Ce este bunatatea

"Atâta de adesea ni se întâmplă, ne trăim viața în lanțuri și nu știm vreodată că aveam cheia de a ne elibera." – The Eagles, Already Gone Viata noastra pe Pamant (sunt convinsa ca exista si o alta, in Vesnicie) este o lectie. A big, fat lesson. La inceput inveti sa respiri, atunci cand iesi din uterul mamei si racnesti din toti rarunchii, apoi sa mananci singur, sa mergi in doua picioruse, sa scrii, sa citesti. Chestiile elementare, simple, de baza. Apoi, cu cat inaintezi in varsta, viata iti serveste lectii mai putin subtile si, deseori, mai putin placute. Inveti sa te ridici ca apoi sa cazi, inveti care-i gustul infrangerii, al inimii frante din dragoste, ti se preda lectia succesului, dar si a esecului, inveti ca oamenii-s buni, dar pot fi si ai naibii de rai, inveti sa fii smecher ca sa te poti integra, inveti ca dragostea e pentru totdeauna, dar tine 3 ani, ca prietenii sunt si nu sunt, ca ridurile apar, inveti ca ti-ai irosit tineretea pentru bani iar acum nu ai cui sa-i spui „Buna seara”, ca sanatatea se pierde usor si se recastiga greu, inveti ca un Visa poate cumpara pantofi si croaziere, dar nu si inimi. Inveti ca in viata asta te poti baza intotdeauna pe Dumnezeu. Uneori pe tine. De prea putine ori pe altii. Inveti sa nu mai crezi in „Voi veni maine cu siguranta” si nici in promisiuni. Inveti ca „Te iubesc” e de tinichea cand e prea usor spus, de nepretuit cand e soptit dupa ani. Inveti ca esti un mozaic compus din alegerile si faptele tale, ca esti sculptorul propriei tale fiinte. Inveti ca oamenii care vorbesc mult fac putin, si ca nu intotdeauna cuvintele lor au substanta. Inveti ca dorul de bunici e nestins, ca ai fost binecuvantat daca ai parinti buni, care se roaga pentru tine si care ti-au oferit o copilarie cu vata pe bat si dulceata de caise, nu cu vanatai. Inveti ca fericirea e relativa, si ca nu trebuie sa o astepti de la oameni. Viata iti arata ca esti mai fericit cand tii de mana un copil, decat o toarta de Hermes. Inveti ca bogatii au mai multe probleme decat saracii, ca oamenii care rad tare si zgomotos fac asta ca sa mascheze niste suflete care plang, inveti ca vazul, auzul, mirosul, respiratul si tot ceea ce ni se pare banal sunt de fapt cadouri minunate pentru care trebuie sa multumim zilnic. Inveti ca nimic nu e pentru totdeauna, si ca viata are prostul obicei sa faca surprize: unori de vis, alteori de cosmar. Inveti sa apreciezi ceea ce ai, si ajungi sa intelegi ca un Vertu nu valoreaza nimic pe holul de la Oncologie. Inveti ca-n viata trebuie sa ai rabdare, si ca satisfactiile vin atunci cand muncesti mult. Inveti ca tineretea e imprudenta si dragostea de la 20 de ani e frugala, ca iubirea e ca vinul, cu cat vine mai tarziu, cu atat e mai pretioasa si mai intensa. Inveti ca imposibilul e atat de posibil, si ca orice vis prinde contur daca nu uiti sa crezi. Inveti ca iubirea adevarata se masoara in serile cand adormi zambind in bratele celuilalt, istovit dupa o zi de grea. Inveti ca ganguritul unui copil este cea mai dulce melodie. Inveti ca daca un om nu te iubeste cum vrei tu, asta nu insemna ca nu te iubeste. Inveti ca depresia se trateaza cu spovedanie si „Tatal Nostru”, nu cu Xanax si psiholog. Inveti ca e bine sa economisesti pentru zile negre in zilele albe, si ca oamenii te vor dezamagi mereu, datoria ta fiind sa inveti sa-i ierti. Si sa fii tolerant. Inveti ca dovada suprema de iubire e sa te bucuri cand omul iubit este fericit langa altcineva si ca, uneori, doar uneori, oamenii te pot surprinde placut. Cu niste flori galbene. Inveti, ca oricat ai invata, inca n-ai invatat nimic.
Publicitate

Motto: “Bunătatea este limbajul pe care surdul îl poate auzi şi orbul îl poate vedea” (Mark Twain)

Bunătatea este, în sine, o caracteristică a oamenilor de caracter. Este o atitudine specific umană, cu origini metafizice, din ce în ce mai rar întânită în societatea actuală. Acum, grăbiţi să ardă etape în evoluţia lor spre nicăieri, oamenii nu mai au timp să se aplece asupra nevoilor şi nevoinţelor altora. Să fii bun cere efort şi înţelegere; să fii rău nu cere nimic, nici măcar să gândeşti: dai curs pornirilor primitive din tine şi răul este gata făcut.

