De multe ori as fi putut sa ma opresc… dar am ales sa continui!

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel și diferiți în același timp. Fragili şi puternici. Greu de înţeles, dar uşor de iubit. Cu trecut, prezent şi viitor. Un univers de trăiri. Paradoxal ei nu se întâlnesc întâmplător. Iar povestea fiecăruia diferă în funcţie de chipurile care au făcut parte din viaţă şi mai ales de alegerile făcute. "Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ Cum ar fi viaţa dacă toţi oamenii ar iubi ?! Unii au poveşti memorabile, demne de a deveni nemuritoare în coperţile unei cărţi. Alţii impresionează prin durerile şi deziluziile care i-au făcut mai moi sau mai abrazivi. Stâncă de piatră sau păşune plină de flori de câmp. Unii se ruşinează sau îi buşeşte râsul de alegerile făcute cândva, ori cu neputinţele omeneşti, asumate sau nu. Împărţim visele sub acelaşi cer şi păşim pe acelaşi pământ. Suflet drag, crezi că înțelegi tristețea din zâmbetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui și fericirea din spatele lacrimilor omului ? Crezi. Dar nu e aşa. Fiecare om are taina lui. Vorbim și visăm frumos. Ne ataşăm de oameni, de locuri, de lucruri şi de momente frumoase. Muncim cu dăruire. Ascundem dureri fizice şi sufleteşti, îndoielim temeri, regrete, neîmpliniri… Redevenim empatici, prezenţi, atenţi. Plângem. Iertăm. Iubim. Păstrăm cu sfinţenie amintiri ce ne fac sufletul să vibreze. Învăţăm să dăruim. Dar cel mai mult insistăm în eroare. Compromisuri. Șah-mat ! O simplă privire tăioasă poate ucide încrederea, o mângâiere cumpărată poate durea mai tare decât o lovitură, simple cuvinte goale pot răni mai mult decât un pumnal, iar indiferenţa poate fi oricând o eutanasiere lentă. Lipim şi dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe alţii de mânecă încercând să schimbăm păreri. Ne consumăm energia preocupându-ne de ceea ce gândesc alţii despre noi. Acumulăm frustrări, ne încărcăm sufletele cu griji inutile şi ne alimentăm imaginaţia cu tot felul de închipuriri. Ne îmbolnăvim pentru că ne stresăm prea mult şi uităm să fim fericiţi. Datul cu părerea despre orice, oricând, oriunde, încurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecăţi. Utopii. După ce malaxorul vieţii ne frămână bine, uneori și cea mai amărâtă bucățică de pâine ți se pare cea mai dulce. Mai ales după ce viața ți-a dat jos „ochelarii de cal”, acele apărătoare care nu îţi permit să vezi lateral ceea ce ar trebui: suferinţele şi nevoile celor de lângă noi, frumosul din jurul nostru, binele şi intenţiile bune, şansele care ni se acordă, oamenii care merg alături de noi, natura. Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa. Și deasupra tuturor și în noi adie Duhul Sfânt în Lumină lină. Ne emoţionează orice este frumos, o floare, o melodie, un zâmbet, vocea unui copil, tandreţea unui bătrân, amintirea cuiva drag… Ai adus ceva frumos și bun pe lume? Ai făcut pe cineva fericit astăzi? Iubești sau urăști? Acționezi sau ești indiferent? Înțelegi fără explicații? Crezi fără să vezi? Auzi fără cuvinte? Vezi cu ochii închiși? Simți fără atingeri? Când te uiţi în oglină ce vezi?! Când viața îți rupe paginile viselor, râzi de mulțimea viselor ce apar după. Sufletul nu este limitat la un număr fix de iubiri. Nu rămâne într-o baltă de pierzanie. Fiecare om pe care îl întâlnesc în drumul meu îmi este superior prin ceva. De aceea încerc să învăț câte ceva de la fiecare. Și Doamne, ce minune este viața! Mai ales după ce îți tragi sufletul că ai alergat de tine ca să te întâlnești cu Tine… Am să iubesc până la sfârșitul lumii. Iar sfârșitul lumii e sfârșitul meu. Când am murit, lumea mea s-a sfârșit. Așadar se cuvine să mă preocupe sfârșitul meu, nu sfârșitul lumii. A semnat cineva vreun contract că trăiește 70 sau 80 de ani ?! Oricând povestea vieții noastre se poate încheia, brusc sau lin. “Apocalipsele” contemporane sunt în mintea și în inima mea, când urăsc, mint, invidiez, judec, etc. În mine e Raiul, în mine e iadul. În mine e lumina și în mine e întunericul. Așadar, suflet drag trăiește fiecare zi ca și cum ar fi ultima zi din viața ta. Astăzi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candelă aprinsă, iar prin pilda propriei vieți fă lumea mai frumoasă în jur. Iartă, iubește, binecuvintează! Ești o minune!" Hrisostom Filipescu Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

As fi putut sa plec, dar am ales sa raman crezand ca se mai poate schimba ceva. As fi putut sa raman, dar am ales sa plec pentru ca locul meu nu mai era acolo si as fi devenit altcineva decat ceea ce sunt. As fi putut sa vietuiesc de una singura, dar am ales sa fiu inconjurata de oameni pentru ca, oricat de dulce ar fi linistea singuratatii, ea ajunge sa te apese.

