“Să pari slab atunci când ești puternic și puternic atunci când ești slab.” – Sun Tzu
Doi oameni munceau în aceeaşi pădure tăind lemne.Copacii erau mari, puternici şi vânjoşi. Cei doi tăietori de lemne îşi foloseau securile cu aceeaşi măiestrie, dar cu metode diferite:
Primul lovea trunchiul cu o constanţă de neînchipuit, lovitură după lovitură, fără să se oprească decât câteva clipe, pentru a-şi mai trage răsuflarea.
Cel de-al doilea făcea o mică pauză la fiecare oră.
La apus, primul tăietor de lemne era la jumătatea trunchiului. Era lac de sudoare şi n-ar mai fi rezistat nici cinci minute în plus.
Al doilea, să vezi şi să nu crezi, terminase!
Începuseră în acelaşi timp şi cei doi copaci erau la fel!
Primului tăietor de lemne nu-i venea să-şi creadă ochilor!
– Nu mai înţeleg nimic! Cum ai reuşit să termini când te opreai la fiecare oră?
Celălalt zâmbi:
– Tu ai văzut că mă opream după fiecare oră, dar n-ai văzut că profitam de pauză şi pentru a-mi ascuţi securea.
Sufletul tău, omule, e asemenea securii. Nu-l lăsa să se ruginească. Ascute-l câte puţin în fiecare zi :
Oprește-te din când în când din împrăștierea cotidiană și cugetă la Dumnezeu!
Gândește-te mereu la îngerul tău păzitor și la sfântul tău protector! Gândește-te o clipă și la toți cei dragi ai tăi și înalță o rugăciune pentru ei, dar și pentru toată lumea! Îmbrăţişează în fiecare zi persoanele dragi ţie şi spune-le: “Te iubesc!”.
Fii drăguţ cu toţi, inclusiv cu cei din casa ta! Zâmbeşte! Roagă-te! Ajută pe cineva care are nevoie de tine! Uită-te la cer şi privește spre înalt!
O frumoasă poveste , care circulă pe internet, și care merită citită și răscitită de către fiecare dintre noi. “Să-ți ții sufletul curat, așa cum îți este cămașa de duminica” spune o vorbă minunată din străbuni. Câți dintre noi o facem oare cu temeinicie , cu seriozitate și constanță ?
Suntem atenți la tot ce se întâmplă în jurul nostru, la ceea ce facem pe la „slujbă”, la ce nouți mai avem pe la hipermarketuri, la ce a mai făcut vecina,etc., dar oare cum rămâne cu grija/atenția pentru sufletul nostru ?!
Ar fi minunat dacă ,nu mereu , atunci măcar din când în când , să-l mai șlefuim , totul pentru a avea un suflet cât mai curat.
Poetul si tâlharul. Poveste cu tâlc
Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care îşi folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu şi sfinţii erau defăimaţi. De aceea, în vremea lui, puţin îi citeau nesuferitele lui versuri.
Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume şi care săvârşise multe fapte rele. Totuşi, pe lângă faptele lui cele rele, a construit şi el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână.
După un timp, când s-a terminat firul vieţii, au murit amândoi şi au fost duşi în iad pentru faptele lor cele rele.
Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea.
Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micşora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă şi îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună şi îşi potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile deveneau necredincioşi şi din cauza lui negau existenţa lui Dumnezeu, pierzându-şi credinta.
În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuţ sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…semn ca tot ceea ce facem pe pamant nu ramane nepedepsit. Poate parea de necrezut dar oare ce ne costa sa fim buni? Sau macar sa incercam sa fim…
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
