Transforma-ti dorintele in preferinte – „In copilarie doresti totul, in tinerete si la maturitate… ceva anume, la batranete… nimic.” Lev Nicolaevici Tolstoi

O teribilă furtună se abătu asupra mării. Vântul sufla înghețat, brăzdând apa și înălțând-o în valuri uriașe care se repezeau spre mal lovindu-l cu putere și producând curenți care pătrundeau în adânc ca plugurile de oțel și smulgeau din loc viețuitoarele marine, crustaceele și moluștele, purtându-le la zeci de metri de țărm. Atunci când furtuna se potoli, la fel de repede precum se și pornise, apa se domoli și se retrase. Acum plaja era o imensă întindere de noroi unde se zvârcoleau în agonie mii și mii de stele marine. Erau atât de multe încât plaja părea că devenise rozalie. Acest lucru făcu să vină multă lume pe acea parte a coastei. Sosiră acolo și echipe de la diverse televiziuni pentru a filma straniul fenomen. Stelele marine erau aproape nemișcate. Trăgeau să moară. În mulțime, ținut de mână de tatăl său, era și un copil care privea cu ochii plini de tristețe micuțele stele de mare; apoi luând-o la fugă, le dăduse în apă. După aceea, se întoarse înapoi și repetă operațiunea. De pe parapet, un om strigă spre el: – Dar ce faci, măi copile? – Arunc în apă stelele de mare. Altfel vor muri toate pe plajă, răspunse copilul fără a se opri din fugă. – Dar pe plaja asta sunt mii și mii de stele de mare: cu siguranță nu ai să poți să le salvezi pe toate. Sunt prea multe, mai strigă bărbatul. Ca să nu mai spunem că la fel se întâmplă pe sute de alte plaje de-a lungul coastei! Nu poți schimba lucrurile! Copilul zâmbi, se apleacă iar și mai culese o stea de mare și, aruncând-o în apă, răspunse: – Iată că am schimbat lucrurile pentru aceasta. Bărbatul rămase o clipă mut, apoi se aplecă, își scoase pantofii și șosetele, apoi coborî și el pe plajă. Începu să adune stele de mare și să le arunce în apă. O clipă mai târziu coborâră încă două fete și astfel erau deja patru persoane care aruncau stele marine în apă. După care alte sute, mii de persoane care aruncau stele de mare în apă. Astfel fură salvate toate. Pentru ca lumea să se schimbe ar fi suficient să aibă cineva, chiar și un copil – îndrăzneala de a începe. O minunată poveste despre puterea exemplului care poate provoca adevărate minuni. Asta pentru că „exemplul nu este principalul mijloc de a-i influența pe alții, ci singurul” .(Albert Schweitzer)

Povestea măgarului căzut în fântână

Într-o bună zi, măgarul unui țăran căzu într-o fântână. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce țăranul căuta să vadă ce e de făcut. Până la urmă, țăranul hotărî ca măgarul și-așa era bătrân, iar fântâna, oricum secată, tot trebuia să fie acoperită odată și-odată. El a ajuns la concluzia că nu mai merita osteneala de a-l scoate pe măgar din adâncul fântânii. Așa că țăranul își chemă vecinii, ca să-i dea o mână de ajutor. Fiecare dintre ei apucă câte o lopată și începu să arunce de zor pământ înăuntrul fântânii. Măgarul pricepu de îndată ce i se pregătea și se puse și mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, după câteva lopeți bune de pământ, măgarul se potoli și tăcu. Țăranul privi în adâncul fântânii și rămase uluit de ce văzu. Cu fiecare lopată de pământ, magarul cel bătrân făcea ceva neașteptat: se scutura de pământ și pășea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martoră cu surprindere cum măgarul, ajuns până la gura fântânii, sări și ieși fremătând… Viața vă aruncă poate și peste tine cu pământ și cu tot felul de greutăți… Însă, secretul pentru a ieși din fântână este să te scuturi de acest pământ și să-l folosești pentru a urca un pas mai sus. Fiecare dintre greutățile noastre este o ocazie pentru un pas înainte. Putem ieși din adâncurile cele mai profunde dacă nu ne dăm bătuți. Folosește pământul pe care ți-l aruncă peste tine ca să mergi înainte. Amintește-ți de cele 5 reguli pentru a fi fericit: 1) Curăță-ți inima de ură, frică, egoism; 2) Scutește-ți mintea de preocupări inutile; 3) Simplifică-ți viața și fă-o mai frumoasă; 4) Dăruiește mai mult și asteaptă mai puțin; 5) Iubește mai mult și … scutură-te de pământ, pentru că în viața asta, tu trebuie sa fii soluția, nu problema. Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
Publicitate

„Când zeii vor să ne pedepsească, ne împlinesc dorințele.” Oscar Wilde

Desenăm hărţi complexe cu tot felul de dorinţe: mai mulţi prieteni, un iubit, mai mulţi bani, mai multe cunoştinţe teoretice, un serviciu mai bun. Ne străduim să modificăm situaţiile şi oamenii ca să vină ca o mănuşă aşteptărilor noastre. Atunci când nu reuşim, ne iau cu asalt teama, frustrarea, iritarea, resentimentele, plictiseala, gelozia.

