Vrem sa traim in adevar, sa stim totul…, insa, in realitate… e greu sa traiesti doar in adevar… sa nu speri in vise… sa lasi mintea sa isi faca un film al ei…

Publicitate

“Viața e prea scurtă pentru a-ți irosi timpul pe oameni care nu te respecta, nu te apreciază și nu dau doi bani pe tine.” – Roy T. Bennett

Intotdeauna am avut pretentia sa traiesc cu adevarul spus verde-n fata, iar eu sa aleg pe care drum sa merg.

Intotdeauna mi-a fost mai usor cand a trebuit sa diger un adevar, pentru ca ratiunea m-a ajutat de fiecare data sa mi-l explic si sa-l accept. Mie, intotdeauna adevarul mi-a oferit liniste, chiar daca pe moment a durut. E linistea aceea care se asterne peste ganduri, nemaifiind obligata sa-l caut printre nelinisti si intrebari.

Nu a existat niciun adevar, pana acum, care sa ma doara intr-atat de mult, incat sa refuz sa il accept. Dimpotriva, cand nu era spus, in mine se zvarcolea intuitia care ma avertiza ca ceva nu este in regula. De cand ma stiu, asa am fost. Si nicicand nu am avut astampar pana nu l-am gasit. Chiar daca uneori treceau luni de zile. Nerabdarea de a-l afla cat mai rapid din tinerete, a fost inlocuita, treptat, cu rabdarea care mi-a permis sa imi traiesc viata firesc, cu acel beculet rosu palpaind usor, in mine.

Si, pentru ca am atata nevoie de adevar, odata stiut, ma relaxez. Chiar daca au fost unele care m-au usturat, chiar daca au fost unele care m-au transformat in rana, toate au fost sprijinul meu, atunci cand le venea vremea.

Adevarul mereu m-a eliberat de atmosfera negativa pe care o simteam ca se creaza in jurul meu, parsiva. Niciodata, dar absolut niciodata nu s-a intamplat sa am senzatia ca mi se ascunde ceva si sa nu fie asa. Niciodata nu mi s-a intamplat sa simt ca exista umbre, si ele sa nu fie in realitate. Dimpotriva, de fiecare data toate s-au concretizat intr-un adevar nu de putine ori greu de dus pe umeri.

Publicitate

Cand sunt mintita, ma simt inselata. Imi simt inselata si libertatea mea de a alege. Iar daca cei care ma mint sunt oameni dragi mie si care imi cunosc puterea de a infrunta adevarul, este si mai rea senzatia. Ma simt epuizata si amarata. Poate reactiile mele avute in urma socului nu sunt cele care ma caracterizeaza, insa este riscul pe care trebuie sa si-l asume cei care ma mint, si am pretentia sa le inteleaga. Pana la urma, daca ar fi ales calea cea mai usoara de a ocoli minciuna si a dezvalui acea realitate pe care o tin ascunsa, de buna voie, nu pusi in fata ei, pentru a o recunoaste , m-ar fi protejat si pe mine de soc si pe ei, de reactiile mele necaracteristice.

Orice adevar il inteleg, pentru ca el reflecta realitatea. Si, realitatea, mereu are o motivatie. Ma consider destul de rationala incat sa o pot primi. Viata de pana acum mi-a demonstrat asta. Dar sunt momente – extrem de rare, ce-i drept- in care imi pierd ratiunea, iar acele momente sunt acelea in care eu demonstrez ca sunt mintita fiind privita in ochi, acuzata ca am luat-o razna – intr-un cuvant, cand ma vad obligata sa smulg adevarul din ghearele minciunii, cu orice pret, nu pentru ca as avea o fixatie, o nebunie, ci pentru ca mi-e imposibil sa traiesc in minciuna! Imposibil!

E dificil sa nu poti trai decat cu adevar, ca nu iti poti permite sa mai ai si iluzii si sa te infasori in ele, pentru ca nici nu iti poti permite sa inchizi ochii. Indiferent ce alegi pana la urma, ochii raman larg deschisi si neincrederea iti distruge iremediabil echilibrul pe care ai fi avut marea sansa de a-l pastra in lipsa minciunii initiale.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare articole de la noi, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala