“Cand l-ai ales tu, el ma iubea pe mine. Si ti l-am facut cadou.” O vad la doi pasi de mine si o studiez atenta pana cand imi surprinde privirea. Aveam doua optiuni: sa merg la ea sa ma prezint sau sa ma fac ca ploua. Evident ca am ales-o pe a doua, pentru ca in cateva secunde nu aveam ragaz sa-mi adun gandurile ca sa exprim niste cuvinte coerente, ce sa mai spun de propozitii sau fraze. Mi-au atras atentia ridurile ei, semn ca timpul chiar a trecut de cand ne-am vazut ultima data.
Cu capul intors in alta parte, o mai observ cu coada ochiului discutand cu niste cunostinte comune. Imi spun in gand ca asta-mi mai lipsea, sa ne invartim si prin aceleasi cercuri de prieteni, nu-i destul ca viata ne-a adus oricum prea aproape. Dar nah, uite ca viata ne mai joaca feste.
Dar destul cu viata, pe cine pacalesc eu? Ca aici e vorba de mine, de ea, de alegeri, de oameni, de inimi…
Asa ca ma indepartez. Dar zambesc larg si daca n-as parea dilie, cred ca as rade in gura mare. Candva mi-as fi spus “razi, dar nu e rasul tau”.
Ce i-as fi zis daca ma prezentam? Imi treceau prin minte tot felul de scenarii dar n-ar fi fost chiar atat de simplu cand mie imi treceau prin fata ochilor toate amintirile stoarse din suflet in niste ani care si-au pus amprenta pe inima mea.
Aparitia ei in viata mea a fost ucigatoare de-a dreptul. Ii tin minte si acum zambetul larg de pe fata cand am vazut-o prima oara. Langa el. El… care cu o saptamana in urma isi mai facea o data plinul cu iubirea pentru mine, pentru ca apoi sa-mi spuna ca ceva s-a intamplat intre el si ea.
Ea care aparuse brusc si din senin si ne-a dat inimile peste cap, mie intr-un fel si lui in altul. As fi putut sa-i spun ca atunci, daca mi-ar fi dat voie orgoliul as fi putut sa aleg iubirea pentru el, insa cum n-am obtinut permisiunea am preferat sa-l las in plata alegerii lui. Si i-am subliniat ca n-a fost o greseala, ci o alegere. Iar eu o respect. Mi-am calcat sufletul in picioare doar ca sa ii las ei drumul liber. Si sa-i spulber lui indoielile ca l-as fi iubit vreodata.
As fi putut sa-i povestesc cum am trecut prin cele mai mari chinuri de pana atunci vazand-o la bratul lui in timp ce eu ma prefaceam ca nu-mi pasa. Iar el… el incercand sa-mi arate ca ii pasa. Impartindu-se intre iubita lui si eu care-i devenisem cea mai buna prietena. M-a pus sa-i promit ca ramanem prieteni. Nu stiam eu pe atunci cum e cu indragosteala si cu prietenia si Doamne, cat mi-a mai luat sa-mi invat lectia.
Despre cum nu-mi dadeam seama pe cine tradeaza mai mult: pe mine sau pe ea?
Dar as fi putut sa-i spun ca odata cu ea in viata noastra, a venit si cea mai frumoasa perioada pentru noi. Ca odata cu disparitia presiunilor unui raspuns, a unei relatii, a unor sentimente mai mult sau mai putin impartasite, a urmat linistea dintre noi. O liniste care ne-a permis sa fim asa cum nu visam. Sa ne dea ragaz sa ne descoperim reciproc. Sa ne recladim increderea. Sa simtim cat de mult contam unul pentru celalalt. Sa vedem cat de mult ne pasa.
Si-as fi putut sa-i povestesc la nesfarsit despre toate momentele in care alegea sa fie langa mine. Despre imbratisarile lungi care alungau orice urma de tristete. Despre noptile cu povesti nesfarsite. Despre planurile de viitor si visurile noastre care nu s-au frant. Despre sufletele noastre care s-au apropiat mai mult ca niciodata. Despre viata noastra care a continuat ca si cum ea n-ar fi existat. Despre ea nu am mai vorbit niciodata, decat atunci cand m-a anuntat ca ea pentru el nu mai exista. Despre cum ea a disparut, iar eu am ramas.
Si-as fi putut sa-i spun toata povestea noastra de-o viata. Si daca m-ar fi intrebat despre el acum, i-as fi povestit cu zambetul pe buze despre lectiile noastre de viata pe care le-am invatat impreuna: despre sentimente, resentimente, despre iertare, despre cladit si recladit, despre momente delicate si sustinere, despre rani vindecate, despre amintiri, despre regrete, despre doruri si nostalgii, despre a fi alaturi, despre sperante, despre forta interioara si lupte, despre noi. Despre lectiile invatate uneori prea tarziu si cu costuri enorme.
Si as putea sa o ascult si pe ea cu povestea ei pe care-o are de spus. Si dupa toate astea i-as fi amintit “n-ai fost o greseala, ci o alegere”, chiar daca una dureroasa pentru mine. Chiar daca stiam ca iubirea lui cladita in ani nu se putea sfarsi in cateva zile. Chiar daca parca ar fi fost intr-o alta viata, in momentul in care-am dat cu ochii de ea, parca totul mi-a trecut din nou prin fata.
Dar pana data viitoare cand o voi vedea, am ragaz sa-mi adun gandurile. Pentru ca sunt sigura ca va exista cat de curand o “data viitoare”. Si eventual il voi intreba si pe el daca are sa-i transmita ceva. Si amintindu-mi de ridurile ei, imi dau seama ce multi ani au trecut.
Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!