Fericirea se joacă de-a v-aţi ascunselea cu noi? Ideile despre cum “ar trebui” să fie lumea, cum “ar trebui” sau “nu ar trebui” să se poarte ceilalţi cu noi, sunt himerice. Viaţa îşi are propriile sale raţiuni. Chiar dacă nu le înţelegem întotdeauna din prima.

Există însă o soluţie înţeleaptă în jocul plin de surprize al existenţei. Să ne gestionăm în aşa fel stările, încât să învăţăm, indiferent de situaţia în care ne aflăm. În general, dorinţele sunt însoţite de o stare de aşteptare chinuitoare pe care o proiectăm asupra persoanelor şi situaţiilor din jur. Cu cât este mai intensă această aşteptare, cu atât mai puternică este nefericirea pe care ne-o trezesc dorinţele neîmplinite. Dar dacă transformăm aceste dorinţe în preferinţe avem toate şansele să nu mai oscilăm între frustrare şi al nouălea cer. Dacă ceea ce preferăm se petrece… este foarte bine!

Dacă nu, este aproape la fel de bine. Când nu mai considerăm acel eveniment o condiţie esenţială ca să fim fericite ne relaxăm interior şi ne păstrăm încrederea că viaţa are daruri pe care ni le va oferi din clipă în clipă. Detaşarea are o putere magică, mai devreme sau mai târziu primim totul înapoi. Dacă într-adevăr renunţăm la ataşamentele noastre – materiale, sentimentale, mentale – ne vom simţi mai liberi, mai deschişi, mai optimişti. Starea noastră îi va determina spontan pe cei din jur să ne oglindească, iar asta ne va transforma în bine toate relaţiile.

Când viaţa noastră va fi un şir întreg de preferinţe şi începem să-i iubim pe ceilalţi cu toată fiinţa, alegând să le fim de folos în mod necondiţionat, descoperim că lumea este un miraculos “corn al abundenţei”, care ne oferă infinit mai multă siguranţă, plăcere, sănătate şi dragoste. Când ajungem să nu mai avem nici o pretenţie de la ziua de azi şi de la cea de mâine, ne bucurăm din plin de tot ceea ce primim, ne entuziasmăm ca un copil şi apreciem la adevărata ei valoare fiecare experienţă pe care o trăim. Se spune că secretul fericirii durabile nu poate fi înţeles decât dacă este trăit.

Exersează în fiecare zi recunoştinţa

Ce ai zice să începi chiar de azi? Rezervă-ţi o jumătate de oră sau o oră în care să te bucuri total de ceea ce ai, să trăieşti cu adevărat o stare de mulţumire interioară. Nu prea găseşti motive? Gândeşte-te mai bine. Dacă priveşti mai atent descoperi sigur ceva care merită recunoştinţă, ceva care ţi-a scăpat poate la prima vedere. Recunoştinţă pentru mâncarea de pe masă, indiferent dacă este pregătită pentru vreo ocazie sau la fel ca în oricare altă zi.

Publicitate

Recunoştinţă pentru că ai o casa, un apartament sau o locuinţă cu chirie care te fereşte de capriciile vremii. Pentru confortul de care ai parte, fără să te gândeşti la vila cu piscină sau la conacul pe care ţi le-ai dori undeva pe la marginea oraşului. Recunoştinţă faţă de oamenii care te îndrăgesc. Concentrează-te asupra faptului simplu că există cel puţin câţiva oameni pe lume care te iubesc şi cărora le pasă cu adevărat de tine. Recunoştinţă pentru faptul că ai libertatea de a merge unde îţi doreşti, de a-ţi exprima nestânjenit opiniile, de a citi orice carte sau revistă pe care ţi-o doreşti.

Dacă ai un iubit, o iubită sau un prieten special, gândeşte-te cu recunoştinţă la bucuria pe care ţi-o aduce în viaţă – fără să te gândeşti la ceea ce ai fi vrut să-ţi ofere, dar nu a făcut-o. Recunoştinţă pentru amintirile plăcute. Nu te strădui să îndepărtezi amintirile neplăcute, ocupă-te pur şi simplu de cele încântătoare. Recunoştinţă pentru micile delicii senzoriale de moment – bucurii ale mirosului, gustului, văzului, pipăitului, auzului. Priveşte cerul, norii, bucură-te conştient de lumina soarelui, de flori sau de copacii de pe marginea drumului. Recunoştinţă pentru muzica preferată, pentru muzica pe care o asculţi de obicei.

