Cum sa ne rugam corect astfel incat cererea noastra sa fie ascultata de Dumnezeu!

“Exista suflete pe lumea asta care au darul de gasi fericirea oriunde si de a o lasa in urma atunci cand pleaca.” – Frederick Faber E un cerc vicios, acela al judecatii. Pasim in el fara a fi invitati si aruncam cele mai usturatoare cuvinte dupa care predam stafeta cu nonsalanta. Si mai ciudat este ca ne asteptam ca ceilalti “sa guste” critica noastra de parca aceasta ar fi cel mai firesc lucru din lume. Ne-am obisnuit sa ne hranim cu informatii care sa ne dezvolte simtul critic. Dar nu cred ca aceasta este adevarata problema, ci sentimentul de superioritate pe care il afisam de parca noi stim exact cum stau lucrurile in procesul tuturor de dezvoltare personala. De ce pierdem esenta vietii? Ce raspuns simplu…Pentru ca in loc sa admiram zambetul copilului, criticam evidenta diferenta de greutate intre parintii acestuia. Pentru ca in loc sa ne bucuram ca cineva ne cere sfatul pentru a-l ajuta, ii aratam inainte de toate cum “trebuie” sa stea lucrurile. Pentru ca in loc sa ne bucuram ca prietena noastra si-a gasit intr-un final fericirea, ne intrebam cum poate suporta langa ea o persoana deloc carismatica. Pentru ca in loc sa-i dam voie fiecaruia sa-si urmeze drumul, preferam sa-l redirectionam uitand ca nici pentru noi insine nu stim niciodata ce se pregateste. Nu spun sa inchidem ochii atunci cand ne deranjeaza ceva, ci sa deschidem gura doar in momentele in care parerea noastra este cu adevarat necesara. Altfel, riscam sa pierdem linistea unor momente perfecte prin nezguduirea lor. Ne-am obisnuit sa vedem in judecata acel fundal care acompaniaza o alta activitate exact ca in momentul in care lucram si ascultam muzica pentru a intretine atmosfera. Doar ca in acest caz, judecata devine zgomot, iar locul ei de propagare este adesea sufletul celorlalti. Aruncam venin asupra celorlalti din teama de a nu ne otravi cu propriile critici pe care speram sa le ingropam pe masura ce le trimitem celorlalti. Personal, am observat ca incepem sa judecam atunci cand suntem nemultumiti cu/ de noi insine si rasfrangem aceasta povara pe umerii celorlalti. Apasator si uneori chiar indiferenti. Lenesi si lipsiti de dorinta de a ne intoarce spre noi insine. De asemenea, judecam in momentul in care actiunile unei persoane nu corespund cu propriul sistem de credinte si valori. Dar oare faptul ca suntem diferiti ne obliga sa scoatem la suprafata armele albe ale criticii? Sau oare se cere de la noi un exercitiu de imaginatie numit compasiune? Oare faptul ca gandim altfel decat cel de langa noi ne ofera numai dezavantaje sau putem privi acest joc al perceptiei drept o incercare de a ne redefini si reinventa propria fiinta? Iar intrebarea suprema ramane: avem oare dreptul de a judeca prietenul, parintele, vecinul, maturatorul de pe strada sau omul de care tocmai ne-am lovit in drum spre metrou atata timp cat noi nu stim ce se ascunde cu adevarat in sufletul lui? Si stiti ce ma amuza? Ca nu vom sti niciodata… Voi ce parere aveti? “Este viata atat de intunecata? Nu cumva mainile tale sunt prea mici, sau viziunea ta prea impaclita ? Tu esti acela care trebuie sa se inalte.” – Dag Hammarskjold
Publicitate

„Domnul s-a aratat in vis lui Solomon noap­tea si Dumnezeu i-a zis: «Cere ce vrei sa-ti dau».(…) «Daruieste-i dar robului Tau minte priceputa, ca sa asculte si sa judece poporul Tau si sa deosebeasca ce este bine si ca este rau; caci cine poate sa povatuiasca pe acest popor al Tau, care este nesfarsit de mare?” »… Cererea aceasta a lui Solomon a pla­cut Domnului” (Regi III 3:9).

