Sa-ti fii destula tie, femeie!

Publicitate

Mama m-a invatat sa traiesc bine cu mine. Sa fiu linistita cand sunt singura in casa. Sa nu depind de cineva ca sa fac ce imi place. Asa am invatat sa ma bucur de o cafea duminica, singura pe cate o terasa. Mi-am petrecut concedii singura, plecata din tara, pe strazile Vienei si ale Barcelonei, umplandu-mi mintea de frumos si regasind bucatile din mine care obosisera sa tina pasul. Mi-am creat astfel o viata a mea, in care prietenii mei sunt primiti cu bratele deschise.

Am insa un spatiu al meu, doar al meu, in care se intra extrem de greu. Pentru ca acolo ma refugiez cand mi-e greu, cand sunt derutata, cand am nevoie sa ma adun sau sa ma odihnesc. Niciodata nu voi gasi la altii raspunsurile valabile doar pentru mine. Si atunci…de ce sa pun intrebarile? De ce sa ma duc peste niste oameni, sufocand si generand reactii adverse? Da, am facut si mai fac si eu greseli.

Nevoia de a fi tinuta in brate uneori primeaza asupra principiilor. Dar imi asum reactiile adverse si gardurile pe care le vad ridicate. Ma repliez si merg mai departe, respectand decizia oamenilor de a nu ma lasa mai aproape de ei, sperand ca intr-o buna zi voi fi destul de importanta pentru ei, asa cum sunt ei pentru mine.

Nu am fost niciodata un strateg in materie de relatii. Am considerat mereu ca oamenii care chiar te vor in viata lor vor gasi un mod de a-ti face loc in timpul lor, in spatiul lor. Ca vor veni catre tine cand sunt pregatiti sa vorbeasca cu tine. Cred ca lucrurile cele mai frumoase ni se intampla cand, in primul rand, stim ce aducem cu noi in relatia cu celalalt. Ce avem de oferit. Asta creeaza spatiul, nu fuga de nebun la fiecare obstacol care apare.

Publicitate

Cand stiu pana unde ma pot duce in raport cu mine, nu voi calca pe bombeurile nimanui. Stiu ca se poarta tupeul, bagatul in sufletul omului, chestionatul pe teme extrem de personale. Reactionez prost, am tendinta de a deveni brusc cinica si defensiva si de a spune “daca nu erai acolo, poate ca nu trebuia sa fii”. Prea mult din ceva are fix acelasi efect ca si absenta acelui ceva: te face sa nu-l mai vrei. Doar ca, in al doilea caz, stii ca ai putea avea, in primul ti s-a aplecat deja.

M-am saturat sa vad in jurul meu femei care nu isi sunt destul lor insele. Cum sa aduci valoare in viata celui de langa tine, daca tu habar nu ai cat valorezi tu pentru tine? Cum sa il imbogatesti pe el, daca singura investitie pe care o faci in tine sunt cafelele pe terasele din Centrul Vechi si gablonturile de la Meli Melo? Cum sa faci relatia aia sa mearga, daca nu te poti misca pe tine catre o sala, catre un raft de carti, catre un parc? Toti avem nevoie sa fim acceptati, Maslow a fost inteligent cand a pus asta pe un raft in piramida lui.

Dar nimeni niciodata nu va accepta lucrurile care ii sunt bagate pe gat. Le va inghiti cu noduri, nu se va bucura de nimic din ceea ce tu, fundamental, ai de oferit. E ca la comete: iti ia ochii coada, nu mai vezi steaua.

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
LifeStyle