Recunoştinţă pentru orice te face să surâzi ori să râzi cu poftă în timpul unei zile. Când râzi, mulţumeşte pentru senzaţiile plăcute pe care ţi le provoacă râsul. Recunoştinţă pentru oamenii cumsecade, inteligenţi, calzi şi bine intenţionaţi care există pe lume. Nu-i căuta neapărat. Observă-i doar, atunci când ai contact cu ei. Recunoştinţă pentru păsările pe care le auzi sau le vezi în cursul unei zile obişnuite. Recunoştinţă pentru anotimpul în care ne aflăm. Participă la prezent.

Lista aceasta nu are nimic special. Este doar o sugestie. Un exemplu de lucruri plăcute şi obişnuite de care merită să fii conştient. Tu o poţi îmbogăţi în fiecare zi, poţi descoperi în fiecare zi noi motive de recunoştinţă. Când apare acest sentiment simţi nevoia de a spune “mulţumesc” cuiva sau pentru ceva. E o idee excelentă chiar să rosteşti acest cuvânt, în gând sau cu voce tare, după cum îţi vine mai uşor.

Recunoştinţa vie este un mod de a participa la prezent. De a-l accepta văzând partea plină a paharului, de a înlocui dorinţele care ne fac să simţim nemulţumire, frustrare, revoltă, nefericire cu preferinţe care ne lasă libertatea de a ne bucura de ceea ce avem. Fă acest “exerciţiu de recunoştinţă” o zi, o săptămână, o lună.

După ce reuşeşti câteva zile la rând să descoperi în tine însuţi şi să menţii o stare de armonie şi fericire, nimic nu te va putea opri până nu o vei obţine pentru totdeauna. Acum descoperi că punctul de sosire al călătoriei spre fericire se află chiar în tine însuţi.

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet
Tăcerea este una dintre puținele metode prin care am reușit să aflu multe răspunsuri la întrebările pe care viața mi le-a pus ori zâmbindu-mi, ori pretinzând de la mine acel ceva destul de necesar ei pentru a evolua. Pentru un suflet tăcut, tăcerea nu are valoarea ei maximă. Pentru că, fiind tăcut din fire, reușești să faci din tăcerea ta doar o carapace sub învelișul căreia ceilalți nu pot pătrunde sau nu au idee în totalitate despre ce se poate petrece acolo. Însă tăcerea este mult mai mult decât o carapace. Pentru un suflet comunicativ din toate punctele de vedere, tăcerea este un liman de liniște, de reglare a conturilor cu tine însăți, este o provocare extraordinară. Tăcerea, după câte am observat eu, poate fi de trei feluri: de aur; diplomatică sau de protecție; otrăvitoare. Cea mai cunoscută tăcere este cea diplomatică, starea în care o lași să se înțeleagă ca un răspuns la întrebările care ți s-au pus sau starea de tăcere a buzelor în care atent fiind la conversația cu partenerul de discuție, reușești să punctezi prin tăcere sau vorbe cu două înțelesuri numai punctele pe care vrei să le câștigi. Este o artă și în această chestiune, dar o artă care ajută doar la diplomație, nu și la mântuirea personală în totalitate. O altă stare a tăcerii este cea otrăvitoare. Atunci când taci cu îndârjire și ai starea sufletească a unui vulcan care fiind gata de erupție, hotărăște să mai amâne o vreme erupția, chiar dacă în adâncurile sale lava clocotește din plin, doar pentru a putea întărâta la maxim localnicii de prin împrejurimi. Ei bine, această clocoteală, acest zbucium sufletesc cu ură împotriva celuilalt, a celui care te-a mâhnit sau te-a înjosit, se vede și se simte în toate acțiunile tale, dar mai ales în tăcerea pe care ți-ai impus-o. Nu e o tăcere pentru a te liniști, ci un protest sub formă de tăcere. Un continuu zbucium sufletesc animat de ura ta pentru celălalt. Ura va înceta sau se va ameliora doar în momentul în care vei hotărî să vorbești cu celălalt, iertând și cerandu-ti iertare cu smerenie. Astfel chinul tău sufletesc va lua sfârșit. Însă dacă tăcerea aceasta va dura mult mai mult decât până la apusul soarelui, să știi că sănătatea sufletească îți este în mare pericol. Și în sfârșit, tăcerea pe care și-o dorește fiecare, tăcerea de aur! Atunci când taci pentru a te putea liniști, a te putea ruga sau vorbi cu Doamne Doamne înlăuntrul tău, a observa gândurile și calitatea lor, a fi atent la mișcările inimii tale în orice moment al zilei, atunci înveți să vorbești cu măsură. O măsură care dă valoare vorbelor tale. Vorba este un copil al tăcerii, născut pentru a duce mai departe sau la bun sfârșit lucrurile pe care tăcerea și le-a propus. Oricât de bine ai vorbi și oricât de frumos, la un moment dat sufletul îți cere odihnă, pentru că vorba multă are darul de a împrăștia darul atenției pe care l-ai câștigat cu atâta osteneală. Deci tăcerea cea de aur dă valoare vorbei. Dar până la tăcerea cea de aur...e cale lungă! Sursa: ochiicapruiblog.wordpress.com Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!