulcerul şi gastrita hiperacidă; între 1.000-1.400 de metri cele mai bune rezultate se obţin în tratarea bolilor pulmonare, fiind singurul mod de a trata naturist TBC-ul şi vindecarea stărilor anxioase.

De asemenea, climatul subalpin are efecte revigorante şi tonifiante, ajutând bolnavi cu probleme respiratorii, anemici, hipertensivi sau cu început de ulcer; între 1.400-1.800 de metri, acolo unde întotdeauna este un climat alpin, bolnavii cu astm bronşic vor scăpa de crizele chinuitoare ale acestei afecţiuni. Aerul de la cotele de peste 1.800 de metri se recomandă oamenilor sănătoşi, care doresc să se fortifice şi să scape de stres.

Cura cu aer alpin alungă depresia şi te încarcă pozitiv

În timp ce urci pe munte, aerul devine din ce în ce mai curat şi mai liniştitor. Cei cărora le plac drumeţiile au un tonus sănătos şi o perspectivă optimistă de viaţă, ceea ce le aduce acel surplus de energie pozitivă. În timpul mersului prin pădure, aerul inspirat este de cea mai bună calitate, crescând capacitatea pulmonară, fără să simţi un efort major. Până şi cele mai complicate forme ale depresiei şi-au găsit leacul în curele cu apă şi aer de la cote alpine.

Cel mai sănătos aer se poate respira în imediata apropiere a cascadelor, acolo unde există ioni negativi din abundenţă şi oxigen pur, care reglează circulaţia sângelui şi fortifică organismul, chiar şi în cazul asteniei severe.
Atenţie, cura cu aer alpin este contraindicată în afecţiunile cardiace sau emfizem pulmonar.

Mariana Borloveanu, Leacuri mănăstireşti. Terapii pentru trup şi suflet


Articolele de pe revistasufletului.net sunt destinate doar scopurilor informative și educative și nu înlocuiesc consultările medicale profesionale, diagnosticul sau tratamentul. Consultați întotdeauna medicul cu privire la orice întrebări care pot apărea legate de starea dumneavoastră de sănătate.


Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!