Am uitat sa mai fim oameni… traim viata pe fuga atrasi de dorinta banilor in timp ce oamenii care ne iubesc sa sting de langa noi pe veci…

Seminte de intelepciune pentru Sufletul Femeii 1. Iubeste-i pe cei de langa tine asa cum ai vrea sa fii tu iubita. Fii generoasa in iubire, in caldura sufleteasca si atinge inima cuiva drag astazi printr-un lucru simplu, dar profund. Nu te mai gandi la ce primesti tu din asta, intreaba-te intotdeauna: "Ce pot oferi eu astazi?", "Cu ce il pot ajuta pe cel de langa mine?" 2. Lasa loc imprevizibilului sa iti insoteasca viata. Acolo unde ratiunea nu planifica totul dupa propriile reguli, Divinitatea are posibilitatea sa iti sustina pasii, astfel incat viata ta sa fie imbalsamata in imprejurari frumoase. Fa loc, permite-i Gratiei Divine sa coboare! 3. Nu trebuie sa se intample ceva pentru a fi pe calea ta. Nu trebuie sa ajungi undeva pentru a-ti urma destinul. Nu trebuie sa astepti nimic pentru a trai ceea ce trebuie sa traiesti, tot ceea ce simti si experimentezi. Acum face parte din desavarsirea ta. Doar fa liniste si asculta. Si devino constienta de miracolul clipei de Acum. Atunci vei intelege ca totul este potrivit exact asa cum este si ca nu trebuie sa fie niciodata in alt mod pentru a fi bine sau corect. 4. Iubeste ca si cand nu ai fi trait dezamagirea niciodata. Arunca-te in bratele iubirii si las-o sa te invaluie in puritate, naturalete si abandon. Uita de ceea ce crezi tu ca esti si ai trait pana acum, comunica si traieste de la suflet la suflet ca si cand nu ar exista o lume a contrastelor. Totul este iubire, lumina si intelegere in jurul tau!  Dar tine minte ca deciziile luate cu mintea sunt total diferite de deciziile luate cu inima. Diferenta este ca atunci cand iei decizii cu mintea, devii rigida si te limitezi doar la ceea ce mintea ta poate concepe. In schimb, cand iti deschizi inima si faci liniste sa asculti cu adevarat, atunci Divinitatea iti vorbeste prin intermediul Sufletului tau. Atunci stii ca n-ai cum sa dai gres niciodata si stii ca decizia luata este cea mai potrivita pentru toti cei implicati.  Mintea ta nu poate sa vada ce e dincolo de aparente, insa sufletul tau este mesagerul cel mai de incredere al Divinitatii, ce vede Esenta de dincolo de tot ceea ce se vede in exterior. 6. Solutiile exista tot timpul cand ai nevoie de ele. Cand vei deschide cu adevarat Ochii, atunci le vei vedea. Invata doar sa privesti prin ochii potriviti, aceia ai Inimii si ai Iubirii. Relaxeaza-te, binecuvanteaza viata si fa din aceasta calatorie o oportunitate divina prin care te redescoperi in milioane de forme.  Fiecare forma este la fel de minunata si fiecare situatie are o solutie potrivita. Cand vei renunta la a te mai ingrijora, atunci o vei gasi si tot atunci vei redobandi si bucuria pentru viata. Iubeste, traieste si priveste cu Inima! 7. Devino o inspiratie divina pentru cei din jurul tau. Nu mai astepta de la ceilalti sa faca lucrurile care tie iti fac placere, ci fa-le tu singura si inspira-i si pe ceilalti sa inceapa sa faca lucruri care le aduc bucurie si implinire in suflet. Poti face lumea mai frumoasa exact acolo unde te afli, cu putinul pe care il ai. Tot ceea ce ai nevoie este doar o inima deschisa si un zambet larg. 8. Iesi in lume si urmeaza-ti calea. Fa ceea ce simti ca ai de facut. Nu-ti fa niciodata probleme la cum vei rezolva tot ceea ce ai de rezolvat. Atata timp cat singurul tau scop este acela de a-ti urma calea pe care o simti in adancul inimii tale, de a face ceea ce stii ca ai de facut (ca si cum ai simti ca Dumnezeu te-a pus acolo, pentru ca sta in puterea ta sa faci ceea ce ai de facut in acel moment, in acel loc), nu-ti fa niciodata probleme cu privire la situatia materiala sau la cum anume vei reusi sa duci la bun sfarsit ceea ce ti-ai propus. Tu fa primul pas. Dumnezeu iti va lumina drumul si iti va aduce in cale tot ceea ce iti este necesar ca tu sa finalizezi ceea ce ai de finalizat. Mergi cu incredere si bucurie. Fa-ti partea, pentru ca si Dumnezeu isi va face partea Sa. 9. Invata sa ii apreciezi pe oamenii din viata ta pentru rolul lor minunat pe care si-l fac in reamintirea Ta despre Cine Esti cu Adevarat. Fii aproape cu inima de ei si mangaie-i cu vorbe calde, pline de iubire si de recunostinta. Si fa intotdeauna acest lucru cu sinceritate.  Chiar daca acum prezenta unei persoane in viata ta iti provoaca nesiguranta sau disconfort, va veni o vreme in care vei intelege de ce aceasta persoana a trebuit sa existe in viata ta. Nu te comporta niciodata urat cu o persoana, pentru ca nu stii ce binecuvantare se ascunde in spatele prezentei sale in viata ta. 10. Indragosteste-te de tine insati. Opreste-te din agitatie si porneste ori de cate ori poti in explorarea Sinelui tau Adevarat. Tu stii ca esti mai mult decat o prezenta fizica. Bucura-te de momentele petrecute in solitudine pentru a te cunoaste mai bine. Descatuseaza comoara ascunsa si nu iti fie teama de ce vei descoperi. Coboara chiar si acolo unde, poate, cu ani in urma ai pus sigiliu. Revarsa-ti, daca e nevoie, lacrimile retinute si elibereaza-te de iluzia suferintei. Dincolo, se afla privelisti verzi de impacare si liniste. Fii curajoasa! Ce ai mai adauga la acest articol? Scrie-ne parerea ta in comentariile de mai jos! Aici invatam impreuna despre viata! Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
Publicitate