Prin urmare, bunătăţii i se opune răutatea, o atitudine instinctuală primară universal răspândită. Prima răutate atestată în istoria omenirii a fost crima, prin fratricidul comis de Cain împotriva fratelui său Abel. La baza primei crime a stat invidia, determinată de faptul că Dumnezeu a preferat jerfa adusă Lui de Abel, celei aduse de fratele său, iar Cain a interpretat în sinea lui că respingerea s-a datorat calităţii jertfei; în realitate, caracterul rău al lui Cain l-a determinat pe Dumnezeu să-i refuze ofranda. O pildă inspirată despre cum oamenii buni plac tuturor, iar cei răi, nimănui.

Există o întreagă serie de defecte asociate răutăţii: invidia, ura, orgoliul, egoismul, zgârcenia, dispreţul şi altele atrase de răutate, toate întâlnite la firile extrem de primitive şi de involuate, mai ales spiritual. Oamenii răi nu trăiesc decât pentru ei şi nu vor să bucure pe nimeni. A bucura pe cineva le este o noţiune complet străină şi de neînţeles. Iar sursa acestei răutăţi este spiritul răului pe care nu vreau nici să-l amintesc aici, nici să-i acord vreun credit. Căci aici mi-am propus să vă vorbesc despre bunătate, aşa cum se cuvine acestei săptămâni unice ca semnificaţie în istoria omenirii.

Publicitate

Bunătatea derivă din iubirea nemărginită cu care Dumnezeu a creat lumea, prin urmare, originea ei este divină. Bunătăţii îi sunt asociate calităţi fără de care aceasta n-ar fi completă: mila, compasiunea, înţelegerea, bunăvoinţa, toleranţa, blândeţea, dărnicia, admiraţia fiind numai cele mai semnificative. A fi un om bun, înseamnă să fi stat şi să fi gândit la rosturile tale pe pământ şi să fii convins să practici bunătatea şi binele în mod necondiţionat. Bunătatea îl îmbogăţeşte pe omul bun, îi dă un sens în viaţă, îi leagă evenimentele unul de altul în mod armonios. Bunătatea te echilibrează şi te înnobilează. Bunătatea îţi ordonează scopurile în viaţă, simplificându-ţi comunicarea cu ceilalţi. Bunătatea îţi conferă stilul de viaţă propriu.

Deşi la naştere caracterul fiecăruia este o pagină albă, modelele urmate ne formează atitudinea. Educaţia are o mare importanţă, poveştile ascultate în copilărie fiind pline de morală şi eroi civilizatori care triumfă înaintea feţelor răului. Întâmplările din viaţă definitivează restul, pe unii încercările nenumărate îmbunându-i, considerând că ele le sunt date spre desăvârşire. Pe alţii, încercările îi înrăiesc, neînţelegând nimic din ceea ce trăiesc. “De ce să fac bine, mie îmi face cineva bine?

De ce să dau degeaba, mie mi-a dat cineva ceva? De ce să dau altuia şi să aibă şanse mai mari decât mine?” Iar aceştia sunt numai egoiştii care nu sunt printre cei mai răi! Ce să mai spui despre răutăcioşi, învidioşi, orgolioşi care ajung să se bucure de răul altora şi care nu vor înţelege niciodată că, dăruind, dobândeşti? Deşi nu se poate spune că este mai uşor să fii bun, decât rău, din fericire există oameni care se pun în slujba binelui şi a bunătăţii, indiferent de eforturi, echilibrând balanţa lumii.

Există bunătate şi răutate; există bine şi rău; există fapte bune şi păcate, calităţi şi defecte, lumină şi întuneric, adevăr şi minciună, viaţă şi moarte. Simplificând, există viaţă şi moarte! Iar noi nu avem de făcut altceva decât să alegem de care parte ne situăm.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!


Publicitate


Alte Articole