Lipim si dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe altii de maneca incercand sa schimbam pareri. Ne consumam energia preocupandu-ne de ceea ce gandesc altii despre noi.
Acumulam frustrari, ne incarcam sufletele cu griji inutile si ne alimentam imaginatia cu tot felul de inchipuiri. Ne imbolnavim pentru ca ne stresam prea mult si uitam sa fim fericiti.
Datul cu parerea despre orice, oricand, oriunde, incurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecati. Utopii. Dupa ce malaxorul vietii ne framana bine, uneori si cea mai amarata bucatica de paine ti se pare cea mai dulce.
Mai ales dupa ce viata ti-a dat jos „ochelarii de cal”, acele aparatoare care nu iti permit sa vezi lateral ceea ce ar trebui: suferintele si nevoile celor de langa noi, frumosul din jurul nostru, binele si intentiile bune, sansele care ni se acorda, oamenii care merg alaturi de noi, natura. Astazi gresesc eu si tu ma ierti. Maine gresesti tu si eu te iert. Poimaine gresim amandoi si altii ne iarta si tot asa. si deasupra tuturor si in noi adie Duhul Sfant in Lumina lina. Ne emotioneaza orice este frumos, o floare, o melodie, un zambet, vocea unui copil, tandretea unui batran, amintirea cuiva drag…
Ai adus ceva frumos si bun pe lume? Ai facut pe cineva fericit astazi? Iubesti sau urasti? Actionezi sau esti indiferent? intelegi fara explicatii? Crezi fara sa vezi? Auzi fara cuvinte? Vezi cu ochii inchisi? Simti fara atingeri? Cand te uiti in oglina ce vezi?! Cand viata iti rupe paginile viselor, razi de multimea viselor ce apar dupa. Sufletul nu este limitat la un numar fix de iubiri. Nu ramane intr-o balta de pierzanie. Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea, incerc sa invat cate ceva de la fiecare. si, Doamne, ce minune este viata! Mai ales dupa ce iti tragi sufletul ca ai alergat de tine ca sa te intalnesti cu Tine…
Am sa iubesc pana la sfarsitul lumii. Iar sfarsitul lumii e sfarsitul meu. Cand am murit, lumea mea s-a sfarsit. Asadar, se cuvine sa ma preocupe sfarsitul meu, nu sfarsitul lumii. A semnat cineva vreun contract ca traieste 70 sau 80 de ani?! Oricand povestea vietii noastre se poate incheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt in mintea si in inima mea, cand urasc, mint, invidiez, judec, etc. in mine e Raiul, in mine e iadul. in mine e lumina si in mine e intunericul.
Asadar, suflet drag, traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Astazi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candela aprinsa, iar prin pilda propriei vieti fa lumea mai frumoasa in jur.
Iarta, iubeste, binecuvinteaza! Esti o minune!
Din Ieromonah Hrisostom Filipescu, Puține cuvinte, multă iubire, Ed. PIM, Iași 2013, p.235-238
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Sa va raspanditi iubirea, fara sa asteptati rasplata
Să avem iubire, blândeţe, pace. Astfel îl ajutăm pe semenul nostru, atunci când este stăpânit de rău. Exemplul străluceşte tainic, nu numai când celălalt este prezent, ci şi când lipseşte. Să ne luptăm să răspândim buna noastră dispoziţie. Chiar şi atunci când spunem cuvinte despre viaţa celuilalt, pe care n-o încuviinţăm, el îşi dă seama şi ne îndepărtăm astfel de dânsul. În vreme ce dacă suntem milostivi şi îl iertăm, îl influenţăm chiar dacă nu ne vede.
Să nu ne luăm la ceartă cu cei hulitori, potrivnici lui Dumnezeu, prigonitori ş.a. Răzvrătirea face rău. Să urâm cuvintele şi răutatea lor, însă pe omul care le-a rostit să nu-l urâm, nici să ne răzvrătim împotriva lui. Să ne rugăm pentru el. Creştinul are dragoste şi nobleţe, şi se poartă pe măsură.
Precum un ascet care, fără să-l vadă cineva, foloseşte întreaga lume, căci valul rugăciunii sale îl înrâureşte pe celălalt, împărtăşeşte lumii Duhul Sfânt, tot astfel şi voi să vă răspândiţi iubirea, fără să aşteptaţi răsplată; cu iubire, răbdare, zâmbet… Iubirea trebuie să fie sinceră. Şi numai iubirea lui Dumnezeu este iubire sinceră. Persoanei care ne oboseşte şi ne îngreuiază, iubirea trebuie să i se dăruiască în chip lin, fără ca celălalt să-şi dea seama că ne străduim să-l iubim. Şi să nu ne manifestăm mult în afară, căci atunci îl facem să se împotrivească.
Tăcerea mântuieşte din toate relele. Înfrânarea limbii este mare lucru! În chip tainic, tăcerea iradiază către aproapele. O monahie, care ținea mult la rânduială, a spus Bătrânului ei: -Cutare soră ne tulbură mănăstirea cu greutățiile și felul ei de a fi. N-o putem răbda. Și Bătrânul a răspuns:
-Tu ești mai rea decât ea! La început, monahia s-a mirat și s-a împotrivit, dar după lămuririle Bătrânului a înțeles și a fost foarte mulțumită.
Adică, Bătrânul i-a zis:
-În vreme ce pe ea o stăpânește duhul cel rău și se poartă urât, acela te stăpânește și pe tine, care chipurile ești într-o stare mai bună, și-și bate joc d amândouă. Sora aceea ajunge în acea stare fără să vrea,dar și tu, prin împotrivirea ta și prin lipsa iubirii, faci același lucru. Astfel că nici pe ea nu o folosești, iar pe tine te vatămi.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