Oamenii sunt unici, irepetabili, formidabili. Sunt la fel si diferiti in acelasi timp. Fragili si puternici. Greu de inteles, dar usor de iubit. Cu trecut, prezent si viitor. Un univers de trairi. Paradoxal ei nu se intalnesc intamplator. Iar povestea fiecaruia difera in functie de chipurile care au facut parte din viata si mai ales de alegerile facute.

Unii au povesti memorabile, demne de a deveni nemuritoare in copertile unei carti. Altii impresioneaza prin durerile si deziluziile care i-au facut mai moi sau mai abrazivi. Stanca de piatra sau pasune plina de flori de camp. Unii se rusineaza sau ii buseste rasul de alegerile facute candva, ori cu neputintele omenesti, asumate sau nu. Impartim visele sub acelasi cer si pasim pe acelasi pamant. Suflet drag, crezi ca intelegi tristetea din zambetul fiecaruia, furia din spatele cuvintelor oricui si fericirea din spatele lacrimilor omului? Crezi. Dar nu e asa.

Fiecare om are taina lui. Vorbim si visam frumos. Ne atasam de oameni, de locuri, de lucruri si de momente frumoase. Muncim cu daruire. Ascundem dureri fizice si sufletesti, indoieli, temeri, regrete, neimpliniri… Redevenim empatici, prezenti, atenti. Plangem. Iertam. Iubim. Pastram cu sfintenie amintiri ce ne fac sufletul sa vibreze. Invatam sa daruim. Dar cel mai mult insistam in eroare. Compromisuri. Sah-mat! O simpla privire taioasa poate ucide increderea, o mangaiere cumparata poate sa doara mai tare decat o lovitura, simple cuvinte goale pot rani mai mult decat un pumnal, iar indiferenta poate fi oricand o eutanasiere lenta.

Lipim si dezlipim etichete pe oameni. Tragem pe unii sau pe altii de maneca incercand sa schimbam pareri. Ne consumam energia preocupandu-ne de ceea ce gandesc altii despre noi. Acumulam frustrari, ne incarcam sufletele cu griji inutile si ne alimentam imaginatia cu tot felul de inchipuiri. Ne imbolnavim pentru ca ne stresam prea mult si uitam sa fim fericiti. Datul cu parerea despre orice, oricand, oriunde, incurajat de mass-media devine o a doua fire a omului mic. Prejudecati. Utopii. Dupa ce malaxorul vietii ne framana bine, uneori si cea mai amarata bucatica de paine ti se pare cea mai dulce.

Publicitate

Mai ales dupa ce viata ti-a dat jos „ochelarii de cal”, acele aparatoare care nu iti permit sa vezi lateral ceea ce ar trebui: suferintele si nevoile celor de langa noi, frumosul din jurul nostru, binele si intentiile bune, sansele care ni se acorda, oamenii care merg alaturi de noi, natura.

Astazi gresesc eu si tu ma ierti. Maine gresesti tu si eu te iert. Poimaine gresim amandoi si altii ne iarta si tot asa. Si deasupra tuturor si in noi adie Duhul Sfant in Lumina lina. Ne emotioneaza orice este frumos, o floare, o melodie, un zambet, vocea unui copil, tandretea unui batran, amintirea cuiva drag…

Ai adus ceva frumos si bun pe lume? Ai facut pe cineva fericit astazi? Iubesti sau urasti? Actionezi sau esti indiferent? Intelegi fara explicatii? Crezi fara sa vezi? Auzi fara cuvinte? Vezi cu ochii inchisi? Simti fara atingeri? Cand te uiti in oglina ce vezi?! Cand viata iti rupe paginile viselor, razi de multimea viselor ce apar dupa. Sufletul nu este limitat la un numar fix de iubiri. Nu ramane intr-o balta de pierzanie. Fiecare om pe care il intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva. De aceea, incerc sa invat cate ceva de la fiecare. Si, Doamne, ce minune este viata! Mai ales dupa ce iti tragi sufletul ca ai alergat de tine ca sa te intalnesti cu Tine…

Am sa iubesc pana la sfarsitul lumii. Iar sfarsitul lumii e sfarsitul meu. Cand am murit, lumea mea s-a sfarsit. Asadar, se cuvine sa ma preocupe sfarsitul meu, nu sfarsitul lumii. A semnat cineva vreun contract ca traieste 70 sau 80 de ani?! Oricand povestea vietii noastre se poate incheia, brusc sau lin. „Apocalipsele” contemporane sunt in mintea si in inima mea, cand urasc, mint, invidiez, judec, etc. In mine e Raiul, in mine e iadul. In mine e lumina si in mine e intunericul.

