Criza varstei de mijloc este doar o amintire. De fapt, nu e o criza, ci mai degraba o perioada de tranzitie, caci viata poate incepe cu adevarat – si deseori are o evolutie mai spectacu-loasa – la varsta a doua.
In prima tinerete, viata e tumultoasa, dar acaparata de ambitii si munca multa, pentru ca atunci ne cautam cel mai bun drum in viata.
Datorita progreselor in educatie, medicina si tehnologie, precum si cresterii sperantei medii de viata, “criza varstei a doua” se poate transforma intr-o perioada de “tranzitie” a varstei de mijloc. Din ce in ce mai multi cercetatori ajung la aceasta concluzie deloc lipsita de temei. “Daca stii sa fructifici ceea ce ai descoperit despre tine in prima jumatate a vietii, cea de-a doua jumatate va fi mult mai implinita”, afirma psihologul israelian, profesorul-doctor Carlo Strenger, intr-un studiu publicat in Harvard Business Review.
Specialistul de la Universitatea din Tel Aviv spune ca in jurul varstei de 35 de ani cei mai multi dintre noi sunt deja “asezati”. Sunt casatoriti, au copii, o locuinta personala si si-au facut deja o cariera. Cu alte cuvinte, la 35 de ani e timpul sa ne bucuram de viata si de reusitele noastre, dar si sa invatam din greselile pe care le-am facut, pentru ca experientele neplacute sa nu se repete. Astfel echipati, cand vom mai avea dificultati vom fi mult mai bine pregatiti sa le facem fata.
MENTALITATI PAGUBOASE
Ideea adanc inradacinata ca pe masura ce inaintam in varsta posibilitatile noastre sunt tot mai limitate este o premisa falsa. Adesea ne ucide sperantele inca din fasa si, in consecinta, ne blocheaza si actiunile. Este o resemnare, o predare nejustificata in fata unor situatii noi, neimpusa de nimeni, situatii pe care numai mintea noastra le transforma in bariere de netrecut.
Este o mentalitate extrem de paguboasa. Intotdeauna exista o sansa, insa aceasta trebuie cautata cu rabdare, speranta si incredere. De cate ori nu am auzit fraze-sablon ca: “E prea tarziu pentru mine!”… “La varsta mea nu se mai poate”… “Asta mergea in tinerete!”… “Ce-o sa creada lumea despre mine, ca m-am prostit la batranete?”… Din pacate, asemenea reflectii nu sunt specifice numai persoanelor de varsta a treia mai putin implinite, ci chiar si celor ajunse la jumatatea vietii.
Aceste mentalitati sunt invechite si trebuie inlaturate fara ezitari, pentru ca nu fac altceva decat sa puna frana progresului personal. Erau valabile in alte vremuri, cand educatia in familie era rigida, iar societatea era mai conformista, rigorile, prejudecatile si ierarhiile acesteia oferind personalitatii individului prea putin spatiu pentru manifestarea “liberului arbitru”.
Dar cat timp aspiratiile noastre nu sunt rupte de realitate, la limita ridicolului sau a absurdului, nu e nimic rau in a ne face planuri indraznete si dupa 35 de ani.
ILUZIILE TINERETII
Convingerea ca tineretea ne ofera posibilitati nelimitate este de fapt o iluzie. Provine din incompleta cunoastere de sine si din experienta de viata insuficienta pe care o avem atunci. La inceput luam deciziile bazandu-ne pe dovezi inconsistente despre abilitatile noastre si mai mult pe curaj. Dar nu ne dam seama de asta. Pana la urma este sarmantul entuziam specific varstei.
“Iluzia unei libertati a tineretii se bazeaza, de asemenea, pe o idealizare retroactiva. Uitam de presiunile la care sunt supusi: trebuie sa urmam o scoala buna de unde sa iesim cu calificative superioare, apoi o slujba buna, unde sa urcam cat mai repede scara ierarhica a succesului. Acestea sunt ambitii care se manifesta pana in jurul varstei de 30 de ani. Totodata, in miezul acestor eforturi trebuie sa ne consolidam si identitatea, sa ne dezvoltam aptitudinile si sa ne formam respectul de sine”, explica Strenger.
Conditia esentiala pentru a realiza toate acestea este sa nu confundam visul cu realitatea, ci sa potrivim bine balanta intre aspiratii si posibilitati. In caz contrar, esecul si deziluzia care il urmeaza sunt de neevitat. “Cu totii avem fantezii despre ceea ce am putea ajunge in viata – actori, cantareti, scriitori, moguli, lideri politici – dar, cand oamenii cred prea mult ca fantezia este o potentiala realitate, dau de necaz”, mai spune specialistul.
