Image

“Amintiţi-vă să vă opriţi şi să mirosiţi trandafirii” o poveste minunata care iti va intra la suflet

Publicat de Patricia Esca pe 26 January 2020 in Spiritualitate

Cu toţii am auzit expresia: „Amintiţi-vă să vă opriţi şi să mirosiţi trandafirii“. Dar, cât de des ne facem timp în vieţile noastre agitate să observăm lumea din jurul nostru?

Cu puţin timp în urmă, am fost martorul unui eveniment care mi-a arătat că a fi prins într-o lume aşa de mică înseamnă să treci cu vederea marea panoramă a lumii înconjurătoare. Mă îndreptam către o întâlnire de afaceri şi, ca de obicei, îmi alcătuiam discursul în minte. Am ajuns la o intersecţie foarte aglomerată unde semaforul tocmai se făcuse roşu. „Ei bine“, mi-am spus, „Pot să trec repede şi de următorul dacă trec de ăsta primul“. Mintea şi maşina mea erau pe pilot automat, gata să se avânte, când brusc transa în care picasem s-a împrăştiat la vederea unei imagini de neuitat.

Un cuplu tânăr, amândoi orbi, traversau intersecţia aceea aglomerată, ţinându-se unul de altul, printre maşini care claxonau din toate părţile. Bărbatul ţinea de mână un băieţel, în timp ce femeia ţinea strâns la piept un sugar. Fiecare avea un băţ alb, cu care pipăiau în faţa lor, încercând să treacă de obstacole. La început m-au emoţionat. Ei treceau peste unul dintre cele mai oribile handicapuri – credeam eu – a fi nevăzător. „Ce îngrozitor să fii orb!“, mă gândeam.

Repede gândurile mele au fost întrerupte de oroarea de a vedea cum cuplul, în loc să o ia pe zebră, a luat-o pe diagonală, chiar înspre mijlocul intersecţiei Fără să-şi dea seama de pericolul în care se aflau, ei se îndreptau chiar spre punctul unde se întâlnesc maşinile.

Mi-era teamă pentru că nu ştiam dacă ceilalţi şoferi îşi dau seama ce se întâmplă. în timp ce priveam de pe prima linie de unde urma să iau startul curând, am văzut pe-trecându-se un miracol. în acele momente toate maşinile din toate direcţiile s-au oprit. N-am auzit nici o roată scârţâind sau vreun claxon nerăbdător. Nimeni n-a strigat: „Daţi-vă la o parte!“. Totul îngheţase, iar timpul părea să se fi oprit pentru ca această familie să poată traversa. Uimit, m-am uitat la maşinile din jurul meu să verific dacă şi ele vedeau acelaşi lucru.

Am observat că atenţia tuturor era atrasă de tânărul cuplu. Brusc şoferul din dreapta mea a reacţionat. Scoţându-şi capul pe fereastră, a început să strige, „La dreapta. Luaţi-o la dreapta!“. Alţii l-au urmat imediat, urlând în cor „La dreapta!“. Nescăpând nici un moment, cuplul făcu traseul conform instrucţiunilor primite.

Având încredere în bastoanele lor albe şi în strigătele cetăţenilor îngrijoraţi, au reuşit să ajungă pe partea cealaltă a străzii. Când au urcat pe trotuar un lucru m-a impresionat din nou mult: se ţineau tot de braţ. Pe de altă parte eram uimit de expresiile liniştite de pe chipurile lor şi m-am gândit că habar n-aveau ce se întâmplăîn jurul lor. Totuşi, imediat am simţit un oftat general de uşurare al celor care opriseră la intersecţie.

Cred că noi toţi fuseserăm emoţionaţi de ce se întâmplase. Iată cum, pentru câteva momente nişte fiinţe umane au uitat de egoism şi au ieşit puţin din carcasa rece pentru a ajuta nişte oameni la nevoie.

De multe ori am reflectat la ce văzusem şi am învăţat foarte multe din acele momente. Primul lucru ar fi: „încetineşte şi miroase trandafirii“ (Ceva ce rareori făcusem până atunci.) Făceţi-vă timp să aruncaţi o privire în jurul vostru şi să vedeţi cu adevărat ce se întâmplă în faţa voastră chiar acum. Faceţi asta şi veţi realiza că doar acest moment contează, şi mai important de-atât, acest mo¬ment vă face să vedeţi ce contează cu adevărat în viaţă.

A doua lecţie pe care am învăţat-o, este că ţelurile pe care ni le fixăm pot fi atinse prin credinţa în noi, încredere în ceilalţi, în ciuda obstacolelor ce par imposibil de trecut. Scopul cuplului orb era să ajungă întregi de cealaltă parte a drumului. Obstacolele lor au fost opt rânduri de maşini care se pregăteau să vină înspre ei. Totuşi, fără panică sau îndoială, ei au mers înainte până şi-au atins ţinta. Şi noi putem merge înainte către ţelurile noastre, dând la o parte obstacolele care ne stau în cale. Trebuie doar să avem încredere în intuiţia noastră şi să acceptăm sfaturile celor mai înţelepţi.

In ultimul rând, am învăţat să apreciez cu adevărat darul meu de a vedea în interior, un dar pe care nu l-am preţuit multă vreme. Vă puteţi imagina cât de diferită ar fi lumea fără vedere? Imaginaţi-vă, pentru o clipă, că sunteţi în mijlocul unei intersecţii şi nu vedeţi nimic. Cât de des uităm darurile simple pe care ni le-a făcut viaţa!

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Distribuie pe Whatsapp Distribuie pe Facebook Distribuie pe Telefon

Despre Patricia Esca

Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Patricia, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!