“Timpul vindeca tot” – asa suna o vorba care ma bantuie de foarte multi ani. O vorba cat se poate de falsa, o vorba amagitoare.
Nu, timpul nu vindeca nimic!
Timpul nu este medicul tau de familie, nu este psihiatrul sau psihologul tau, nu este farmacia de la colt sau vreun pansament gastric. Timpul face insa un singur lucru – te ajuta sa suporti mai usor o anumita trauma! Asta nu inseamna ca o si vindeca. Atunci cand suferi, timpul asterne obisnuinta peste suferinta, te face sa te obisnuiesti cu ea, insa NU O VINDECA! Trauma exista acolo in tine si, la primul semn, va reiesi la suprafata.
‘Timpul vindeca tot’ este o mare capcana si multi au cazut in ea, inclusiv eu. Asta e si motivul pentru care o gramada de oameni prefera sa treaca timpul in loc sa se vindece cu adevarat. Si ce fac? Colectioneaza traume pana cand sufletele lor arata ca niste tinte dintr-un poligon de trageri. Atunci cand sufletul tau a ajuns o tinta sfasiata de gauri, timpul nu mai are niciun rol. In momentul ala tu esti singurul care poate vindeca ceva, daca mai esti in stare sa constientizezi ce se intampla cu tine.
Timpul nu vindeca nimic, insa poate fi aliatul tau atunci cand decizi ca trebuie sa iti cureti sufletul. Daca lasi totul pe seama timpului nu se va intampla nimic, vei suferi in continuare. Daca realizezi ce se intampla cu tine, daca esti convins ca trebuie sa te vindeci, atunci timpul va fi cel mai bun prieten al tau. Am trecut prin procesul asta si stiu ce inseamna. Daca ma uit in urma, realizez ca timpul este cel mai bun prieten al tau atunci cand decizi sa faci ceva cu sufletul tau.
Atunci cand ii soliciti ajutorul, el vine si iti cere rabdare. Iti spune clar – ‘ai rabdare, lucreaza cu tine si vei vedea ca in cateva luni esti alt om. Singur nu te pot pune pe picioare’. Cam asa functioneaza timpul. Daca mergi doar pe mana lui, iti ofera obisnuinta suferintei; daca insa ii ceri ajutorul, atunci iti ofera rezultate remarcabile.
Timpul nu vindeca nimic de unul singur. In procesul de vindecare e nevoie de ceva mult mai important – DE TINE!!!
de Andrei Vulpescu
Ai incredere in instinct pana la sfarsit, chiar si atunci cand nu ai un motiv.
Intr-o zi, profesorul nostru a venit in sala de curs si ne-a spus ca are un exercitiu pe care vrea ca noi sa il incercam. Trebuia sa formam grupuri de cate doua persoane, sa stam in picioare si unul dintre noi sa se lase pe spate, cazand in mainile colegului sau. Important era sa ne bazam pe faptul ca celalalt coleg ne va prinde.
Majoritatea colegilor se simteau inconfortabil cu acest lucru si ne aplecam doar cateva cativa centimetri, apoi ne opream. Radeam de jena si nu ne venea sa credem ce se intampla.
In cele din urma, o colega de-a mea, o fata slabuta, linistita, cu parul negru, si-a incrucisat bratele peste piept, a inchis ochii si a inceput sa se lase pe spate.
Pentru un moment am crezut ca va cadea direct pe podea. In ultimul moment, partenerul ei i-a prins capul si umerii, ridicand-o usor.
“WOW!” – am tipat majoritatea. Unii bateau din palme.
Profesorul s-a uitat cu mare atentie la fiecare dintre noi, analizandu-ne reactiile. Apoi si-a intors privirea catre colega noastra curajoasa si a spus: “Vezi… ai inchis ochii. Asta a fost diferenta. Uneori nu crezi ceea ce vezi, insa trebuie sa crezi ceea ce simti. Iar daca vreodata iti vei dori ca oamenii din jurul tau sa aiba incredere in tine, trebuie sa simti ca si tu poti avea incredere in ei… chiar si atunci cand esti in intuneric. Chiar si atunci cand cazi.”