As fi putut, dar am ales

As fi putut sa tac, dar am ales sa vorbesc despre ceea ce gandesc, despre ceea ce simt, despre ceea ce ma face fericita si, de ce nu, despre ceea ce detest si ceea ce imi starneste interesul, despre ceea ce ma doare pe mine si pe multi dintre voi.

As fi putut sa vorbesc, dar am ales sa tac scarbita de prea multe vorbe, amutita de prostie, indiferenta, atitudini bizare si alte cate si mai cate.

As fi putut sa plec, dar am ales sa raman crezand ca se mai poate schimba ceva.

As fi putut sa raman, dar am ales sa plec pentru ca locul meu nu mai era acolo si as fi devenit altcineva decat ceea ce sunt.

As fi putut sa vietuiesc de una singura, dar am ales sa fiu inconjurata de oameni pentru ca aveau nevoie de mine, pentru ca oricat de dulce ar fi linistea singuratatii, ea ajunge sa te apese.

As fi putut sa fiu printre ei, dar m-am ales pe mine pentru a ma regasi, pentru a ma accepta, pentru a face curat in viata mea si de a pasi mai departe, pentru a fi eu cu mine.

As fi putut sa rad, dar am ales sa plang pentru a ma descarca de … tot si de toate.

As fi putut sa plang, dar am ales sa rad. De ce? Era indeajuns … acum rad in continuare si este al naibii de bine.

As fi putut sa ma iubesc mai mult pe mine, dar am ales sa ii iubesc pe cei din jur. Ma simt atat de bine cand ei rad, se simt intelesi si nu se mai simt singuri … incat … incat … am ajuns sa ma iubesc pe mine.

Publicitate

As fi putut sa ignor, dar am ales sa-mi pese pentru ca asta m-ar fi introdus in majoritatea pe care o plac mai putin.

Ar fi putut sa imi pese, dar am ales sa ignor pentru ca exista lucruri si oameni ce trebuie acceptate exact asa cum sunt.

As fi putut sa ma prefac, dar imi este atat de greu sa ma ascund, sa fiu falsa.

Am ales sa ma prefac, pentru ca uneori este bine sa te pacalesti pana si pe tine, sa gandesti mai putin, sa te dai pentru cateva momente uitarii.

As fi putut sa nu scriu, dar am ales sa o fac, atat timp cat voi simti ca am ceva de spus… atat timp cat voi gandi.

As fi putut sa scriu, dar am ales sa nu o fac caci simturile, trairile imi erau intr-un blank total.

As fi putut sa ranesc, dar am ales sa nu o fac cu riscul de a ma durea doar pe mine si de a evita sa raspund cu aceeasi moneda.

Am ranit, dar m-am simtit mizerabil.

As fi putut sa judec, dar am ales sa nu o fac pentru ca nu am niciun drept.

Am judecat … sunt om, gresesc. Ma straduiesc sa o fac mai rar sau deloc, este greu, dar ma voi stradui in continuare.

As fi putut sa fiu un om orgolios, dar au fost oameni pentru care a meritat sa uit ca exista asa ceva.

As fi putut sa las orgoliul deoparte, dar nu ma puteam lasa calcata in picioare.

As fi putut sa uit de principii, dar ele definesc omul care sunt.

Mi-am incalcat principii … pentru ca regulile sunt facute a fi incalcate nu? iar omul cat traieste invata.

As fi putut sa tac sau nu, sa plec sau sa raman, sa fiu singura sau nu, sa rad sau sa plang, sa iubesc sau nu, sa ignor sau sa imi pese, sa ma prefac sau nu, sa scriu sau sa nu, sa ranesc sau nu, sa judec sau nu, sa-mi mentin orgoliul sau nu, sa-mi incalc principiile sau nu.

Le-am facut pe fiecare in parte… bune sau mai putin bune, au fost si sunt alegerile mele si le-am luat in cunostinta de cauza, mi le asum si accept.

Un articol de AURA UNGUREAN


Publicitate


Alte Articole