Atunci cand iti este greu si problemele te-au pus la pamant, aduti aminte aceste invataturi intelepte din cultura chineza

Atunci cand iti este greu si problemele te-au pus la pamant, aduti aminte aceste invataturi intelepte din cultura chineza

Publicat de Larisa Moldovan pe 27 November 2019 in Articole

Să ne ridicăm și să fim recunsocători pentru că, chiar dacă nu am învățat multe astăzi, am învăța măcar puțin și dacă nu am învățat puțin cel puțin nu suntem bolnavi, iar dacă suntem bolnavi, cel puțin nu am murit; așadar, să fim recunoscători. – Buddha

30 de proverbe chinezesti care te vor ajuta sa te ridici atunci cand te afli foarte, foarte jos si nu mai gasesti puterea sa te mai ridici…

1. Cand sufla vanturile schimbarii, unii oameni construiesc ziduri si altii construiesc mori de vant.

2. Spune-mi, o sa uit. Arata-mi, o sa-mi amintesc. Implica-ma, o sa inteleg.

3. Ca sa stii drumul inainte intreaba-i pe cei care au venit inapoi pe el.

4. Afara zgomot, inauntru gol.

5. Ma infuriam fiindca nu aveam ce incalta, dar am intalnit un om care nu avea picioare.

6. A citi 10 000 de carti nu este la fel de folositor ca a calatori 10 000 de mile.

7. Profesorii iti deschid usa, dar tu esti cel care intra pe ea…

8. Tensiunea este cine crezi tu ca ar trebui sa fii. Relaxarea este cine esti.

9. Dragostea nu este despre posesie, este despre apreciere.

10. Esec nu inseamna a cadea, ci a refuza sa te ridici.

Cel mai bogat om nu este cel care are cel mai mult, ci cel care are nevoie de cel mai puțin.

11. Fa-i fericiti pe cei care iti sunt aproape si cei care sunt departe vor veni.

12. Mai bine sa aprinzi o lumanare mica decat sa blestemi intunericul.

13. Nu lasa ca ieri sa foloseasca prea mult din azi.

14. Daca problema ta are o solutie, fa-ti griji in privinta ei. Daca problema ta nu are nicio solutie, atunci de ce sa te ingrijorezi?

15. Daca esti deprimat, traiesti in trecut. Daca esti anxios, traiesti in viitor. Daca esti impacat, traiesti in prezent.

16. A-ti uita stramosii inseamna a fi un parau fara o sursa, un copac fara radacini.

17. Un strop de parfum atarna de mana celui care ofera flori.

18. Viata este precum un ecou. Ce trimiti de obicei se intoarce inapoi la tine.

19. Daca puterea ta este mica, nu cara poveri grele. Daca cuvintele tale sunt fara rost, nu da sfaturi.

20. Doar cei care au batut un drum stiu unde gaurile sunt adanci.

A fi iubit profund de către cineva îți dă putere, pe când a iubi profund pe cineva îți dă curaj. Lao Tzu

21. Daca planifici pentur un an, cultiva orez; daca planifici pentru 10 ani, planteaza orez; daca planifici pentru o viata intreaga, educa oameni.

22. Daca esti rabdator intr-un moment de manie, vei scapa de o suta de zile de durere.

23. Nu iti constrange copiii sa invete ce ai invatat tu, s-au nascut in alte timpuri.

24. Cu prietenii adevarati langa tine… chiar si apa pe care o beti impreuna este suficient de dulce.

25. Daca stai drept, sa nu iti fie frica de o umbra cocarjata.

26. Toate lucrurile sunt dificile inainte de a fi usoare.

27. Timpul este bani si este tare greu ca cineva sa foloseasca bani pentru a obtine timp.

28. A vorbi mult si a ajunge nicaieri este la fel cu a te catara intr-un copac pentru a prinde un peste.

29. O generatie planteaza copaci si alta se bucura de umbra lor.

30. Sunt multe carari care duc spre varful muntelui, dar vederea este intotdeauna aceeasi.

Urmărește-ți gândurile, ele devin cuvinte. Urmărește-ți cuvintele, ele devin acțiuni. Urmărește-ri acțiunile, ele devin obiceiuri. Urmărește-ți obiceiurile, ele devin caractere. Urmărește-ți caracterul, el devine destin. Lao-Tzu

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!