“Viața nu este nici simplă, nici complicată, nici limpede, nici mohorâtă, nici contradictorie, nici coerentă. Ea este și atât. Numai cuvintele o ordonează sau o complică, o luminează sau o întunecă, o diversifică sau o unifică.” – Antoine de Saint-Exupery
Se intampla o data in viata sa iubesti atat de mult incat sa simti ca te regasesti, chiar daca ai fost mereu, acolo, in tine. Se intampla sa nu vrei sa dormi pentru ca, in realitate, fericirea este atat de prezenta si purificatoare.
Iubesti desi niciodata nu ai stiut ce e iubirea si mereu ai experimentat sentimente pe care le-ai confundat cu aceasta. Si astfel, in neantul de sentimente din trecut nu mai regasesti sens, dar realizezi ca acolo in profunzimi nu ai mai simtit niciodata asa. Nu ai mai simtit cum sufletul doreste cu puterea unei mori de apa ca acela ce te alimenteaza cu energie sa fie fericit, pentru ca stii ca doar asa vei fi mereu in functiune. Da, omul asta e ca apa care pune moara de apa in functiune si este sursa ta de energie pe care o imparti cu bucurie asa cum nu ai fost niciodata capabila pana atunci. Si in mijlocul acestei fericiri cursul de apa isi schimba directia si ramai doar tu cu tine. Ai pierdut motivatia de a merge mai departe si… nu stii cum sa iesi din aceasta stare.
Solutia e simpla: chiar daca el nu mai este in viata ta, iubirea a ramas acolo. Foloseste-te de ea si mergi mai departe. Infrunta dificultatile cu demnitatea cu care Dumnezeu, in splendoarea ta, te-a creat. Nu, iubirea nu este un calcul matematic sau o conditionare: te iubesc doar daca ma iubesti si esti cu mine. Iubirea este adevarata si autentica atunci cand deliberat alegi sa iti doresti cu putere ca celalalt sa fie fericit chiar daca nu va imparti acea fericire cu tine, chiar daca nu te va mai lua in brate cum facea alta data, chiar daca vor trece anii peste amintirile create impreuna. Iubesti pentru ca omul acela a fost tot ce ai avut nevoie, pentru ca intr-o lume in care falsitatea e cea mai avantajoasa alegere el a ales sa iti spuna adevarul chiar cu riscul de a pierde tot.
Da, sinceritatea doare uneori, alteori te motiveaza sa fii mai bun si el prin sinceritatea lui te-a motivat sa fii mai buna, mai autentica, mai adevarata.
Ridica-ti privirea si mergi mai departe! Acolo in departare amintirile vor pali insa iubirea ce a fost cultivata cu iubire va fi mereu acolo, mai adevarata dar luand alte forme. Ce conteaza forma cand fondul te face sa plangi si sa razi in acelasi timp gandindu-te la prima imbratisare?
Sunt iubiri care nu apun niciodata, dar sunt oameni care intr-o intreaga viata nu vad un astfel de rasarit, ci doar zeci de false apusuri. Fii fericita cu rasaritul tau!
“În viață există două tragedii: prima – atunci când nu obții ceea ce dorești și a doua – atunci când obții. Cea mai teribilă tragedie este a doua, pentru că atunci când primești ceea ce vrei, adesea te simți dezămăgit.” Oscar Wilde
