Te-ai intrebat vreodata de ce nu gasesti acea persoana potrivita? Iata raspunsul

Te-ai intrebat vreodata de ce nu gasesti acea persoana potrivita? Iata raspunsul

Publicat de Larisa Moldovan pe 23 January 2020 in Dezvoltare Personala

De fapt, o întâlnim de fiecare dată. Altfel, nu am fi ajuns să ne îndrăgostim de ea. N-am fi ajuns în ipostaza să ne punem problema că „ne-am înşelat şi de data asta”. Ce se petrece?
Ce ne face să spunem: „am găsit!”, după care să exclamăm dezamăgiţi: „nu e!”. Chiar atât de mult să ne ia minţile acei hormoni ai atracţiei, încât să cădem de fiecare dată, cu aceeaşi candoare, în clişeul „dragostea e oarbă”?

Mă tem că da. Câtă vreme nu reuşim să ne păstrăm discernământul nealterat, în momentele în care apare prin preajmă o persoană atrăgătoare de sex opus, suntem ca nişte veşnici dependenţi de iubire, în sensul cel mai tehnic medical.

Însă, aşa cum spuneam, hormonii nu sunt de capul lor. Sunt strâns legaţi de toate celelalte structuri care ne compun – de emoţii, de gânduri.

Câtă vreme suntem incompleţi într-o asemenea măsură, încât avem nevoie de altcineva care să ne completeze, vom sfârşi sfâşiaţi pe altarul nepotrivirilor de caracter.

Câtă vreme vom proiecta asupra altcuiva ceva ce încă nu ştim despre noi înşine, vom bâjbâi reproşându-le altora ceea ce, de fapt, ar trebui să rezolvăm în noi.

Vom fi veşnic nemulţumiţi până când nu vom înţelege că relaţiile nu sunt puncte de sosire, sunt puncte de întâlnire.

Omul care ne trezeşte inima, este cea mai bună oglindă a noastră. Cu cât îl dorim mai tare, cu atât avem mai multe de învăţat de la el.

Atunci când ne dorim foarte tare să fim cu cineva care nu vrea aceleaşi lucruri ca şi noi, nu are rost să ne pierdem vremea cicălindu-l şi reproşându-i la nesfârşit. Mai bine ar fi să ne punem problema cu adevărat cât de autentică ne este căutarea, cât de puternice ne sunt dorinţele.

Şi dacă ne vom desprinde de acea persoană, căutând alta „mai potrivită”, s-ar putea să ne trezim iar şi iar în aceeaşi dilemă. Cum să-l găsim pe cel potrivit?

Să nu mai căutăm în afară, să căutăm înăuntru. Înăuntrul se reflectă în afară imediat. Când exteriorul arată vraişte, e clar unde e problema?

Fiecare persoană cu care ne întâlnim este exact cea mai potrivită. Cea mai potrivită pentru a ne învăţa lecţia la care am ajuns.

Câteodată, ni se pare că l-am prin pe Dumnezeu de picior, că l-am găsit exact pe cel pe care îl căutam şi… el pleacă. Rămânem toată viaţa agăţaţi de o himeră. Ne întrebăm: chiar nu putem să fim fericiţi în dragoste?

Când celălalt pleacă, ar fi util să ne revenim în simţiri şi să ne asigurăm că chiar era exact aşa cum ne doream. De cele mai multe ori, vom descoperi că, de fapt, nu prea ştim cum arată idealul.

Cineva care are un ideal fixat cu claritate – situaţie destul de rară, în realitate – nu are probleme relaţionale pentru simplul motiv că… nu se leagă la cap fără să îl doară.

Vede imediat cea mai mică neconcordanţă şi-şi vede de treabă. Sau, dimpotrivă. O vede şi o îmbrăţişează. Ce uluitor instrument de autocunoaştere şi transformare este iubirea!

Ce inseamna sa ai persoana potrivita

Am stat de multe ori si m-am gandit: ce inseamna sa am persoana potrivita in viata mea?

Si ori de cate ori m-am gandit la acest lucru am gasit un alt raspuns la intrebare 🙂

Tie ti s-a intamplat?

