Casa parinteasca … o poezie frumoasa, care te va unge la suflet!

Când mor părinții, nu le vinde casa, / Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt, / Din când în când, mai pune-acolo, masa, / Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinții, nu te duce-n pripă, / Să calculezi cât iei pe truda lor, / Ci construiește încă o aripă, / Și ai să vezi că nu le-a fost ușor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos: / Masa, la care-ai stat, cu trei picioare, / Lampa ce arde încă, lin, duios, / Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Așterne iute, scoarțele din lânâ, / Mâinile mamei te vor mângâia, / Și stai pe prispa veche, chiar bătrână, / Să mai asculți concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână, / Să primenești izvorul înfundat, / Mama și tata te vor lua de mână, / Te vei simți la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereți, / Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană, / Părinții tăi au devenit peceți, / Nu alerga, dup-avuții, în goană,

Nu aștepta, rugina să le rupă, / Deschide porțile, la casă, largi, / Toți îngerii te vor veghea, ascultă, / Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu așteaptă… / Ofteaz-atunci când văd că ești absent, / Stau umbre triste, pironite-n poartă, / Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinții nici nu mor vreodată, / Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină, / Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă, / Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească / E locu-n care sufletul ți-e rouă, / E vatra noastră veche, strămoșească, / Lumina ce se scaldă-n luna nouă.