Priveste in ochi…..

Publicitate

Priveşte-n ochii unui om! Încearcă să nu-l analizezi. Încearcă să simţi tot ceea ce poate transmite. Încearcă să-l înţelegi. Cu cât îl analizezi mai mult, cu atât mai mult, între tine şi el apar valuri de păreri care nu au decât menirea să distorsioneze imaginea lui.

Priveşte un om în vârstă! În ochii lui se văd chinurile bătrâneţii. Se văd regretele pentru anii care au trecut în zadar. Se vede lupta zilnică a vieţii, o luptă în care el pierde din ce în ce mai multe runde. În ochii lui nu se mai vede speranţa unui viitor…!

Nu mai trăieşte decât în trecut. Şi nu întotdeauna este un trecut frumos. Ascultă-i povestea din privire! Citeşte-o! Învaţă de la el! Evită-i greşelile! Mâine vei fi tu în locul lui…

Priveşte un tânăr! Câtă viaţă are în privire…! Vezi speranţa pe care o transmite. El trăieşte doar în viitor. Pentru el, trecutul nu este foarte îndepărtat. Din trecut oricum nu a învăţat mare lucru. Nu ştie ce este înţelepciunea.

El nu ştie că viitorul i se va aşterne-n faţă exact aşa cum şi-l va construi, dar pentru asta va trebui să renunţe la multe. Trebuie să aibă un mare curaj pentru a-şi urma visul. El încă nu ştie că puţini reuşesc asta. Ieri ai fost tu în locul lui şi nu poţi decât să-mi dai dreptate…!

Priveşte cum trece pe lângă tine o femeie pe care cândva ai iubit-o nebuneşte. Nu este singură. Este la braţ cu un bărbat care a ştiut să-i ofere mai multe decât tine. Sau poate tu i-ai oferit mai mult, dar ea a căutat mereu mai puţin. Doar o femeie poate înţelege asta…! Îi cauţi privirea. Vrei să înţelegi ceva din ea. Ai vrea să-i spui că încă o iubeşti…

Toate amintirile îţi înneacă fiinţa. A fost cândva a ta şi ai pierdut-o pe drum. Te priveşte şi ea şi pricepi că este o altă persoană. Te întrebi care este algoritmul după care iubeşte o femeie…! În câteva momente renunţi la a-‘nţelege capriciile unei fiinţe pe care nici măcar ea nu şi le poate explica. Cel mult, încerci să nu mai repeţi aceleaşi greşeli cu o altă femeie. Chiar şi aşa, succesul nu-ţi va fi garantat…!

Priveşte un snob care coboară dintr-o maşină luxoasă. Este îmbrăcat într-un costum foarte scump. Nu a cumpărat acel costum pentru că se simte mai bine în el. L-a cumpărat pentru a dovedi celorlalţi că este prosper. Vrea să-ti arate că trăieşte pe o altă treaptă socială. Priveşte-i trufia! Crede că Pământul îi aparţine. Se crede mai important decât Alexandru cel Mare…

Publicitate

El nu vrea să-şi mai aducă aminte că-n urmă cu ceva timp era sărac lipit. De fapt, a şi uitat pentru că memoria nu este punctul lui forte. Nici el nu mai ştie ce făcea în acea perioadă. De citit, sigur nu citea…! Nu că n-ar fi avut timp ci că nu ştia s-o facă. Nici acum nu ştie. Citeşte-i povestea! Învaţă din făţărnicia lui!

Opreşte-te şi priveşte-n ochii unei femei tinere şi frumoase! Priveşte-i aroganţa! Este obişnuită cu foarte multă atenţie din partea bărbaţilor de toate vârstele şi cu invidie din partea tuturor femeilor. Ea nu te va privi aşa cum o priveşti tu. Mereu a avut de unde să primească tot ce şi-a dorit…

Ce o macină cel mai mult, este dacă în viaţă va face alegerea perfectă. Poate alege orice şi aproape pe oricine, dar din păcate, o singură dată. Ştie că tinereţea zboară. Si odată cu ea şi frumuseţea, iar şansele îi vor scădea dramatic. Ştie că poate alege greşit. E singurul ei complex. Priveşte-i povestea! Admiră-i frumuseţea, dar nu te lăsa subjugat de ea…!

Priveşte-n ochii părinţilor tăi! Priveşte regretele pe care le au şi învaţă din ele. Ei au vrut mereu altceva pentru tine. Nu că nu te-ar fi vrut fericit, dar ei aşa ştiu c-ai fi fost mai împlinit…! Tu poate ai urmat o cale care te face fericit, o cale care te face să te simţi liber. Ei te privesc cu îndoială. Aşa au fost educaţi şi ei…! Să trăiască viaţa altcuiva.

Priveşte-le ridurile! Şi tu vei avea parte de ele. Asta dacă nu se va inventa formula tinereţii veşnice. Încearcă sa vezi cum eşti privit de către ei. Cum nu te va admira niciodată nimeni. Câtă iubire este in ochii lor…! Ei te văd perfect mereu, indiferent de ce alegere vei face în viaţă. Ei te văd mai bun decât oricine din jurul tău. Doar eşti o prelungire a sufletului lor. Învaţă-le povestea! Învaţă să-i iubeşti cât mai sunt lângă tine. Va veni o perioadă când îţi vei cere singur sfaturi…!

Priveşte-n ochii unui om! Încearcă să nu-l analizezi! Încearcă să simţi tot ceea ce poate transmite. Încearcă să-l înţelegi! Cu cât îl analizezi mai mult, cu atât mai mult, între tine şi el apar valuri de păreri care nu au decât menirea să distorsioneze imaginea lui.

