Sa stiti ca toate femeile sunt frumoase, poate ca unele doar au uitat de asta… – “Fiecare lucru are frumusetea lui, dar nu oricine o vede”. – Confucius

Publicitate

“Frumusetea este darul lui Dumnezeu”. – Aristotel

Cunosc femei care au uitat cât de frumoase sunt. Femei care s-au lăsat pradă tuturor săgeţilor otrăvite şi aruncate în dreptul inimilor chinuite de atâta dor şi jale. Femei care au capitulat în faţa “cuceritorului” de suflete şi care s-au lăsat amăgite de imaginea lor ştirbită în oglindă. O oglindă atât de murdară şi de şireată încât au ajuns să se confunde cu imaginea lor văzută în treacăt. Acele femei care nu mai au curajul de a se uita în oglinda inimii, fiind acoperite ca o ceaţă densă de cea a minţii.

Toate sunt frumoase, unele doar au uitat asta!

Cunosc femei care au uitat iubirea şi cât de frumoasă este ea. Aşa cum amnezicul uită de la mâna până la gură şi asemenea actorului cuprins de emoţie în faţa publicului, căutăndu-şi replicile ascunse în fiinţă. Femei cu chip de înger dar care şi-au tăiat singure aripile în drumul lor spintecat de amintiri. Femei cu suflet de foc dar care şi l-au îngheţat în timp şi fără martori. Femei care nu au înţeles că “Mă iubesc” înainte de “Te iubesc” e ordinea firească. Acele fiinţe care au căzut în golul minţii, lăsându-şi inima departe.

Femeia care a uitat cât este de frumoasă a uitat să fie ea. A uitat să fie femeie. Să fie bucurie, fericire şi iubire. Femeia creatoare de frumos. Născătoare de căldură şi un motor atât de puternic al vieţii. Femeia care primeşte şi care oferă înzecit. Care se lasă purtată de valul şi de energia celorlalţi şi care înfloreşte zi de zi, necontenit. O femeie la fel ca toate celelalte. Dar o femeie care a reînvăţat să se iubească şi să creadă în ea.

Femeia care a uitat să fie frumoasă este femeia uitucă de Viaţă. Este cea care a uitat să trăiască prezentul pur şi să se accepte. Femeia cu bucle sau cu părul drept, cu ochii albaştri sau căprui, mari sau mici, cu pielea fină şi aromată, cu sănii atât de potriviţi, cu buzele ei moi şi calde. Femeia cu trecut, prezent şi un viitor.

Publicitate

Nu există femei urâte. Există doar bărbaţi care au nevoie de ochelari! 🙂

Pentru că o Femeie nu trebuie să se uite în oglindă pentru a-şi aduce aminte cât este de frumoasă. Ea trebuie doar să ştie asta şi…Atât!

Priviți femeile care au trecut prin toate greutățile și furtunile vieții. Ele au devenit foarte așezate și au căpătat o liniște și o seninătate de nezdruncinat. Iar toate acestea atrag admirația și respectul tuturor celor din jur.

Să te respecți, să nu te lași călcată în picioare, să respecți și să ai grijă de oamenii dragi, să faci cu demnitate toate îndatoririle unei femei și gospodine – iată ingredientele necesare pentru a valorifica din plin frumusețea feminină.

Atunci când femeia găsește bărbatul pe care îl iubește cu toată inima și acest sentiment este reciproc, ea nu poate să nu radieze de fericire! Iar femeile fericite sunt întotdeauna frumoase, mai ales că au alături bărbatul care le hrănește această fericire.

Astăzi știu că frumusețea femeii înflorește în mod individual. La fiecare femeie asta se întâmplă la o vârstă diferită, dar mereu asta coincide cu anumite momente din viață.

Și până când nu vei trece prin aceste momente, frumusețea ta nu se va manifesta pe deplin. Rețineți: orice ar fi mai aveți de trăit multe în viață, iar din an în an veți deveni tot mai frumoasă, orice ar încerca să vă inoculeze revistele lucioase și clinicile de medicină estetică!

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet