Image

Cele mai grele lupte sunt cele care se dau in sufletul tau… de care nu stie nimeni…

Publicat de Patricia Esca pe 11 February 2020 in De Suflet

“Există un test care determină dacă misiunea ta pe pământ este dusă până la capăt sau nu: dacă ești încă în viață, atunci încă n-ai îndeplinit-o.” – Richard Bach

Habar n-am de ce sustinem ca cele mai mari “batalii” le ducem cu oamenii din jurul nostru. De fapt, cele mai grele lupte pe care le ducem sunt acelea care se dau intre patru pereti, cu noi insine.

Acolo, suntem pe rand, victime si calai si probabil ca tot acolo, cea mai dura judecata este cea pe care ne-o facem singuri.

Ne adresam mii de intrebari si suntem nevoiti sa cautam singuri raspunsuri la ele, cautam vinovati in ceilalti sau ne invinovatim pe noi insine si rugam timpul sa ne vindece toate ranile capatate in acest “razboi” numit generic “viata”.

Asa ratacim intr-una pe cararile prafuite ale propriului suflet cautand speranta care ne-a scapat din buzunare cand priveam peste umar sau spre cer, visand.

Asadar m-am incaltat si am plecat intr-o calatorie pe aleile sufletului meu. Ma hotarasem sa fac pace cu mine si sa incerc sa fac putina curatenie acolo, in suflet. Eventual, cu putin noroc, sa-mi gasesc si speranta…

L-am gasit plangand cu sughituri. Plangea cu lacrimi marunte si dese ca o ploaie de toamna. Putin mai la stanga am zarit ghemotoace de spini negri pe care le-am recunoscut imediat ca fiind acele cuvinte urate care mi-au fost aruncate cu scopul precis de a ma rani. Nu stiam ce sa fac cu ele. Le-am privit impietrita pret de cateva momente in care ma gandeam daca sa le las acolo sau sa le iau cu mine si sa le scot afara.

Apoi am simtit un miros placut. Mi-am ridicat privirea si am mai facut cativa pasi in fata. Putin mai la dreapta am descoperit multe, multe margaritare. Le-am recunoscut si pe ele ca fiind cuvintele pline de blandete si de caldura plantate de oamenii care au vrut sa aduca mangaiere sufletului meu. Si-atunci, in acel moment, mi-am dat seama ca ele sunt de fapt “speranta” mea. Deci parfumul lor placut se raspandea in toata fiinta mea si imi dadea puterea de a merge mai departe dupa fiecare infrangere…

Am mai stat putin acolo bucurandu-ma de comorile pe care le-am gasit.

Oare de ce n-am facut calatoria asta mai demult? Poate atunci spinii nu se strangeau in ghemotoace si sufletul meu nu mai plangea din cauza durerii.

Le-am lasat acolo. Nu aveam cum sa le scot afara. Margaritarele sunt insa speranta mea…

Când iți pasă prea mult de ceea ce spun toți, te distrugi încet pe dinăuntru. Îți pierzi din curaj și încredere, din entuziasm și fericire. Și tot ce poți să faci este să plângi ca să scapi de veninul adunat de pe afară, de reproșuri și ideea absurdă că ești prea neînsemnat pe lângă ceilalți.

Când te aprinzi prea repede, te consumi prea mult. Până la urmă nu tot se rezumă la ce cred alții ci la cum știi să reacționezi în fața acestora. Câteodată e bine să fii indiferent. Câteodată e bine să fii surd și mut. Ceea ce trebuie să faci este să-ți păstrezi energia pentru momentele și oamenii care chiar merită…!!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!