Prea usor pleaca oamenii din sufletul nostru…

Prea usor pleaca oamenii din sufletul nostru…

Publicat de Larisa Moldovan pe 17 January 2020 in De Suflet

Parca prea ne ies oamenii din suflete. S-a intamplat ceva cu noi, cu sentimentele noastre, cu sufletele noastre. Ne indepartam cu prea multa usurinta unii de altii, ne gresim prea des sau mai degraba, ne iertam prea rar.

Oamenii se intorc impotriva oamenilor din atat de multe motive lipsite cu adevarat de esenta. Si se ranesc. Pentru ca nu le pasa, pentru ca au ambitii, pentru ca nu mai tin cont de ce ii leaga cu adevarat. Se uita. Pentru ca nu se accepta asa cum sunt, pentru ca nu mai au rabdare sa priveasca dincolo de tacere, pentru ca sunt preocupati cu satisfacerea propriul ego, astfel incat nevoile altora nu ii mai intereseaza. Inceteaza sa se mai iubeasca, sa se mai respecte, sa mai fie unul pentru altul, pentru ca nu mai sunt invatati sa fie loiali. Se indeparteaza incet, dar sigur. Se indeparteaza de tot.

Parca am uitat, noi toti, sa ne legam unii de altii sufleteste. Poate ca asta e motivul pentru care ne pierdem prea repede. Poate ca noi suntem singurii vinovati si traim realitatea invinuindu-ne reciproc. Cautam scuze in loc sa gasim solutii. Ca sa nu ne mai ratacim cu atata usurinta. Ca sa nu mai traim atata neputinta.

Cu riscul de a ma repeta, o spun iarasi: mi-e dor de oameni. De suflete. Mi-e dor de armonie in jurul meu. Mi-e dor sa vad oameni multumiti si exuberanti. De optimism. Mi-e dor de oameni ai sufletului meu, care si-au pastrat locul lor, chiar daca acum sunt departe si poate ca nu o sa-i mai vad vreodata.

Eu nu pot sa uit oamenii. Nici sa-i urasc. Pot doar sa-i iubesc, sa-i iert si sa-i las sa plece daca nu mai vor sa stea. Dar nu sa-i uit. Nu sa-i scot din suflet.

Mi-e dor. De suflete legate pe viata. De povesti cu oameni, care te fac sa vibrezi si sa crezi ca mai avem o sansa. Noi, ca omenire. Mi-e dor, ma crezi? Parca imi tremura sufletul de dor de suflete. Parca vad numai carcase goale. De asta cred ca mi-e atat de dor…de suflet, de uman.

Imi dau seama ca am uitat cu totul de cuvinte frumoase si de tot ce e frumos. Nu le mai stim sau nu mai vrem sa le stim. Pentru ca in loc sa folosim vorbe calde, le folosim pe alea urate care ranesc si smulg lacrimi.

Nu mai stim sa zambim, stam mereu morocanosi de parca problemele pe care le avem noi sunt cele mai mari de pe pamantul asta.

Soare, pomi infloriti, parfum de flori? Ce-s astea? Cum sa le vedem daca mergem cu privirea in pamant? Ne ascundem ca intr-o carapace de parca toata lumea e impotriva noastra si vrea sa ne faca rau.

Uitam… uitam esentialul. Uitam sa fim fericiti, sa iubim, sa ajutam, sa intelegem, sa felicitam, sa ne bucuram. Uitam o gramada de lucruri care conteaza enorm! Si toate astea in favoarea cui? A problemelor, a dezamagirilor, a ranilor suferite.

Sa ne hranim atunci cu necazuri, sa inlaturam tot ce-i frumos si se afla chiar sub ochii nostri, pentru ca mai tarziu sa avem ce regreta. Pentru ca va asigur ca timpul ne va forta sa vedem dincolo de aceasta nepasare de care dam dovada acum si sa realizam cate lucruri minunate au trecut pe langa noi fara sa ne bucuram de ele.

Inchide ochii mintii si priveste cu cei ai inimii! Vezi ce-ai pierdut?



Distribuie pe Whatsapp
Distribuie pe Facebook
Distribuie pe Telefon

Despre Larisa Moldovan
Ne bucuram sa o avem in echipa noastra pe Larisa, o profesionista desavarsita care a adus siteului revistasufletului.net un plus de valoare. Se ocupa de editat si publicat articole inca din 2010, in tot acest timp acumuland experienta pe care astazi o imparte cu noi toti!