Şi gândeşte-te că într-o altă perioadă, într-un alt spaţiu şi alt timp, tu vei fi asemenea lui!

de Adrian Cutinov

sursa: http://www.desprerealitate.ro/

Daca ti-a placut articolul te invit sa-l distribui si prietenilor tai. Iti multumim!

Publicitate
Alte Articole
De Suflet

Cum poti atrage mai multe lucruri pozitive si iubire in viata ta: Schimba frica in iubire!

Publicitate

Cu totii ne dorim sa avem parte de iubire – si nu doar de iubirea romantica. Si aceasta iubire este de apreciat, dar dragostea poate lua mai multe forme. Ceea ce ne impiedica, de cele mai multe ori, sa obtinem iubirea pe care ne-o dorim, este frica. Poate fi o frica legata de cariera, de familie sau de situatia lumii in general. Sunt, insa, cateva lucruri pe care le poti face pentru a transforma grijile in ceva mai productiv, cum este iubirea.

Primul pas pe care trebuie sa-l faci este sa constientizezi frica. In momentul in care devii constient de sentimentul de teama, vei intelege mai bine cum te impiedica sa mergi mai departe.

Pasul urmator este sa alungi gandurile pline de frica si sa te reconectezi la iubirea din interiorul tau.

In loc sa te concentrezi pe ceea ce te sperie sau sa derulezi la nesfarsit in minte un final nefericit, mai bine directioneaza-ti atentia catre lucrurile bune din jurul tau.

Iata sase moduri esentiale in care poti atrage mai multe lucruri pozitive si iubire in viata ta:

1. CONCENTREAZA-TE PE PARTEA BUNA A LUCRURILOR. – Cu totii vrem sa fim vazuti, auziti, apreciati. Una dintre cele mai profunde dovezi de iubire pentru cineva este sa creezi pentru el sau ea mediul in care sa se simta in siguranta pentru a-si deschide sufletul. Fara sa fie judecati sau convinsi de ceva. Doar sa fie ascultati. Aceasta atitudine va genera interactiuni mult mai pline de iubire.

2. FII CONSTIENT DE CEEA CE SIMTI. – Un mod prin care poti atrage mai multa iubire este sa devii constient de propriile emotii. Accepta-le, dar nu le lasa sa te domine. Acceptarea propriilor tale sentimente este mai importanta decat sa incerci sa-i faci pe altii sa simta ce simti tu. Analizeaza-ti propriile emotii si lasa-i pe ceilalti sa si le analizeze pe ale lor – fiecare in felul lui.

3. INCEARCA SA INTELEGI DE CE ITI ESTE TEAMA. – Adevarul este ca oamenii sunt ingroziti de ceea ce nu inteleg. In loc sa te lupti cu ceea ce te sperie, incearca sa intelegi. Intreaba-te de ce iti este atat de teama de anumite lucruri. Ce reprezinta, de fapt, aceste lucruri? Ce spun ele despre ranile pe care trebuie sa ti le vindeci? Ce arata ele despre credinta ta si despre locul pe care il ocupi in lume? Nu exista raspunsuri gresite. Exista doar adevarul tau. Dar invatand mai multe despre ceea ce te sperie, vei simti ca sufletul ti se va umple cu mai multa iubire si pace.

Publicitate

4. INTREABA-TE CE AI PUTEA OFERI, NU CE AI PUTEA OBTINE. – In loc sa lupti contra urii cu mai multa ura, ai putea face o schimbare pozitiva inlocuind-o cu iubire? Mania si abuzul verbal nu numai ca nu-ti vor rezolva dilema, dar te vor distanta si mai mult de cei din jur. Acum este momentul perfect sa te implici in organizatiile in care crezi, sa oferi mai mult celor pe care ii iubesti si sa fii mai deschis in loc sa te izolezi si sa te inchizi in tine.

5. PASTREAZA-TI MINTEA DESCHISA. – Cand te temi, nu iti poti imagina finaluri fericite. Invata sa renunti la tendinta de a controla lucrurile si intareste-ti credinta in destin. Din perspectiva spirituala, totul este intotdeauna asa cum trebuie sa fie. Daca nu poti accepta acest lucru, poti incerca sa schimbi lucrurile. Dar fa-o cu gratie, cu iubire si cu sens.

6. EMANA IUBIRE. – Nu e momentul sa stai izolat. Este timpul pentru colaborare si spirit de comunitate. Poate fi ceva foarte simplu, cum ar fi sa inchizi ochii, sa te gandesti la cineva si sa-i trimiti iubire. Acum, mai mult ca niciodata, avem nevoie unii de altii. Desi suntem deosebiti, cu totii avem nevoie de iubire. Ne putem trece cu vederea diferentele si putem fi o sursa pentru cei din jur, aratandu-ne plini de iubire unii fata de altii.

Lumea exterioara este doar o reflectie a starii noastre interioare. In loc sa cautam vinovati, sa ne consideram victime sau sa-i judecam pe altii, este mai bine sa ne intelegem propria durere pe care o purtam in interior. Ce parte din tine se simte lipsita de atentie, de iubire sau de intelegere? Arata-ti iubirea pe care nu o poti gasi in lume si, mai devreme sau mai tarziu, vei vedea cum lumea din jur se transforma si ea.

Sursa: viataverdeviu.ro

Facebook ascunde articolele celor care nu interactioneaza cu ele. Daca vrei sa primesti in continuare cele mai frumoase articole, apreciaza, comenteaza si distribuie acest articol si astfel vei primi si articolele viitoare! Multumim!

Publicitate
Alte Articole
Dezvoltare Personala