Nimeni nu isi doreste sa aiba prin preajma persoane deprimante si care te fac sa te simti prost, dar personalitatile „toxice” nu sunt intotdeauna usor de identificat. Multe dintre persoanele cu influenta negativa au darul de a-si ascunde cu usurinta latura urata si ii pot manipula pe altii sa-i considere drept persoane distractive, fermecatoare, interesante si saritoare. Ca sa diferentiezi persoanele nocive pentru tine si sa eviti compania acestora, trebuie sa fii atent la detalii.
Fie ca este vorba despre partenerul/partenera tau/ta din relatia de cuplu, ori un prieten cu care te vezi mereu, iata ce comportamente toxice trebuie sa ai in vedere:
Te acuza si te taxeaza mereu pentru greselile comise. – Atunci cand izbucnesc certuri si conflicte care te implica si pe tine, aceste persoane fug mereu de vina. Ele sunt mereu inocente, si toate reactiile celorlalti sunt nedrepte. Cand vine vorba de relatii si intervin contradictii, nu ai niciodata dreptate si nici dreptul de a-ti expune parerea. Tu esti mereu de vina, iar daca nu iti asumi rolul de „personaj negativ”, esti blamat si taxat intr-un mod ostil. Mereu aceste persoane vor incerca sa te manipuleze sa crezi ca tu esti de fapt problema in orice imprejurare negativa.
Nu au pic de respect pentru meseriile din serviciul public. – Iesiti impreuna in oras, iar persoana de langa tine li se adreseaza ospatarilor pe un ton superior si plin de suficienta. Pune etichete si ii desconsidera pe cei din jur, cu atat mai mult cand are de a face cu persoane care ocupa slujbe „marunte” din serviciul public. Persoanele toxice incalca mereu regulile marunte, ca si cum aceastea nu li s-ar aplica si lor. O astfel de persoana nu curata niciodata in urma ei, iar interdictia de a vorbi la telefon intr-o sala de cinema i se pare absurda. Ai mare grija in privinta acestui tip de comportament.
Vorbeste intruna despre sine si realizarile sale. – Daca abia apuci sa scoti o vorba, in timp ce partenerul sau partenera te copleseste cu indicatii si sfaturi, sunt sanse mari sa ai de-a face cu un narcisist sau o narcisista! Ori de cate ori incerci sa aduci ceva in discutie, perechea te va intrerupe si va conduce discutia catre ea, povestind doar despre sine.
Din moment ce nu poate accepta ideea de a fi pe planul secund in nicio situatie, va considera ca pe o amenintare orice succes pe care il inregistrezi, deoarece se va simti nesigura. Intotdeauna va invoca partile negative ale realizarilor tale si se va hrani cu esecurile pe care le inregistrezi.
Te domina si nu te lasa sa-ti impui punctul de vedere. – Ori de cate ori vrei sa-ti expui parerea intr-o privinta, sa te deschizi si sa-i spui persoanei de langa tine ce ai pe suflet fara sa te certi, interventia ta va trece drept un act de ostilitate, un afront si un atac direct la persoana. Interlocutorul sau partenerul/partenera se pune imediat in garda si cauta sa se impuna intr-un mod agresiv, ingreunand ajungerea la un consens. Singurele imprejurari in care iti va acorda dragoste, afectiune si intelegere sunt acelea in care te supui vointei lor. Esti acceptat doar atunci cand esti slab si vulnerabil, niciodata cand impui respect si afisezi putere.
Devin ostile cand inceteaza sa mai fie in centrul atentiei. – Astfel de persoane devin extrem de geloase cand cei din jurul lor au parte de succese si vor face tot ce le sta in putinta sa le puna intr-o lumina proasta si sa le deterioreze reputatia. Ele sunt cele care trebuie sa iasa mereu in evidenta, ele sunt superioare si cer sa fie tratate pe masura egoului lor. Cand acest lucru nu se intampla, lucrurile scapa de sub control.
Sursa: alinablagoi.ro
Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!