Tu ai fi ales cu inima sau … judecand ceea ce vezi?

Tu ai fi ales cu inima sau … judecand ceea ce vezi?

Publicat de Larisa Moldovan pe 8 May 2018 in De Suflet

“Mii de lumanari pot fi aprinse de la o singura lumanare fara ca aceasta sa se stinga. Fericirea nu scade niciodata daca e impartasita.”

In Gara Centrala din New York City, locotenentul John Blanchard se uita la ceasul mare. Era sase fara cinci. Inima ii batea nebuneste. Exact la ora sase avea sa o intalneasca pe fata de care credea ca este indragostit, dar, pe care nu o intalnise niciodata. Iata ce se intamplase :

In timpul celui de-al 2-lea razboi mondial, John, parcursese un stagiu de pregatire pentru pilotaj in Florida si in timp ce se afla acolo, intr-o zi, a mers la biblioteca sa se documenteze dintr-o carte. Rasfoind cartea, a observat ca cineva facuse notite pe margini. Citind observatiile patrunzatoare facute cu un frumos scris de mana si-a zis, ” Mi-ar placea sa cunosc persoana care a scris notitele acestea, oricine ar fi; dupa observatiile pe care le face, pare a fi atat de buna, de blanda si de inteleapta”.

S-a uitat la una din paginile de inceput ale cartii si a vazut pe ea un nume: Hollis Maynell, New York City. Atunci a decis sa incerce sa o gaseasca. Cu ajutorul cartii de telefoane a orasului New York, a gasit adresa ei si i-a scris o scrisoare. A doua zi dupa ce i-a scris, a fost imbarcat pentru a merge pe front.

Surprinzator, Hollis i-a raspuns la scrisoare. Curand cei doi au inceput un schimb regulat de scrisori, care avea sa se intinda pe toata perioada razboiului. ” Scrisorile ei erau asemanatoare notitelor pe care le facuse pe marginile acelei carti” avea sa-si aminteasca John mai tarziu ” Prin ceea ce-mi scria, Hollis ma mangaia si ma ajuta nespus de mult”.

Intr-una din scrisori, John ii marturisea ca fusese ingrozit de moarte, cand, intr-o noapte au zburat pe deasupra Germaniei. Hollis l-a incurajat raspunzandu-i, ” Toti barbatii curajosi au momente in care le e frica. Data viitoare cand iti va fi frica, spune urmatoarele cuvinte, ” chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, ca Tu esti cu mine”.

Pe masura ce schimbau scrisori, John simtea ca incepuse sa se indragosteasca de Hollis. Intr-o zi i-a scris ” te rog sa-mi trimiti o fotografie de-a ta ” dar ea i-a raspuns, ” Nu, nu-ti trimit. Relatiile nu se zidesc pe felul cum arata oamenii”. El insa se simtea tot mai atras de ea si dorea sa o cunoasca personal. In cele din urma a sosit si ziua cand urma sa revina in tara intr-o permisie.

I-a scris ca se va intoarce acasa si ca ar dori sa ia pranzul cu ea. Au convenit sa se intalneasca in Gara Centrala din New York, la ora sase p.m., langa ceasul cel mare.

„Ma vei recunoaste dupa trandafirul rosu pe care il voi purta”, i-a scris ea. In cele din urma, a sosit si marea zi.

John astepta emotionat sa o cunoasca in sfarsit pe fata pe care credea ca o iubea. Iata cum relateaza John prima lui intalnire cu Hollis Maynell:

..O tanara venea spre mine; avea o fata placuta, cu o linie usor alungita. Parul blond ii cadea in bucle peste urechile delicate. Ochii ii erau albastrii ca cerul de mai. Buzele si barbia ei exprimau o fermitate blanda si in costumul verde pal, arata ca pimavara care s-ar fi trezit la viata!

Emotionat, am facut cativa pasi inspre ea, uitand cu desavarsire ca domnisoara pe care o asteptam trebuia sa poarte un trandafir rosu, ceea ce tanara, care-mi furase privirea nu avea….:(

Vazand ca ii stateam oarecum in cale, domnisoara s-a oprit pret de cateva clipe. Un zambet usor, provocator, ii aparu pe buze….” imi dai voie, soldat?”, intreba ea timid. Am mai facut un pas spre ea..si atunci am vazut-o…pe Hollis Maynell cu trandafirul rosu prins la rever, exact in spatele fetei in verde.

Inima parca mi s-a oprit in loc. Doamna cu trandafirul rosu era o femeie plinuta, trecuta bine de 40 de ani. Parul in buna parte carunt ii era strans sub o palarie cam uzata. Gleznele-i destul de groase erau varate in niste pantofi cu tocuri joase. Fata in costum verde se indeparta repede. Trebuia sa aleg. Sa o urmez pe frumoasa care tocmai imi vorbise sau sa raman si sa o cunosc pe femeia aceea deloc atractiva..stiam acum ca era Hollis Maynell??

Am decis fara sa ezit. M-am intors inspre femeie si i-am zambit, incepand insa sa-i vorbesc, ma simteam sufocat de o dezamagire amara.

„Trebuie sa fiti domnisoara Maynell” am zis, intinzandu-i mana. ” Sunt foarte bucuros ca ati acceptat sa ne intalnim. Va invit sa luam pranzul impreuna”.

Pe fata femeii aparu atunci un zambet larg. ” Nu stiu ce vrei sa spui, tinere”, raspunse ea, ” dar cred ca ai vazut-o pe domnisoara aceea in costum verde, care tocmai a trecut, nu? Am intalnit-o in tren. Ea m-a rugat sa port trandafirul asta la rever. Mi-a spus ca daca ma vei invita sa luam pranzul impreuna, sa-ti spun ca te asteapta la restaurantul acela mare de peste drum….spunea ca e un fel de test”.

Tu ce ai fi ales ?! …

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!