Eu am descoperit faptul ca raspunsul dat de fiecare data depinde foarte mult de persoana care esti TU atunci cand te intrebi acest lucru.

Cu totii alergam dupa acel “suflet pereche”, cu totii vrem sa simtim fluturasi in stomac cat mai mult timp posibil, cu totii visam la iubire. Cu totii cautam sa avem pe cineva drag alaturi de noi toata viata.

Eros se pare ca a lasat “mostenire” microbul iubirii, acesta fiind unul dintre cele mai ravnite sentimente dintre toate.

Nu stiu daca ai auzit de mitul androginului. Am sa ti-l povestesc pe scurt.

Platon ne spune prin intermediul lui Aristofan (in “Banchetul”) faptul ca la inceputul lumii au existat pe pamant fiinte de forma sferica, numite “androgini”. Aceste fiinte erau un barbat si o femeie asezati spate in spate. Se spune ca puterea androginilor era nemarginita. Zeii, temandu-se de puterea androginilor au hotarat sa ii desparta. Dupa ce androginii au fost despartiti, jumatatile ramase au inceput sa moara de dor si de tristete. In acel moment zeii l-au creat pe Eros pentru a semana iubire in lume, iar cele doua jumatati despartite au inceput sa se caute una pe alta.

Se spune ca de atunci cele doua jumatati se cauta toata viata iar in momentul in care se regasesc formeaza fiinta perfecta care a fost odata.

Este o legenda frumoasa adevarata si astazi 🙂 Cred ca de asta majoritatea dintre noi prefera sa fie tinuti in brate… simti astfel ca esti mai aproape de jumatatea ta, ca va simtiti inimile batand laolalta. Mie una imi place enorm sa fiu tinuta in brate; simt un intreg si o liniste interioara perfecta. Nu simti nimic altceva decat bataile inimii … voastre.

Cum facem sa recunoatem acest suflet pereche cand apare? Nu facem nimic, simtim si traim momentul respectiv. Se naste astfel o poveste frumoasa, amintiri placute si sentimente care vor exista in suflet toata viata. Sa nu uiti niciodata ca ceea ce simti si traiesti ramane cu tine toata viata.

Sufletul tau pereche este acolo unde trebuie sa fie. Si te cauta. In fiecare zi. Cand va veti intalni depinde numai de voi, sa va chemati si sa va recunoasteti.

Te-ai gandit vreodata ca este posibil sa ai mai multe suflete pereche, in functie de cum esti TU intr-un moment sau altul?

In viata este posibil sa cunosti mai multe persoane pe care sa le simti parte din tine, parte din sufletul tau la un moment dat. In fiecare moment al vietii avem persoana potrivita alaturi de noi. Se intampla uneori ca in drumul nostru prin viata sa ne indepartam de o persoana cu care am impartit multe si sa ne continuam drumul.

Oare ce poate insemna acest lucru? Poate fi trist sau poate fi un moment in care sa iti dai seama ca trebuie sa mergi mai departe in calatoria ta. In cazul in care sufletul tau pereche a trecut prin viata ta si a disparut la un moment dat poate insemna fie ca a fost perechea ta doar pentru un moment din viata ta, fie ca va veti da seama la un moment dat si va veti regasi. Un suflet pereche nu da niciodata gres, el stie cand sa apara si cand sa te cheme.

Cu fiecare experienta de viata traita TU te schimbi. Devii o varianta mai buna a ta, inveti din experientele trecute si te schimbi. Schimbarea asta depinde numai de tine, depinde de ce iti doresti tu in viata si de ce esti dispus sa faci pentru asta.

Astfel se explica faptul ca in fiecare moment avem persoanele care trebuie in viata noastra. Da, de-a lungul vietii pot exista “mai multe persoane potrivite” pentru fiecare dintre noi.

Ofera-ti sansa de a trai si a te bucura de fiecare moment din viata ta. Nu trai cu imaginea unei fiinte perfecte. Nimic nu poate fi “mai perfect” decat ceea ce traiesti ACUM. Bucura-te de fiecare moment si iubeste! Iubeste mult si daruieste iubirea aceasta persoanei alese de tine in acest moment din viata ta. Persoana ACEASTA este cea potrivita tie ACUM.



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!