Acestea sunt câteva dintre multele cuvinte ale Lui Isus Hristos, care ne înseamnă la milă și să nu ne judecăm aproapele și interzice ipocrizia. Cine nu a auzit cum spun oamenii, cerând să fie tratați cu mai multă condescendență: „Cine este fără păcat, să arunce primul cu piatra”?
Domnul Isus Hristos a spus asta atunci când cărturarii Ierusalimului I-au adus o femeie condamnată pentru adulter și i-au cerut părerea, dacă ar trebui să fie ucisă cu pietre. Ei au întrebat acest lucru pentru a reinterpreta răspunsul lui Isus, pentru a găsi un motiv să-L acuze. Să ne întoarcem la însăși sursă – Evanghelia.
Adulterul a fost una dintre cele mai grave lucruri din legea lui Moise, legea fundamentală a lui Israel. Pentru acest păcat, pedeapsa cu moartea se datora ambilor participanți, atât bărbatului, cât și femeii (Lev . 20:10 ).
Cărturarii din Ierusalim, când îi puneau o întrebare lui Hristos, erau farisei. Ținând cont la detalii, au îndeplinit toate ritualurile prescrise nu numai de Vechiul Testament, ci și de „Tora orală” – tradițiile rabinilor lor autoritari.
Ulterior, cuvântul „fariseu” a devenit un cuvânt de uz casnic: așa se numesc oamenii ipocriți. Isus Hristos a văzut că mulți farisei, deși par drepți, milostivi, umani, sunt de fapt lacomi, răi și invidioși și i-a mustrat pentru aceasta. Prin urmare, ei acumulaseră de multă vreme ura față de Isus și se gândeau cum să folosească viclenia pentru a-l distruge pe Predicator.
De data aceasta au profitat de ocazie pentru a-i pune Lui Iisus Hristos o întrebare la care părea imposibil de răspuns în așa fel încât să nu dea naștere unei acuzații. Se așteptau ca Predicatorul, fie să aprobe lapidarea (Linșajul / omorârea cu pietre), fie să o interzică. Iar dacă Isus ar fi schimbat sentința, ei L-ar fi acuzat că a încălcat cu bună știință legea lui Moise.
Cum poți justifica o femeie vinovată de adulter și, în același timp, să nu contrazici legea scrisă?
Dacă Isus ar fi condamnat-o la moarte, atunci urmașii Săi s-ar fi îndepărtat de El, pentru că Îl iubeau pentru mila Lui nemăsurată chiar și față de păcătoșii izgoniți. Mai mult, dreptul la executare și la grațiere, care aparținea curții supreme, a fost luat evreilor cât timp au fost sub stăpânirea romană (Pilat le-a zis: Luați-l și judecați-l după legea voastră. Iudeii i-au zis: „Nu avem voie să omorâm pe nimeni ”, Ioan 18:31 ) .
Cei care Îl urau pe Isus l-ar fi informat imediat pe Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, că Isus își însușește dreptul curții supreme și poate că L-ar fi acuzat că El s-a proclamat rege al Iudeii independente de Roma.
Fiul lui Dumnezeu vorbește direct, iar cuvântul Lui ajunge la inimă. El îndeamnă la împlinirea învățăturii Evangheliei, care vine de la Tatăl Ceresc. „Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei. – Ioan 8:7” . Cu alte cuvinte, dacă cei care o acuzau ar fi consecvenți, ar pronunța aceeași sentință și asupra lor.
Iar conștiința fariseilor, care nu era încă complet adormită, a prins viață. Sentimentul de vinovăție pentru păcate i-a forțat să arate milă și au lăsat-o pe femeie fără de păcat – Dumnezeu-omul. Iisus, mila întrupată, a iertat-o pe păcătoasă și a lăsat-o să plece în pace.
În vremea noastră, sintagma „Cine este fără păcat, să arunce prima piatră” a căpătat noi nuanțe semantice. Deci, de exemplu, oamenii se protejează de acuzațiile unor greșeli minore, pentru că fiecare persoană are propriile slăbiciuni.
Dar această vorbă aparține nu aparține vorbirii de zi cu zi și nici literaturii populare, ci învățăturilor lui Isus și ale Bisericii. Și se adresează celor care sunt răi cu neajunsurile altora și se iartă prea mult pe ei înșiși, și îndeamnă oamenii să nu se grăbească să judece pe ceilalți dacă ei înșiși sunt păcătoși, ci în primul rând să lupte cu răul în sufletul lor.
