Tăcerea este una dintre puținele metode prin care am reușit să aflu multe răspunsuri la întrebările pe care viața mi le-a pus ori zâmbindu-mi, ori pretinzând de la mine acel ceva destul de necesar ei pentru a evolua.
Pentru un suflet tăcut, tăcerea nu are valoarea ei maximă. Pentru că, fiind tăcut din fire, reușești să faci din tăcerea ta doar o carapace sub învelișul căreia ceilalți nu pot pătrunde sau nu au idee în totalitate despre ce se poate petrece acolo. Însă tăcerea este mult mai mult decât o carapace.
Pentru un suflet comunicativ din toate punctele de vedere, tăcerea este un liman de liniște, de reglare a conturilor cu tine însăți, este o provocare extraordinară.
Tăcerea, după câte am observat eu, poate fi de trei feluri: de aur; diplomatică sau de protecție; otrăvitoare.
Cea mai cunoscută tăcere este cea diplomatică, starea în care o lași să se înțeleagă ca un răspuns la întrebările care ți s-au pus sau starea de tăcere a buzelor în care atent fiind la conversația cu partenerul de discuție, reușești să punctezi prin tăcere sau vorbe cu două înțelesuri numai punctele pe care vrei să le câștigi. Este o artă și în această chestiune, dar o artă care ajută doar la diplomație, nu și la mântuirea personală în totalitate.
O altă stare a tăcerii este cea otrăvitoare. Atunci când taci cu îndârjire și ai starea sufletească a unui vulcan care fiind gata de erupție, hotărăște să mai amâne o vreme erupția, chiar dacă în adâncurile sale lava clocotește din plin, doar pentru a putea întărâta la maxim localnicii de prin împrejurimi. Ei bine, această clocoteală, acest zbucium sufletesc cu ură împotriva celuilalt, a celui care te-a mâhnit sau te-a înjosit, se vede și se simte în toate acțiunile tale, dar mai ales în tăcerea pe care ți-ai impus-o. Nu e o tăcere pentru a te liniști, ci un protest sub formă de tăcere. Un continuu zbucium sufletesc animat de ura ta pentru celălalt.
Ura va înceta sau se va ameliora doar în momentul în care vei hotărî să vorbești cu celălalt, iertând și cerandu-ti iertare cu smerenie. Astfel chinul tău sufletesc va lua sfârșit. Însă dacă tăcerea aceasta va dura mult mai mult decât până la apusul soarelui, să știi că sănătatea sufletească îți este în mare pericol.
Și în sfârșit, tăcerea pe care și-o dorește fiecare, tăcerea de aur! Atunci când taci pentru a te putea liniști, a te putea ruga sau vorbi cu Doamne Doamne înlăuntrul tău, a observa gândurile și calitatea lor, a fi atent la mișcările inimii tale în orice moment al zilei, atunci înveți să vorbești cu măsură. O măsură care dă valoare vorbelor tale. Vorba este un copil al tăcerii, născut pentru a duce mai departe sau la bun sfârșit lucrurile pe care tăcerea și le-a propus.
Oricât de bine ai vorbi și oricât de frumos, la un moment dat sufletul îți cere odihnă, pentru că vorba multă are darul de a împrăștia darul atenției pe care l-ai câștigat cu atâta osteneală. Deci tăcerea cea de aur dă valoare vorbei. Dar până la tăcerea cea de aur…e cale lungă!
Sursa: ochiicapruiblog.wordpress.com
Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!
