Un om ajunge in cer.
L-a vazut pe Dumnezeu apropiindu-se, cu o valiza în mâna…
– Fiul meu, e timpul sa mergem…
Omul a întrebat:
– De ce asa curând? Aveam atâtea planuri…
– Îmi pare rau, fiule… dar acum este momentul plecarii tale.
– Ce ai în valiza?
– Ceea ce ti-a apartinut.
– Ce mi-a apartinut? Vrei sa spui, lucrurile mele, hainele, banii?
– Îmi pare rau, fiule, dar lucrurile materiale pe care le-ai avut nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau pamântului.
– Atunci sunt amintirile mele?
– Îmi pare rau, fiule, dar acestea nu mai vin acum cu tine. Nu ti-au apartinut niciodata. Apartineau timpului.
– Atunci talentele mele?
– Îmi pare rau, fiule, dar nici acestea nu ti-au apartinut. Apartineau circumstantelor.
– Atunci prietenii mei, membrii familiei mele?
– Îmi pare rau, fiule, dar ei nu ti-au apartinut. Apartineau drumului tau prin viata.
– Dar sotia si copiii mei?
– Îmi pare rau fiule, ei nu-ti apartineau. Apartineau inimii tale.
– Atunci trupul meu?
–Nici acesta nu ti-a apartinut vreodata. Apartinea tarânei.
– Atunci e sufletul meu?
– Îmi pare rau, fiule, dar nici sufletul nu ti-a apartinut. Sufletul tau îmi apartinea Mie.
Atunci, omul smulse valiza din mâna lui Dumnezeu si o deschise.
Era goala.
Cu o lacrima de dezamagire, omul îl întreba pe Dumnezeu:
– Nu am avut niciodata nimic?
– Ba da, fiule… Fiecare din momentele pe care le-ai trait au fost numai si numai ale tale…
Viata este doar un moment. Un moment care e numai al tau. Bucura-te în totalitate!
Ceea ce nu am iubit, am pierdut
Cred ca astazi e timpul sa-mi numar pierderile. Pentru ca am uitat sa iubesc multe lucruri. Si pentru că nu le-am iubit, le-am pierdut…
Am uitat pentru mult timp sa iubesc locurile in care m-am nascut. N-am iubit zilele de sarbatoare cand in orasul meu nu era nimeni pe strada.
Nu am iubit castanele care mi-au cazut in cap pe bulevardul copilariei mele. Nu am iubit momentele in care credeam ca mama e suparata pe mine. N-am iubit faptul ca eram copil si cei din jur erau mari si puternici. Nu i-am iubit pe colegii care ma tranteau in zapada.
N-am iubit durerea primei despartiri. N-am iubit momentul cand am plecat de-acasa printre straini. Nu mi-am iubit multi colegi de facultate pentru ca ii consideram increzuti. Nu am iubit momentele de dinainte de examen. N-am iubit primul interviu pentru o slujba.
Nu l-am iubit pe primul meu sef. Nu am iubit sedintele. Nu am iubit serile de duminica si diminetile de luni.
Nu i-am iubit pe cei care au intrat in viata mea ca sa ma invete ceva. Si nu am iubit lectiile lor. Nu am iubit oamenii care au trecut pe langa mine pe strada. Nu am iubit frigul, iernile si zapezile. Apoi nu am iubit caldurile si transpiratiile verii.
Nu am iubit oamenii care se plangeau. Nu am iubit cersetorii. Nu am iubit victimele. Si apoi nu i-am iubit pe cei care faceau rau. Nu am iubit vorbitul la telefon. Nu am iubit uitatul la televizor.
Nu am iubit amanarile si schimbarile de program. Nu am iubit neprevazutul. Nu am iubit schimbarea. Nu am iubit mutatul dintr-un loc in altul. Nu am iubit nici vechiul. Nu am iubit instabilitatea. Nu am iubit nesiguranta. Nu am iubit aroganta. Nu am iubit sa intarzii. Nu am iubit nebuniile.
Pentru ca nu le-am iubit, am pierdut toata viata din acele momente…
Mereu in cautare de altceva, mereu asteptand ceva, mereu tinzand spre o versiune mai buna, a mea, a ta, a lor…nu am iubit si am pierdut.
Acum iubesc tot, pentru ca acum am decis sa traiesc. A fost nevoie de multa suferinta ca sa-mi dau seama ca viata inseamna sa iubesti TOT. Din cand in cand, mai uit. Insa cineva sau ceva intotdeauna are grija sa-mi reaminteasca.
Tu ce ai uitat sa iubesti?
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