Asadar, suflet drag, traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima zi din viata ta. Astazi poate fi cea mai frumoasa zi, de tine depinde ce alegi. Fii o candela aprinsa, iar prin pilda propriei vieti fa lumea mai frumoasa in jur.

Iarta, iubeste, binecuvinteaza! Esti o minune!

Extras din ”Putine cuvinte, multa iubire”, Ed. PIM, Iasi 2013, pag. 235-238

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Langa un satuc de munte, in hatisuri nepatrunse, Un batran, adus de spate, un bordei mic isi facuse Sub un fag cu umbra deasa, din pamant si din nuiele, Petrecand in saracie, intre flori si pasarele. Far’ de nici-o mangaiere, far’ de nici-un ajutor, Rezemat in niste carje, sprijinea al sau picior. Chinuit asa, sarmanul, isi ducea al vietii fir, Pana cand l-o duce lumea din bordei, la cimitir. Uneori, pleca batranul catre satu-n sarbatoare, Garbovit, cu tolba-n spate, sa cerseasca de mancare, Aratandu-si trist durerea prin zicala lui de pace: ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! Il stia de mult tot satul si, la orice sarbatoare, Cei cu inima miloasa ii da-n tolba de mancare. El, atunci, cu voce slaba, multumea, zicand cu pace: ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! Ani in sir trecu de-a randul, multi din vremea lui murira, Insa pe el indurarea Domnului il sprijinira. Si din cand in cand batranul catre sat pleca, sarmanul, Far-asi mai schimba cojocul, carja, tolba si sumanul. Inainte lui satenii ii ieseau cu darul lor, Ori de cate ori batranul le cerea un ajutor. Dupa ce isi lua darul, tuturor zicea cu pace: ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! De-al batranului des strigat, deranjata mult, se pare, Intr-o zi, o gospodina, doamna cu un nume mare, Vru s-aduca la tacere glasul astui cersetor, Ce batea de multa vreme pe la poarta tuturor Repede facu o paine din faina cea mai alba, Plamadita cu otrava, si la copt a pus-o-n graba. Cum ii dete-aceasta paine, zise-n inima ei moarta: – De acuma, stiu eu bine, ca n-o sa mai vii la poarta! Cersetorul primi darul, il privi cu bucurie, Dar, frumoasa fiind painea, se gandeste s-o mai tie. Si-i repeta si stapanei vorba lui, cu multa pace: ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! Dupa ce colinda satul, se intoarce la bordei Si,-obosit, se odihneste pe un scaunel de tei. Dar nu se-odihneste bine, ca se-arata pe carare, Un fecior voinic si-un caine, venind de la vanatoare. Obosit si mort de foame, si uitand ca-i de neam mare, Cand sosira la coliba, tanarul cu voce tare, Nemancat de-o zi intreaga, striga-n culmea disperarii: – Mosule, de nu te superi, n-ai ceva de-ale mancarii? Caci tot ratacesc de-aseara prin zavoi, cu al meu caine, Si nu am gustat nimica, nici macar un colt de paine. Stiu ca uneori, pe cale, oamenii, cu multa mila, Iti mai pun ceva in tolba, ba si cei ce-o fac in sila. – Cum sa nu? raspunde dansul, chiar acum am fost in sat, Si chiar mama dumitale paine asta, ea mi-a dat. Ia-o toata si-o mananca; potoleste-ti foamea-n pace; ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! Dupa ce mancara painea, multumindu-i, a plecat Spre casuta boiereasca, ce sclipea la ei in sat. Ajungand acasa fiul, maica-sa-l imbratiseaza, Dar deodata rau ii vine si la fata se-ntristeaza. – Ce-i cu tine? Mama-ntreaba, spune iute ce-ai mancat? Insa el cu vocea slaba, ii raspunde inecat: – Doar atat mancat-am, maica, painea alba si frumoasa Ce mi-a dat-o cersetorul, ce-a trecut pe-aici, pe-acasa! Un fior de groaza mare, mamei, inima-i cuprinde, Care-si vede fiul dulce, cum, murind, pe pat se-ntinde. Tipa, urla de durere, constiinta nu-i da pace, Vrea sa-l scoale iar la viata, dar nimic nu poate face. In durere-si vede fapta cea marsava si debila Si isi ia acum rasplata pentru gestul fara mila. In urechi ii suna glasul mosului, trecand in pace: ,,Cine da, lui isi da, tata, cine face, lui isi face’’! Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!