“În loc să te gândești la ce îți lipsește, încearcă să îți aduci în minte toate lucrurile pe care le-ai realizat și care le lipsesc altora.” – Anonim
Intreaga mea viata am incercat sa corectez, atitudini, comportamente, inclinatii si cu vehementa sa-mi dresez sufletul cel care uneori doare……sa ascunzi suferinta sufleteasca e cutremurator de greu, trebuie vointa sa acorzi zambete calde cand sufletul e rupt, trebuie sa ai putere nemarginita ca sa fii bun si primitor cand sufletul e adancit in ”hau”, e greu.
Ranile provocate sufletului sunt inzecit mai adanci si mai devastatoare, sunt marcari pe viata, sunt ”migrene” nimicitoare. Rana interioara nu poate fi comparata cu o rana fizica pe care o ai -deoarece o rana fizica ajunge sa treaca, in schimb cea sufleteasca odata adancita acolo, blameaza, distruge, usuca, ruineaza.
De multe ori, ranirea sufletului se poate complica nefondat, fiind prinse si mintea, si sentimentele si cugetul.
Exista o poveste, in fiecare dintre noi… povestea care lasa urme adanci, pe chip si mai ales pe suflet…
Povestea sufletului meu e adanca, urme gri, sangerii pe alocuri, blocate in contradictoriu de bucuriile vietii de azi si trairile fantomatice din trecut, lupt pe doua taramuri, trecut si prezent, sunt acolo si aici, amintire si realitate… durere si iubire, ura trecutului si fericirea zilei de azi.
Ranile pe care le-am dresat…
”Te-ai gandit vreodata sa desenezi cu pensula insangerata a suferintei chipul sufletului tau?” Andreea Trifu
Am inteles si constientizat ranile mele de suflet si in acelasi timp scopul destinului meu. Am inteles ca voi fi bantuita de ele si cumva marcata de ele pentru totdeauna, dar mi-am urmat cu darzenie viitorul, urmez cuvintele ”iubire si familie” ceea ce e mult mai firesc si mai divin in aceasta lume. Am stiut ca totul ce se intampla isi are un scop, un scop-lectie ce mi-e dat sa invat, sa inteleg cu adevarat pretul vietii si al iubirii adevarate. Si ca voi ajunge la un moment potrivit pentru a aseza toate piesele de puzzle ale propriului destin.
Am dresat durerea si am transformat-o in zambet, am dresat suferinta si am transformat-o in putere de a merge mai departe, am ascuns durerile acolo in cochilia inimii mele si am dresat ranile sa nu mai sangereze, le-am ascuns pentru a putea merge inainte cu capul sus. A merge prin viata cu iubire si bunatate, e leacul pentru un suflet ranit, la fel e si o persoana ce o ai alaturi si te completeaza cu iubire , ce iti transmite bunatate si intelegere, un suflet pereche ce te face fericit. Astfel a fost rasplatit sufletul meu ranit! Sufletul meu a cunoscut eliberarea, prin iubire si armonie!
„Sufletul meu este in intuneric, dar sunt fericita.” Sfanta Tereza de Lisieux
Sursa: vorbepentrusufletblog
Cuvintele apropie si despart, iubesc si ranesc, se pierd sau se castiga… Depindem de cuvinte in acelasi fel in care depindem si de aer, sau de iubire. Pentru ca ele sunt o sabie cu doua taisuri. Cel putin doua. Uneori cuvintele trebuie pastrate acolo unde sunt.
Prin cuvinte putem crea sentimente si vieti. Iar cu ajutorul faptelor ajungem chiar sa traim cu adevarat.
In lipsa cuvintelor, nimic nu poate fi dus la bun sfarsit. Fiecare dintre noi avem cuvintele noastre. Care ne reprezinta si ne defineste. Cuvantul tau care este? Al meu e: speranta…!!