Iata ca Biblia ne spu­ne si cate ceva despre „cererea corecta” in ru­ga­ciune. Regele Solomon n-a cerut bogatii mai mari, nici victorii in razboi, ci „intelepciune si capacitate de dis­cer­na­mant”. O inima priceputa inseamna o minte blan­da si in­teleapta, capabila sa judece corect si sa distin­ga intre ce este bine si ce este rau. Mintii „ii lip­ses­te aceasta capacitate”, asa cum afirma unii din­tre marii cercetatori moderni ai con­sti­intei. Su­biectivitatea perceptiei face ca noi sa… ne iz­bim de dificultati majore in puterea de a distinge intre „bine si rau” sau intre ceea ce este adevarat si fals. Ca urmare, cererea facuta de So­lo­mon poate deveni in fiecare zi si „cererea noas­tra”, in cazul in care cautam „adevarul” si ne dorim sa traim… in comuniune cu valorile binelui.

„Cererea corecta” si prima dintre toate cererile in rugaciune ar putea fi chiar „cererea lui Solomon”. Chiar si a constientiza limitele ratiunii si ale gandirii noastre, generate de subiectivitatea perceptiei, ar insemna mai mult decat… orice lucru maret am face in viata de zi cu zi. Incapacitatea structurala a mintii de a distinge intre bine si rau devine sursa greselilor, a erorilor si a interpretarilor negative, responsabile de ceea ce s-ar putea numi „eroare umana”.

Intelepciunea inimii poate… distinge intre bine si rau si tocmai pentru ca inima detine o judecata bazata pe iubire, ea devine sursa de inspiratie pentru judecata dreapta. Fara iubire, riscam sa judecam stramb. Fara iubire am putea deveni instrumente ale nedreptatii, chiar atunci cand – aparent – cautam dreptatea si adevarul. Mintea poate crea o alta nedreptate in vreme ce tocmai „indreapta o nedreptate” si mecanismul acesta este teribil de evident in viata de zi cu zi. Onestitatea apartine inimii si de aceea „cererea corec­ta” in rugaciune incepe cu cererea „placuta lui Dumnezeu”: aceea de a avea intelepciunea ini­mii.

Publicitate

„Rugaciunea” se afla intr-un camp de atrac­tie, asa cum lumea poluata de ganduri negative este un alt camp de atractie. Prin comparatie, un camp impodobit cu cele mai frumoase flori ne stimuleaza creierul in a percepe frumusetea, miro­sul placut al florilor, ne stimuleaza simtul tactil prin adierea jucausa a vantului si imprima pe retina… dansul frumusetii existente, deja, in camp. In contradictie cu un camp de flori am putea ima­gina… un loc de depozitare a gunoa­ie­lor, captusit in existenta sa cu mirosuri nepla­cu­te, cu cersetori si cu sobolani. Creierul va prelua automat senzatia de neplacere, de urat, de rau si va emite ganduri corespunzatoare, care definesc starea acestui camp al… gunoaielor.

Rugaciunea este campul nostru cu flori! „Cere ce vrei sa-ti dau”, ii spune Domnul lui Solomon. Si Solomon suntem si noi, fiecare dintre noi. Sa te rogi inseamna sa ceri ce vrei, dar sa vrei mai inainte de toate discernamantul, precum a vrut Solomon, caci altfel mintea poate sa ceara raul, crezandu-l bine si pustiirea, crezand-o plinatate. In afara inimii nu avem dis­cer­na­mant cu adevarat si putem confunda dramatic bi­nele cu raul, iar asta-i drama esentiala a lumii noastre. Este drama lumii in care oamenii cred ca ucid din dragoste, ca il distrug pe altul in nu­me­le dreptatii, ca il lovesc in numele adevarului si-l mutileaza in numele lui Dumnezeu si la fel face cu sine insusi.

Acest minunat pasaj biblic dezvaluie ca putem sa-i cerem lui Dumnezeu orice, dar dupa ce am cerut mai inainte o inima priceputa, care sa discearna intre bine si rau. Poate ca in acest scurt pasaj avem una dintre marile chei care deschid seiful rugaciunii corecte, iar cheia ne spune ca ne vom ruga corect atunci cand inima noastra cere cu iubire, caci discernamantul nu este posibil fara iubire.

de Maria Timuc – Pasi catre tine insuti


Publicitate


Alte Articole