Sfaturi de aur de la o femeie de 60 de ani

Sfaturi de aur de la o femeie de 60 de ani

Publicat de Larisa Moldovan pe 13 December 2017 in Dezvoltare PersonalaSfaturi

Cu toţii avem mici regrete în ceea ce priveşte trecutul şi nu de puţine ori ne surprindem gândindu-ne că dacă am putea da timpul înapoi am face lucrurile diferit. Un sondaj în rândul femeilor cu vârste de peste 60 de ani a relevat câteva sfaturi de care oricine ar trebui să ţină cont în anii tinereţii.

Chiar dacă sunt considerate clişee, sintagmele precum „viaţa este prea scurtă“, „timpul zboară“ şi „trăieşti o singură dată“ sunt cât se poate de reale. Din nefericire, nu ne putem întoarce în timp şi să nu facem acel lucru care acum ni se pare atât de prostesc şi care a avut consecinţe la care nu ne-am fi gândit niciodată. Ceea ce putem face, totuşi, este să învăţăm din înţelepciunea persoanelor cu ceva mai multă experienţă.

The Independent a întrebat doamne de peste 60 de ani ce sfaturi ar trebui să urmeze tinerele. Iată rezultatele:

Nu te teme

„Nu lăsa frica să te împiedice să profiţi de oportunităţile ivite şi niciodată nu te gândi: «Nu pot face acest lucru pentru că sunt femeie». Vei descoperi că nu există limite în ceea ce priveşte posibilităţile tale în viaţă.“

Nu înceta niciodată să înveţi

Stabileşte un echilibru între creier şi inimă

„În viaţa personală şi în cea amoroasă, ai încredere în instinctele tale – urmează-ţi inima, dar întotdeauna ia-ţi şi creierul cu tine.“

Nu îţi poţi alege familia, aşa că fii selectiv cu prietenii tăi

„Înconjoară-te de oameni pozitivi, acesta a fost unul dintre cele mai comune sfaturi.“

„Alege-ţi prietenii cu înţelepciune.“

„Petrece-ţi timpul în compania oamenilor care te ridică, nu în a celor care te trag în jos.“

Tratează-ţi corpul ca şi cum l-ai folosi pentru foarte mult timp

Multe dintre femei au spus că şi-ar fi dorit să aibă mai multă grijă de corpul lor. „Nu mai mânca zahăr şi foloseşte mereu protecţie solară.“

Fă economii

Acesta a fost cel mai invocat sfat, împreună cu a te feri de împrumuturi şi a nu cheltui din banii puşi de-o parte pentru pensionare. „Să divorţezi după 30 de ani de căsnicie şi să nu ai pensie nu este deloc distractiv“, a spus o femeie.

Fii independentă

„Fii cât de independentă poţi: financiar, profesional şi în propriile tale scopuri, indiferent de cât de mult îţi iubeşti partnerul de viaţă sau familia.“

Nu-ţi fie teamă de schimbare, inclusiv de bătrâneţe

„Totul se schimbă, însă cel mai important este cum reacţionezi la schimbări.“

„Nu-ţi fie teamă să îmbătrâneşti. Este o lume diferită faţă de tinereţe, însă e plină de propriile minuni atâta vreme cât rămâi curios şi activ.“

„Când o să ai 60 de ani, în interiorul tău te vei simţi exact cum te simţi acum.“

„Nimeni nu o să vă spună acest lucru, dar este minunat să te simţi un rebel înăuntrul tău şi să ştii că probabil aţi face aceleaşi greşeli glorioase din nou şi din nou, dacă aţi putea.“

Nu te schimba

„Niciodată să nu te schimbi pentru altcineva. Fii cine eşti cu adevărat şi ai încredere în alegerile tale. Nu fi niciodată la fel ca toţi ceilalţi şi aminteşte-ţi că îţi este permis să te răzgândeşti şi nu ai nevoie de aprobarea nimănui pentru a face orice.“

Să nu-ţi pese de ce gândesc ceilalţi

„În cele din urmă, nu este vorba de ceea ce gândesc ceilalţi sau despre aşteptările lor, este vorba despre tine şi despre propria ta călătorie prin viaţă.“

Ai încredere în tine

Multe dintre femei au dezvăluit că îşi doresc să-şi fi apreciat instinctul şi să aibă mai multă încredere în deciziile lor.

„Nu te teme să laşi în urmă un lucru rău.“

„Nu rămâne în relaţii de niciun fel dacă sunt complicate, rele şi nesănătoase.“

Mănâncă atunci când îţi este foame

Un partener îţi este alături pentru a-ţi împărtăşi viaţa cu el, nu pentru a fi baza vieţii tale

„Nu lăsa un bărbat să te abată de la drumul tău. Găseşte-ţi o slujbă sau o carieră care să-ţi ofere suficienţi bani pentru a-ţi putea cumpăra casa ta, maşina ta şi pentru a merge în vacanţe. Iar dacă cineva intră în viaţa ta şi te preţuieşte pentru ceea ce eşti, atunci ai primit un bonus.“

Învaţă să spui „nu“

Dorinţa de a-i mulţumi tot timpul pe cei din jur a fost un regret pentru multe femei.

„Nu rămâne blocat în ideea că trebuie să-i mulţumeşti pe alţii. Este perfect în regulă să şi refuzi. Dacă întotdeauna îi vei ajuta pe ceilalţi şi vei ignora propriile nevoi, sănăyayea şi bunăstarea ta vor avea de suferit.“

„Nu trebuie să fii egoist, trebuie să fii bun întotdeauna, dar nu din impuls.“

Cere ajutor atunci când ai nevoie

„Nu-ţi fie teamă să ceri ajutorul unui profesionist când viaţa devine grea (şi asta se va întâmpla) şi când nu ştii încotro să o apuci.“

„Lasă-i pe ceilalţi să te ajute, nu trebuie să faci totul de unul singur şi aminteşte-ţi că drumul tău nu este întotdeauna cel mai bun. Dacă partenerul tău se oferă să facă o sarcină în locul tău, spune-i «da, mulţumesc» şi nu critica sau judeca modul în care alege să o facă.“

Trăieşte singur măcar o dată

„Este grozav să ai colegi de apartament când eşti tânăr, dar trăieşte singur chiar şi pentru o perioadă scurtă de timp. Aşa îţi vei da seama la ce trebuie să olucrezi în viaţă, atât din punct de vedere personal, cât şi practic. S-ar putea chiar să te surprinzi pe tine şi chiar să-ţi placă.“

Înregistraţi unele conversaţii cu membrii familiei

În timp ce majoritatea dintre noi păstrăm fotografii cu cei dragi, femeile au subliniat că puţini păstrează înregistrări. „Nu aveţi idee ce comoară va fi mai târziu.“



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!